Lista numerelor

„E foarte greu”, protestezi tu, descurajat.

Ascultă, dacă lupţi, cu harul lui Dumnezeu este de ajuns: vei face abstracţie de interesele tale personale, vei servi pe ceilalţi pentru Dumnezeu şi vei ajuta Biserica acolo unde se dă astăzi bătălia: pe stradă, la uzină, în atelier, la universitate, la serviciu, în mediul tău, printre ai tăi.

Cei care L-au găsit pe Cristos nu se pot închide în mediul lor: tristă ar fi această limitare. Ei trebuie să se deschidă ca un evantai, pentru ca să ajungă la toate sufletele. Fiecare trebuie să-și creeze – și să-şi lărgească – un cerc de prieteni asupra căruia să aibă influenţă prin prestigiul său profesional, comportamentul său, prietenia sa, făcând astfel încât Cristos să aibă influenţă prin acest prestigiu profesional, acest comportament, această prietenie.

Dorinţa de „a învăţa”, şi de „a învăţa din toată inima” pe alţii trezeşte în elevi o recunoştinţă care constituie un teren ideal pentru apostolat.

Te înţeleg perfect când îmi scrii despre apostolatul tău: „voi face trei ore de rugăciune, împreună cu fizica. Va fi un bombardament pentru ca să «cadă» o altă poziție, care se găseşte la celălalt capăt al mesei din bibliotecă… şi cu care aţi făcut cunoştinţă, când aţi trecut pe aici”.

Îmi amintesc de bucuria ta, când mă ascultai spunând că între rugăciune şi muncă nu trebuie să fie o ruptură.

Studiul, munca: obligaţii inevitabile ale oricărui creştin; mijloace de ne a apăra împotriva duşmanilor Bisericii şi de a atrage – cu prestigiul nostru profesional – alte suflete care, fiind bune, luptă izolat. Sunt arma fundamentală pentru cel care vrea să fie apostol în mijlocul lumii.

Şi tu ai o vocaţie profesională care te „îmboldeşte”. – Ei bine, acest „imbold” este cârligul pentru a pescui oameni.

Rectifică, în consecinţă, intenţia ta şi nu uita să dobândeşti cât mai mult prestigiu profesional posibil, pentru slujirea lui Dumnezeu şi a sufletelor. Domnul contează şi El pe „aceasta”.

«Stultorum infinitus est numerus» – numărul proştilor este infinit, scrie în Scriptură. Şi pare să crească, pe zi ce trece. – În posturile cele mai diverse, în situaţiile cele mai neaşteptate, învăluiți în mantia prestigiului care le conferă poziție – și chiar „virtuţi” – câte aiureli și câtă lipsă de judecată va trebui să înduri!

Dar nu-mi explic cum poți să pierzi sensul supranatural al vieţii şi să rămâi indiferent: condiţia ta interioară este foarte joasă, dacă suporți acest gen de situaţii – şi nu ai altă soluţie decât să le suporți! – din motive omeneşti…

Dacă nu îi ajuţi pe aceşti oameni să descopere calea, printr-o muncă responsabilă și bine făcută – sanctificată! – vei deveni şi tu ca ei – un prost –, sau complice.

Când vei fi înţeles acest ideal al muncii fraterne pentru Cristos, te vei simţi mai mare, mai ferm şi, de asemenea, fericit cât se poate în lumea aceasta, pe care atât mulţi se străduiesc să o distrugă şi să o facă amară, pentru că sunt conduși doar de eul lor.

M-a convins acel preot, unul dintre prietenii noştri. Mi-a vorbit despre munca sa apostolică şi m-a asigurat că nu există o ocupaţie mai importantă. Sub această grădină acoperită cu trandafiri – spunea el – se ascunde efortul tăcut al atâtor suflete care, prin munca şi rugăciunea lor, prin rugăciunea şi munca lor, au obţinut, din Cer, un torent de haruri, care fertilizează totul.

Când voinţa ta slăbeşte în faţa muncii obişnuite, amintește-ți această consideraţie: „studiul, munca sunt o parte esenţială a drumului meu. Discreditarea profesională – consecinţă a lenei – ar anula sau ar face imposibilă munca mea de creştin. Am nevoie – așa vrea Dumnezeu – de ascendenţa pe care o dă prestigiul profesional, pentru a-i atrage și a-i ajuta pe ceilalți”.

– Să nu te îndoieşti: dacă-ţi abandonezi însărcinarea, te îndepărtezi de planurile divine – şi îi îndepărtezi şi pe alţii, odată cu tine!

Pentru tine, care eşti încă tânăr şi care te-ai angajat acum pe acest drum, un sfat: aşa cum Dumnezeu merită totul, încearcă să te distingi din punct de vedere profesional, pentru a putea, apoi, să răspândeşti ideile tale cu mai multă eficiență.

Poartă-te ca şi cum ambianţa locului în care lucrezi ar depinde de tine şi numai de tine: o ambianţă de muncă, de bucurie, de prezenţă a lui Dumnezeu şi de viziune supranaturală.

– Nu înțeleg apatia ta. Dacă dai peste un grup de camarazi ceva mai dificili – care, poate, au devenit dificili din pricina neglijenţei tale – te dezinteresezi de ei, te sustragi şi gândeşti că sunt lipsiţi de merit, o greutate care frânează proiectele tale apostolice, că nu te vor înţelege…

– Cum vrei să te asculte, dacă tu te mulţumeşti să-i iubeşti şi să-i serveşti prin rugăciunea şi mortificarea ta, şi nu le vorbeşti?...

– Câte surprize vei avea în ziua în care te vei hotărî să-l abordezi pe unul dintre ei, apoi, pe un altul şi, apoi, pe încă unul. În plus, dacă nu te schimbi, vor putea, pe bună dreptate, să strige, arătându-te cu degetul: «hominem non habeo» – nu am pe nimeni care să mă ajute!