Încheiem cu o reflecţie pe care ne-o oferă evanghelia din Liturghia de azi: Şase zile înaintea Paştilor Isus veni apoi la Betania, unde locuia Lazăr, pe care îl înviase din morţi. Acolo dădură un ospăţ în cinstea lui şi Marta servea, iar Lazăr era cu el printre comeseni. Maria luă atunci o livră de parfum de nard curat foarte preţios şi unse picioarele lui Isus, iar apoi le şterse cu părul ei. Şi se umplu casa de mireasma parfumului³¹. Ce dovadă atât de clară de mărinimie, risipa Mariei! Iuda se lamentează că s-a risipit un parfum care valora – în lăcomia lui, îşi făcuse foarte bine calculele – cel puţin trei sute de dinari³².

Adevărata desprindere ne face să fim foarte generoşi cu Dumnezeu şi cu fraţii noştri; să ne mobilizăm, să căutăm mijloace, să facem eforturi pentru a-i ajuta pe cei aflaţi în nevoie. Un creştin nu poate să se mulţumească cu o activitate care să-i permită să câştige suficient pentru a trăi bine el şi ai lui: mărinimia lui îl va impulsiona să pună umărul ca să-i ajute pe ceilalţi, din caritate şi din simţ al dreptăţii, cum le scria sfântul Paul romanilor: Macedonia şi Ahaia au hotărât o colectă pentru săracii sfinţilor din Ierusalim. Au hotărât-o ei, ce e drept, dar le şi sunt datori. Căci, dacă păgânii au avut parte de bunurile lor spirituale, datori sunt şi ei să-i ajutoreze cu cele materiale³³.

Să nu fiţi meschini, nici zgârciţi cu acela care a fost atât de generos cu noi, până la a se dărui total, fără rezerve. Gândiţi-vă cât vă costă – şi economic – să fiţi creştini? Dar, mai presus de toate, nu uitaţi că Dumnezeu îl iubeşte pe cel care dăruieşte cu bucurie. Pe de altă parte, Dumnezeu este în stare să reverse asupra voastră binefaceri de tot felul, încât, îmbelşugaţi mereu cu toate cele de trebuinţă, să prisosiţi în vederea oricărei fapte bune³⁴.

Apropiindu-ne, în timpul acestei Săptămâni Mari, de patimile lui Isus Cristos, să-i cerem Preasfintei Fecioare ca, la fel ca ea³⁵, să ştim şi noi să medităm şi să păstrăm toate aceste învăţături în inimile noastre.