În Faptele Apostolilor se povesteşte o scenă care pe mine mă încântă, pentru că redă un exemplu clar, mereu actual: Erau stăruitori la învăţătura apostolilor şi unirea frăţească, la ruperea pâinii şi la rugăciuni¹¹. Este o adnotare insistentă, în relatarea vieţii primilor adepţi ai lui Cristos: Toţi într-un cuget stăruiau în rugăciune¹². Şi când Petru este închis pentru că predica cu îndrăzneală adevărul, hotărăsc să se roage. Biserica se ruga necontenit lui Dumnezeu pentru el¹³.

Rugăciunea era atunci, ca şi azi, unica armă, mijlocul cel mai puternic pentru a învinge în bătăliile luptei interioare: Suferă vreunul dintre voi? Să se roage¹⁴. Şi sfântul Paul rezumă: Rugaţi-vă neîncetat¹⁵, nu încetaţi niciodată să imploraţi.