Lista numerelor

Multe realităţi materiale, tehnice, economice, sociale, politice, culturale…, lăsate în voia lor sau în mâinile celor cărora le lipsește lumina credinţei noastre, se transformă în obstacole formidabile pentru viaţa supranaturală; ele constituie un fel de atelier păzit, închis și ostil Bisericii.

Tu, pentru că ești creștin – cercetător, om de litere, om de ştiinţă, om politic, muncitor… –, ai datoria să sfinţeşti aceste realităţi. Aminteşte-ţi că întregul univers – scrie Apostolul – geme ca în durerile facerii, aşteptând eliberarea copiilor lui Dumnezeu.

Munca este vocaţia originară a omului; este o binecuvântare a lui Dumnezeu, şi cei care o consideră o pedeapsă se înşală lamentabil.

Domnul, cel mai bun Tată, l-a aşezat pe primul om în Paradis «ut operaretur» – ca să muncească.

Studiul, munca: obligaţii inevitabile ale oricărui creştin; mijloace de ne a apăra împotriva duşmanilor Bisericii şi de a atrage – cu prestigiul nostru profesional – alte suflete care, fiind bune, luptă izolat. Sunt arma fundamentală pentru cel care vrea să fie apostol în mijlocul lumii.

Te ajută mult – îmi spui – acest gând: din epoca primilor creştini, cât de mulți negustori s-au făcut sfinți?

Şi vrei să dovedeşti că şi acum acest lucru este posibil… – Domnul nu te va părăsi în această strădanie.

Nu se poate sfinţi o muncă neglijentă din punct de vedere uman, pentru că nu trebuie să-i oferim lui Dumnezeu lucruri făcute prost.

O misiune totdeauna actuală şi eroică pentru un creştin obişnuit: a îndeplini, cu sfinţenie, îndatoririle cele mai variate, inclusiv cele care par mai neînsemnate..

Să muncim, şi să muncim mult şi bine, fără să uităm că arma noastră cea mai bună este rugăciunea. De aceea, nu obosesc în a repeta că trebuie să fim suflete contemplative în mijlocul lumii, suflete care se străduiesc să transforme munca lor în rugăciune.

Îmi scrii din bucătăria ta, de lângă aragaz. Se înserează. E frig. Lângă tine, sora ta mai mică – ultima care a descoperit această nebunie divină de a trăi din plin vocaţia creştină –, curăţă cartofi. În aparenţă – gândeşti tu – munca ei este la fel ca înainte. Cu toate acestea este o diferenţă atât de mare!

– Este adevărat, înainte ea „doar” curăța cartofi; acum, ea se sfinţeşte curăţând cartofi.

Spui că înţelegi, încetul cu încetul, ce înseamnă un „suflet preoțesc”… Nu te supăra dacă-ţi răspund că faptele dovedesc că înţelegi doar în teorie. – În fiecare zi ţi se întâmplă acelaşi lucru: la venirea serii, atunci când îţi faci examenul de conştiinţă, sunt numai dorinţe şi hotărâri; dimineaţa şi după-amiază, în timpul lucrului, nu sunt decât obstacole şi scuze.

Oare, astfel trăieşti tu „preoția sfântă, pentru a oferi jertfe spirituale, plăcute lui Dumnezeu prin Isus Cristos?”

Când ai reînceput munca ta obişnuită, ţ-ia scăpat, parcă, un strigăt de protest: e totdeauna la fel! Iar eu ţi-am spus – da, totdeauna la fel. Dar această îndatorire banală – la fel cu aceea a colegilor tăi – trebuie să fie pentru tine o rugăciune continuă, cu aceleaşi cuvinte intime şi familiare, dar în fiecare zi pe o melodie diferită.

Este tocmai misiunea noastră de a transforma proza acestei vieţi în versuri iambice, într-un poem eroic.

«Stultorum infinitus est numerus» – numărul proştilor este infinit, scrie în Scriptură. Şi pare să crească, pe zi ce trece. – În posturile cele mai diverse, în situaţiile cele mai neaşteptate, învăluiți în mantia prestigiului care le conferă poziție – și chiar „virtuţi” – câte aiureli și câtă lipsă de judecată va trebui să înduri!

Dar nu-mi explic cum poți să pierzi sensul supranatural al vieţii şi să rămâi indiferent: condiţia ta interioară este foarte joasă, dacă suporți acest gen de situaţii – şi nu ai altă soluţie decât să le suporți! – din motive omeneşti…

Dacă nu îi ajuţi pe aceşti oameni să descopere calea, printr-o muncă responsabilă și bine făcută – sanctificată! – vei deveni şi tu ca ei – un prost –, sau complice.

Pentru a micşora importanţa muncii altuia, ai șoptit: nu şi-a făcut decât datoria.

Iar eu am adăugat: – şi aceasta ţi se pare puţin? Pentru că ne facem datoria, Domnul ne dă fericirea Cerului: «Euge serve bone et fidelis… intra in gaudium Domini tui» – foarte bine, servitor bun şi credincios, intră în fericirea veşnică.