Unde e Isus? – Maica noastră: Copilul!... unde e?

Maria plânge. Degeaba am fugit, şi eu şi tu, de la un grup la altul, din caravană în caravană: nimeni nu l-a văzut. – Iosif, după străduinţe zadarnice de a-şi stăpâni lacrimile, plânge la rândul lui... Și tu... Și eu.

Eu, micul servitor puţin necioplit, plâng toate lacrimile din inima mea şi mă rog cu cerul şi pământul... pentru toate dățile când l-am pierdut din vina mea şi n-am plâns!

Isuse, să nu te mai pierd niciodată!... Acum, tu şi cu mine, uniţi în nefericire şi nenorocire cum am fost în păcat, simţim urcând din adâncul fiinţei noastre gemete de căinţă adâncă şi fraze arzătoare pe care pana nu poate, şi nu trebuie să le aştearnă.

Şi, când ne vom consola cu bucuria regăsirii lui Isus – după trei zile de absenţă! – vorbind cu învăţătorii lui Israel (Lc 2, 46), vom păstra bine întipărită în suflete obligaţia pe care o avem de a-i lăsa pe ai noştri pentru a-l sluji pe Tatăl Ceresc.