Rugaţi-vă, să nu intrați în ispită. – Și Petru a adormit. – Şi ceilalţi apostoli. – Și tu, prietenul meu tânăr, ai adormit..., şi eu am fost un Petru somnoros.

Isus, singur şi trist, suferă şi stropeşte pământul cu sângele său.

În genunchi, pe pământul tare, stăruie în rugăciune... Plânge pentru tine... pentru mine: greutatea păcatelor omeneşti îl copleşeşte.

Pater, si vis, transfer calicem istum a me. – Tată, de voieşti, treacă de la Mine paharul acesta... Dar nu voia Mea, sed tua fiat, ci voia Ta să se facă. (Lc 22, 42.)

Un înger venit din cer, îl întăreşte. – Isus este în chinuri de moarte. – Continuă să se roage prolixius, mai stăruitor... – Se apropie de noi, adormiţi: Sculaţi-vă şi rugaţi-vă – repetă El –, ca să nu cădeţi în ispită. (Lc 22, 46.)

Iuda trădătorul: un sărut. – Spada lui Petru străfulgeră în noapte. – Isus vorbeşte: Ca la un tâlhar aţi ieşit să mă prindeţi? (Mc 14, 48.)

Suntem laşi: îl urmăm de departe, dar treji acum şi rugându-ne. – Rugăciune... Rugăciune...