Pilat: E datina voastră să eliberez un prizonier de Paști. Pe cine voiți să eliberez, pe Baraba – un tâlhar închis împreună cu alţii pentru omor – sau pe Isus? (Mt 27, 17.) – Jos cu acesta şi slobozeşte-ne pe Baraba – strigă mulţimea îndemnată de marii preoţi. (Lc 23, 18.)

Pilat vorbeşte din nou: Dar ce să fac cu Isus, care se numeşte Cristos? (Mt 27, 22.) – Crucifige eum! – Răstigneşte-l! (Mc 15, 14.)

Pentru a treia oară Pilat spune: Ce rău a săvârșit acesta? Nicio vină de moarte nu am aflat întru el. (Lc 23, 22.)

Strigătul mulţimii devine mai puternic: Răstignește-l!, răstigneşte-l! (Mc 15, 14.)

Şi Pilat, vrând să mulţumească poporul, îl eliberează pe Baraba şi porunceşte biciuirea lui Isus.

E legat de stâlp. Acoperit de răni.

Loviturile de curea plesnesc pe sfânta sa carne, pe carnea fără de pată, care suferă pentru carnea ta păcătoasă. – Mai multe lovituri. Mai multă furie nebunească... Mai mult încă... E culmea cruzimii umane.

La sfârșit, epuizaţi, îl dezleagă pe Isus. – Şi corpul lui Cristos e biruit de durere, şi se prăbuşeşte, se chirceşte ca un vierme strivit, pe jumătate mort.

Iar noi doi nu mai putem scoate un cuvânt. – Cuvintele sunt inutile. – Priveşte-l, priveşte-l... încet.

După toate acestea... te mai poţi teme vreodată de ispăşire?