Ştiu că n-am nevoie să amintesc ceea ce, de-a lungul atâtor ani, am tot repetat. Această doctrină de libertate cetăţenească, de convieţuire şi de înţelegere, face parte în mod fundamental din mesajul pe care îl răspândeşte Opus Dei. Va trebui oare să afirm din nou că bărbaţii şi femeile care doresc să-l slujească pe Isus Cristos în Lucrarea lui Dumnezeu sunt simplii cetăţeni egali cu ceilalţi, care se străduiesc să-şi trăiască cu mare responsabilitate – până la ultimele consecinţe - vocaţia lor creştină?

Nimic nu-i deosebeşte pe copiii mei de concetăţenii lor. Însă, în afară de Credinţă, n-au nimic comun cu membrii congregaţiilor religioase. Îi iubesc pe călugări şi le admir claustrarea, apostolatul, izolarea de lume – acel contemptus mundi -, care sunt alte semne de sfinţenie în Biserică. Dar Domnul nu mi-a inspirat vocaţia monahală. Şi a mi-o dori ar însemna un abuz. Nici o autoritate de pe pământ nu mă va putea obliga să fiu călugăr, tot aşa precum nicio autoritate nu mă poate forţa să mă căsătoresc. Sunt preot secular: preot al lui Isus Cristos, care iubeşte cu pasiune lumea.