188

Cum vom reuşi să depăşim aceste meschinării? Insist, datorită importanţei sale capitale: cu umilinţă şi cu sinceritate în călăuzirea spirituală şi în sacramentul Penitenţei. Mergeţi la cei care vă călăuzesc sufletele cu inima deschisă; nu o închideţi, pentru că, dacă se amestecă demonul mut, acesta este greu de scos.

Iertaţi-mi cicăleala, dar consider că este absolut necesar să se întipărească cu litere de foc în minţile voastre că umilinţa şi – consecinţa sa imediată – sinceritatea atrag în lanţ celelalte mijloace, şi se arată drept ceva pe care se fundamentează eficienţa în vederea victoriei. Dacă demonul mut se introduce într-un suflet, îl duce cu totul pierzaniei; în schimb, dacă este aruncat afară imediat, totul iese bine, suntem fericiţi, viaţa merge drept: să fim mereu sălbatic de sinceri, dar cu o prudentă educaţie.

Vreau să fie clar acest lucru; pe mine nu mă preocupă atât inima şi carnea, cât mândria. Umili. Când credeţi că aveţi toată dreptatea, nu aveţi dreptate deloc. Mergeţi la îndrumarea spirituală cu sufletul deschis; nu îl închideţi, pentru că – repet – se amestecă demonul mut, care este greu de scos.

Amintiţi-vă de acel biet demonizat, pe care nu au reuşit să îl elibereze discipolii; doar Domnul i-a obţinut libertatea, cu rugăciune şi post. Cu acea ocazie, a făcut Învăţătorul trei miracole: primul, a făcut ca omul să audă: pentru că, atunci când ne domină demonul mut, sufletul nu vrea să audă; al doilea – să vorbească; şi al treilea – să plece diavolul.

Acest număr în altă limbă