Gândiţi-vă acum la momentul sublim în care arhanghelul Gabriel îi vesteşte sfintei Maria planul Celui Preaînalt. Mama noastră ascultă şi întreabă, pentru a înţelege mai bine ceea ce Domnul îi cere; apoi, răspunsul ferm: Fiat⁸! – Fie mie după cuvântul tău! –, rodul celei mai bune libertăţi: aceea de a se decide pentru Dumnezeu.

În toate misterele credinţei noastre catolice se înalţă acest cântec al libertăţii. Preasfânta Treime scoate din nimic lumea şi omul, într-o revărsare liberă de dragoste. Cuvântul a coborât din cer şi a îmbrăcat carnea noastră cu acest sigiliu minunat al libertăţii în supunere: Iată-mă, în sulul cărţii este scris despre mine, vin să fac voia ta, Dumnezeule⁹! Când vine ceasul marcat de Dumnezeu pentru salvarea omenirii din sclavia păcatului, îl vedem pe Isus Cristos în Grădina Gheţemani, suferind amarnic, până la vărsarea sudorii cu sânge¹⁰, care acceptă spontan şi supus sacrificiul pe care Tatăl îl cere: Ca un miel pe care-l duci la tăiere şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund¹¹. El îi anunţase deja pe ai săi, într-una dintre aceste conversaţii în care îşi vărsa inima, pentru ca aceia care îl iubesc să ştie că el este calea – nu există alta – pentru a se apropia de Tatăl: Din pricina aceasta Tatăl mă iubeşte: pentru că îmi dau viaţa, ca iarăşi s-o iau. Nimeni nu mi-o ia, ci o dau eu de la mine însumi. Am putere s-o dau şi am putere s-o iau iarăşi¹².