Cei care l-au urmat pe Isus Cristos – împreună cu mine, biet păcătos – sunt: un mic procent de preoți, care înainte au practicat o profesie sau o ocupaţie laică; un număr mare de preoți seculari din multe dieceze ale lumii – care îşi confirmă astfel obedienţa faţă de respectivii lor Episcopi, şi dragostea faţă de munca lor în dieceză, precum şi eficacitatea acesteia –, mereu cu braţele deschise în cruce pentru ca toate sufletele să încapă în inimile lor şi care trăiesc, ca şi mine, în mijlocul străzii, în lume, îndrăgind-o şi, apoi, marea mulţime alcătuită din bărbaţi şi femei – de diferite naţionalităţi, de diferite limbi şi rase – care trăiesc din munca lor profesională, căsătoriţi în cea mai mare parte, mulţi alţii celibatari, care participă împreună cu concetăţenii lor la sarcina grea de a face mai umană şi mai dreaptă societatea omenească, ducând o luptă sinceră cu dorinţele arzătoare de zi cu zi, cu responsabilitate personală – repet -, cunoscând, umăr la umăr cu ceilalţi oameni, succese şi eşecuri şi încercând să-şi îndeplinească îndatoririle şi să-şi exercite drepturile sociale şi civice. Şi fac toate astea cu naturaleţe, ca orice creştin conştient, fără mentalitate de aleşi, contopiţi în mulţimea colegilor, în vreme ce se străduiesc să desluşească strălucirea divină ce reverberează în realităţile cele mai banale.

Şi operele promovate de Opus Dei – ca asociaţie – întrunesc aceste caracteristici, prin excelenţă seculare, nefiind opere ecleziastice. Nu se bucură de nicio reprezentare oficială a Sfintei Ierarhii a Bisericii. Sunt opere de promovare umană, culturală, socială, înfăptuite de cetăţeni, care încearcă să le ilumineze cu înţelepciunea Evangheliei şi să le însufleţească cu dragostea lui Cristos. Lămuritoare vă poate fi această precizare: Opus Dei, de exemplu, nu are şi nici nu va avea vreodată ca misiune să conducă Seminarii diecezane, unde Episcopii desemnaţi de Duhul Sfânt ⁷ îşi pregătesc viitorii sacerdoţi.