Lista numerelor

Există 4 numere în «Prietenii lui Dumnezeu», al căror subiect Universalitate.

Possumus20!, putem învinge, de asemenea, în această bătălie, cu ajutorul Domnului. Să fiţi convinşi că nu este greu să transformi munca într-un dialog de rugăciune. Din momentul în care o oferiţi şi puneţi mâna la lucru, Dumnezeu deja ascultă, deja încurajează, deja dă un imbold. Atingem modul de a fi al sufletelor contemplative, în mijlocul muncii cotidiene! Pentru că ne invadează siguranţa că el ne priveşte, cerându-ne o nouă victorie: acest mic sacrificiu, acest surâs în faţa unei persoane inoportune, acest început cu treburile cele mai puţin plăcute, dar mai urgente, această grijă pentru detalii şi ordine, cu perseverenţă în îndeplinirea îndatoririi, când ar fi atât de uşor să o abandonăm, acest a nu lăsa pe mâine ce trebuie să terminăm azi: totul pentru a-i face plăcere lui, Tatălui nostru Dumnezeu! Şi, poate, deasupra mesei tale sau într-un loc discret, care nu atrage atenţia, dar care ţie îşi slujeşte ca deşteptător al spiritului contemplativ, vei pune un crucifix, care este pentru sufletul şi pentru mintea ta manualul din care înveţi lecţiile slujirii.

Dacă te hotărăşti – fără a face nimic ieşit din comun, în mijlocul ocupaţiilor tale obişnuite – să intri pe aceste drumuri de contemplaţie, imediat te vei simţi prieten al Învăţătorului, cu sarcina divină de a deschide cărările divine ale pământului pentru întreaga omenire. Da, cu această lucrare a ta vei contribui la extinderea împărăţiei lui Cristos pe toate continentele. Şi se vor succeda, una după alta, orele de muncă oferite de îndepărtatele naţiuni care se nasc pentru credinţă, de popoarele din Orient, împiedicate barbar să îşi practice în libertate credinţele, de ţările cu veche tradiţie creştină, unde pare că s-a întunecat lumina evangheliei şi sufletele se zbat în umbra ignoranţei. Atunci, ce valoare capătă această oră de muncă, această continuare cu încă o clipă, încă puţine minute, până la îndeplinirea sarcinii. Transformi, într-un mod practic şi simplu, contemplaţia în apostolat, ca o necesitate imperioasă a inimii, care pulsează la unison cu dulcea şi milostiva inimă a lui Isus, Domnul nostru.

Aici suntem, consummati in unum1!, în unitate de cerere şi de intenţii, dispuşi să începem acest timp de conversaţie cu Domnul, cu dorinţa reînnoită de a fi instrumente eficiente în mâinile sale. În faţa lui Isus în Preasfântul Sacrament – cât îmi place să fac un act de credinţă explicită în prezenţa reală a Domnului în Euharistie! – aprindeţi şi mai mult în inimile voastre râvna de a transmite, cu rugăciunea voastră, o zvâcnire plină de forţă, care să ajungă în toate locurile de pe pământ, până în ultimul colţ al planetei unde există un om care să îşi risipească generos existenţa în slujba lui Dumnezeu şi a sufletelor. Pentru că, datorită realităţii inefabile a comuniunii sfinţilor, suntem solidari – cooperatori, spune sfântul Ioan2 – în misiunea de a răspândi adevărul şi pacea Domnului.

Este firesc să ne gândim la modul nostru de a-l imita pe Învăţător; să ne oprim, să reflectăm, pentru a învăţa direct din viaţa Domnului câteva dintre virtuţile care trebuie să se remarce în viaţa noastră, dacă aspirăm cu adevărat să extindem împărăţia lui Cristos.

Continuă scena din evanghelie: şi au trimis discipolii lor – ai fariseilor – cu irodienii, să-i zică: Învăţătorule4. Iată cu ce şiretenie îi spun Învăţătorule; se prefac că îi sunt admiratori şi prieteni, îi acordă un tratament care este rezervat autorităţii de la care se aşteaptă să se primească o învăţătură. Magister, scimus quia verax es5, ştim că eşti sincer... ce viclenie infamă! Aţi văzut o duplicitate mai mare? Mergeţi prin această lume cu grijă. Să nu fiţi circumspecţi, neîncrezători; cu toate acestea, trebuie să simţiţi pe umerii voştri – amintiţi-vă acea imagine a bunului păstor care apare în catacombe – greutatea acestei oi, care nu este un singur suflet, ci Biserica întreagă, omenirea întreagă.

Acceptând cu generozitate această responsabilitate, fiţi îndrăzneţi şi fiţi prudenţi pentru a apăra şi proclama drepturile lui Dumnezeu. Şi atunci, datorită integrităţii comportamentului vostru, mulţi vă vor considera şi vă vor numi învăţători, fără ca voi să pretindeţi acest lucru: nu căutăm gloria pământească. Dar să nu vă miraţi dacă, între atâţia care se apropie de voi, se insinuează cei care se prefac doar că vă admiră. Întipăriţi-vă în suflete ceea ce m-aţi auzit spunând de repetate ori: nici calomniile, nici şoaptele, nici respectul omenesc, nici preocupare pentru ce vor spune alţii, şi cu atât mai puţin laudele ipocrite, nu trebuie să ne împiedice niciodată să ne facem datoria.

Suntem mişcaţi, inima ne tresaltă puternic când ascultăm cu atenţie acel strigăt al sfântului Paul: Voinţa lui Dumnezeu este să vă sfinţiţi1. Azi, încă o dată, îmi propun mie, şi vă amintesc, de asemenea, şi vouă, şi omenirii întregi: Aceasta este voinţa lui Dumnezeu, să fim sfinţi.

Pentru a linişti sufletele cu autentică pace, pentru a transforma pământul, pentru a-l căuta în lume şi prin intermediul lucrurilor din lume pe Dumnezeu, Domnul nostru, este indispensabilă sfinţenia personală. În discuţiile mele cu oameni din atâtea ţări şi din mediile sociale cele mai diferite, deseori sunt întrebat: Şi ce ni se spune celor căsătoriţi? Ce se spune celor care lucrează pământul? Ce, văduvelor? Ce, tinerilor?

Răspund sistematic că am un singur fel de mâncare. Şi obişnuiesc să subliniez că Isus Cristos, Domnul nostru, a predicat vestea cea bună pentru toţi, fără nicio deosebire. Un singur fel de mâncare şi o singură hrană: Mâncarea mea este să fac voia celui care m-a trimis şi să-i îndeplinesc lucrarea2. Pe fiecare ne cheamă la sfinţenie, de la fiecare cere dragoste: tineri şi bătrâni, burlaci şi căsătoriţi, sănătoşi şi bolnavi, culţi şi ignoranţi, oriunde ar lucra, oriunde s-ar afla. Există un singur mod de a creşte în familiaritatea şi înţelegerea cu Dumnezeu: să ne adresăm lui, în rugăciune, să vorbim cu el, să îi arătăm – de la inimă la inimă – ataşamentul nostru.

Note
20

Mt 20,22.

Referințe la Sfânta Scriptură
Note
1

In 17,23.

2

3In,8.

Referințe la Sfânta Scriptură
Note
4

Mt 22,16.

5

Ibidem.

Referințe la Sfânta Scriptură
Note
1

1Tes 4,3.

2

In 4,34.

Referințe la Sfânta Scriptură