Nu uita, prietene, că suntem copii. Maria, Doamna cu dulce nume, se roagă.

Tu eşti în casa ei orice vrei: un prieten, un servitor, un curios, un vecin... – Cât despre mine, nu îndrăznesc să fiu nimic în acest moment. Ascuns în spatele tău, contemplu scena, uluit:

Arhanghelul îşi transmite vestea... Quomodo fiat istud, quoniam virum non cognosco? – Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat? (Lc l, 34.)

Vocea Maicii noastre îmi readuce în minte, prin contrast, toate necurățiile umane..., şi ale mele.

Și cât urăsc atunci mizerabilele scăderi ale ţărânii!... Ce hotărâri!

Fiat mihi secundum verbum tuum. – Fie mie după cuvântul tău. (Lc 1, 38.) Şi în farmecul acestor cuvinte virginale, Cuvântul se întrupează.

Prima decadă se sfârșește... înaintea oricărui alt muritor, mai am timp să-i spun Dumnezeului meu: Isuse, te iubesc!