Nu ştiu dacă vi s-a povestit în copilărie fabula cu acel ţăran căruia i s-a dăruit un fazan auriu. Odată ce a trecut primul moment de bucurie şi de surpriză pentru acest cadou, noul stăpân a căutat un loc unde ar putea să îl închidă. După multe ore de îndoieli şi de planuri, a ales să îl ducă în coteţul găinilor. Găinile, uimite de frumuseţea noului venit, se învârteau în jurul lui, cu mirarea celui care descoperă un semizeu. În mijlocul acelei zarve, a venit ora hrănirii şi, când stăpânul a aruncat primii pumni de tărâţe, fazanul – înfometat după atâta aşteptare –, s-a aruncat cu lăcomie să îşi umple stomacul. În faţa unui spectacol atât de vulgar – acel miracol de frumuseţe mânca cu aceeaşi poftă ca a unui animal obişnuit – tovarăşele de ogradă dezamăgite au început să îl ciupească pe idolul căzut, până când i-au smuls toate penele. Atât de tristă este dezamăgirea egolatrului; cu atât mai mare este dezastrul cu cât mai mult s-a împăunat cu propriile forţe, încrezându-se cu aroganţă în capacitatea sa personală.

Extrageţi consecinţe practice pentru viaţa voastră zilnică, simţindu-vă depozitari ai unor talente – supranaturale şi umane – de care trebuie să vă folosiţi corect, şi respingeţi ridicola amăgire că vă aparţine ceva, ca şi cum ar fi rodul doar al efortului vostru. Amintiţi-vă că există în ecuaţie un termen – Dumnezeu – pe care nimeni nu poate să îl treacă cu vederea.