Iar mai înainte de sărbătoarea Paștelui, știind Isus că i-a venit ceasul să treacă din lumea aceasta la Tatăl, iubind pe ai săi, care erau în lume, până în sfârșit i-a iubit. (In 13,1.)

Se făcea noapte în lume, pentru că vechile rituri, vechile semne ale milostivirii infinite a lui Dumnezeu față de lume aveau să se împlinească, deschizând drumul unui răsărit autentic: noul Paște. Euharistia a fost instituită în timpul nopții, pregătind dimineața Învierii.

Isus a rămas în Euharistie din dragoste…, pentru tine.

— A rămas acolo, deși știa cum va fi primit de oameni… și cum tu însuți îl vei primi.

— A rămas ca să îl mănânci, ca să îl vizitezi și să-i povestești despre ale tale și, apropiindu-te de El în rugăciune lângă Tabernacol și în primirea Împărtășaniei, să te îndrăgostești mai mult în fiecare zi și să faci ca alte suflete — multe! — să urmeze același drum.

Copil bun: îndrăgostiții de pe Pământ, cum sărută florile, scrisoarea, amintirea celui pe care îl iubesc!...

— Și tu, vei putea să uiți vreodată că îl ai mereu lângă tine… pe El!? — Vei uita… că poți să îl mănânci?

— Doamne, fie să nu mai zbor jos, aproape de pământ! Să fiu mereu luminat de razele Soarelui divin — Cristos — în Euharistie! Fie ca zborul meu să nu se întrerupă până când voi ajunge la odihna Inimii tale!

Surse: Este Cristos care trece, nr. 155. Forja, nr. 887, 305, 39.