A vorbi cu Dumnezeu

Vă veţi ruga mie şi eu vă voi auzi³. Şi îl invocăm discutând, adresându-ne lui. Pentru aceasta trebuie să punem în practică îndemnul apostolului: Sine intermissione orate⁴; Rugaţi-vă mereu, orice s-ar întâmpla. Nu doar din inimă, ci din toată inima⁵.

Vă gândiţi că viaţa nu este mereu suportabilă, că nu lipsesc dezamăgirile, şi durerile, şi tristeţile. O să vă răspund, tot cu sfântul Paul, că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici domniile, nici timpul de faţă, nici viitorul, nici puterile, nici înălţimea, nici adâncul, nici vreo altă făptură nu ne va putea despărţi de dragostea lui Dumnezeu, care este întru Cristos Isus, Domnul nostru⁶. Nimic nu ne poate îndepărta de caritatea lui Dumnezeu, de dragostea, de relaţia constantă cu Tatăl nostru.

A recomanda această uniune continuă cu Dumnezeu nu înseamnă a prezenta un ideal atât de sublim, încât se arată inaccesibil pentru majoritatea creştinilor? Într-adevăr, este sus ţinta, dar nu inaccesibilă. Calea care conduce la sfinţenie este calea rugăciunii; iar rugăciunea trebuie să se prindă puţin câte puţin în suflet, ca mica sămânţă care se va transforma mai târziu în copac cu frunziş bogat.