Lista numerelor

Amintiţi-vă parabola talanţilor. Acel servitor care a primit unul singur putea – ca şi camarazii lui – să îl folosească bine, să îl facă rentabil, folosind calităţile pe care le avea. Şi la ce se gândeşte? Îl îngrijorează ideea să-l piardă. Bine. Dar, după aceea? Îl îngroapă²⁷! Şi asta nu dă roade.

Să nu uităm acest caz de teamă maladivă de a profita onorabil de capacitatea de a munci, de inteligenţă, de voinţă, de tot ceea ce înseamnă omul. Îl îngrop – pare să afirme acest nefericit –, dar libertatea mea rămâne neatinsă. Nu. Libertatea s-a înclinat spre ceva foarte concret, spre uscăciunea cea mai sărăcăcioasă şi mai aridă. A ales o parte, pentru că nu avea încotro: dar a ales rău.

Nimic mai fals decât să se opună libertatea dăruirii, pentru că dăruirea vine ca o consecinţă a libertăţii. Iată, când o mamă se sacrifică din dragoste pentru copiii ei, a făcut o alegere; şi, pe măsura acestei iubiri, aşa se va manifesta libertatea ei. Dacă această iubire e mare, libertatea va fi fecundă, iar binele copiilor provine din această binecuvântată libertate, care înseamnă dăruire, şi provine din această binecuvântată dăruire, care este tocmai libertate.

De la prima oră

Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un gospodar care a ieşit dis-de-dimineaţă să-şi tocmească lucrători la vie⁷. Ştiţi deja povestea: acel bărbat se întoarce în diferite momente în piaţă ca să angajeze lucrători: unii au fost chemaţi să înceapă în zori; alţii, aproape de căderea nopţii.

Toţi primesc un dinar: Salariul pe care ţi l-a promis, adică chipul şi asemănarea mea. Pe dinar este ştanţată imaginea regelui⁸. Aceasta este milostivirea lui Dumnezeu, care îl cheamă pe fiecare în funcţie de circumstanţele sale personale, pentru că vrea ca toţi oamenii să fie mântuiţi⁹. Dar noi ne-am născut creştini, am fost educaţi în credinţă, am primit, foarte clar, chemarea Domnului. Aceasta este realitatea. Atunci, când vă simţiţi chemaţi să răspundeţi, chiar dacă în ultimul moment, puteţi să rămâneţi în piaţa publică, stând la soare, ca mulţi dintre acei muncitori, pentru că aveau prea mult timp?

Nu trebuie să ne prisosească timpul, nicio secundă: şi nu exagerez. E de lucru; lumea este mare şi sunt milioane de suflete care încă nu au auzit clar doctrina lui Cristos. Mă adresez fiecăruia dintre voi. Dacă îţi prisoseşte timpul, gândeşte-te bine: este foarte posibil că trăieşti lâncezeală spirituală; sau că, vorbind din perspectivă supranaturală, eşti un paralitic. Nu te mişti, stai pe loc, steril, fără să faci tot binele pe care ar trebui să îl transmiţi celor care se află alături de tine, în mediul tău, la munca ta, în familia ta.

A da roade pentru Dumnezeu

Să ne gândim acum la parabola despre bărbatul care, înainte de a pleca într-o altă ţară, a chemat pe servitorii săi şi le-a încredinţat avuţia sa¹⁷. Fiecăruia i-a încredinţat o sumă diferită, pentru a o administra în absenţa sa. Mi se pare foarte potrivit să ne concentrăm asupra comportamentului celui care a primit un talant: se poartă într-un mod căruia, în ţinutul meu, i se spune şmecherie. Se gândeşte, cu acea minte îngustă, şi hotărăşte: S-a dus şi a săpat în pământ şi a ascuns acolo banii stăpânului său¹⁸.

Ce ocupaţie va alege apoi acest om, dacă a părăsit instrumentele de lucru? A decis în mod iresponsabil să opteze pentru comoditatea de a înapoia doar ceea ce i-a fost încredinţat. Se va dedica „omorârii” timpului, minutelor, orelor, zilelor, anilor, vieţii! Ceilalţi se străduiesc, negociază, se preocupă în mod nobil să restituie mai mult decât ceea ce au primit: rodul legitim, pentru că recomandarea a fost foarte precisă: Negotiamini dum venio¹⁹; preluaţi această muncă pentru a obţine câştig, până când stăpânul se întoarce. Acesta, nu; acesta îşi iroseşte existenţa.

Ce durere să trăieşti, practicând ca meserie „omorârea” timpului, care este o comoară de la Dumnezeu! Nu încap scuzele, pentru a justifica acest comportament. Niciunul să nu spună: Am doar un talant, nu pot câştiga nimic. Şi cu un singur talant poţi lucra în mod meritoriu²⁰ Ce tristeţe să nu scoţi profit, să nu obţii randament autentic din toate calităţile, puţine sau multe, pe care Dumnezeu i le dă omului pentru a se dedica slujirii sufletelor şi societăţii!

Când creştinul îşi „omoară” timpul pe pământ, este în pericol să îşi omoare cerul: când, din egoism, se retrage, se ascunde, nu este preocupat de nimic. Cel care îl iubeşte pe Dumnezeu nu dăruieşte doar ceea ce are, ceea ce este, în slujba lui Cristos: se dăruieşte pe el însuşi. Nu îşi vede – cu o privire josnică – doar eul său, în sănătate, în nume, în carieră.

Al meu, al meu, al meu..., gândesc, spun şi fac mulţi. Ce plictiseală! Spune sfântul Ieronim că, într-adevăr, ceea ce este scris: pentru a căuta scuze pentru păcate (Ps 140,4), în cazul acestor oameni, la păcatul mândriei se adaugă lenea şi neglijenţa²¹ .

Este mândria cea care repetă continuu acest al meu, al meu, al meu... Un viciu care transformă omul în creatură sterilă, care anulează năzuinţa de a lucra pentru Dumnezeu, care duce la irosirea timpului. Nu îţi pierde eficienţa, anihilează, în schimb, egoismul. Viaţa ta pentru tine? Viaţa ta pentru Dumnezeu, pentru binele tuturor oamenilor, din dragoste pentru Domnul. Dezgroapă acest talant! Fă-l să rodească: şi gustă bucuria că, în această lucrare supranaturală, nu contează că rezultatul nu este o minune pe pământ, pe care oamenii să poată să o admire. Esenţial este să dăruim tot ce suntem şi posedăm, să încercăm să facem ca talantul să aducă profit şi să ne străduim continuu să producem roade bune.

Dumnezeu ne acordă, poate, încă un an pentru a-l sluji. Nu vă gândiţi la cinci, nici la doi. Concentrează-te doar asupra acestuia: unul, cel în care am început: să-l dăruim, să nu-l îngropăm! Aceasta trebuie să fie hotărârea noastră.