Lista numerelor

Există 4 numere în «Convorbiri cu Mons. Escrivá de Balaguer», al căror subiect Universalitate.

Se manifestă astăzi preocuparea întregii Biserici faţă de problemele aşa numitei Lumi a Treia. În acest sens, se ştie că una din dificultăţile cele mai mari constă în numărul redus al clerului, şi îndeosebi al preoţilor autohtoni. Ce credeţi cu privire la această problemă şi care este experienţa dumneavoastră în acest domeniu?

Cred că într-adevăr creşterea numerică a clerului autohton este o problemă de importanţă primordială, pentru a se asigura dezvoltarea – şi chiar păstrarea – Bisericii în multe ţări, în special în acelea care trec prin momente de naţionalism înverşunat.

În ce priveşte experienţa mea personală, trebuie să spun că unul dintre nenumăratele motive pentru care trebuie să-i mulţumesc Domnului este acela de a vedea cu ce siguranţă a doctrinei, cu ce viziune universală, catolică, şi cu ce arzător spirit de a sluji – sunt bineînţeles mai buni decât mine – se formează şi ajung la preoție în cadrul Opus Dei sute de laici de diferite naţionalităţi –probabil sunt deja din şaptezeci de ţări – unde dezvoltarea clerului autohton constituie o problemă urgentă pentru Biserică. Unii au primit episcopatul chiar în aceste ţări, şi au creat acolo seminarii înfloritoare.

Aţi dori să ne descrieţi cum şi de ce aţi fondat Opus Dei şi evenimentele pe care le consideraţi jaloanele cele mai importante în dezvoltarea ei?

De ce? Operele care se nasc din voia Domnului nu au altă raţiune decât dorinţa divină de a le folosi ca expresie a voinţei sale de mântuire universală. Din primul moment, Lucrarea era universală, catolică. Nu venea pe lume pentru a soluţiona problemele concrete ale Europei anilor douăzeci, ci pentru a spune bărbaţilor şi femeilor din toate ţările, de orice condiţie, rasă, limbă, sau din orice mediu – şi de orice stare: celibatari, căsătoriţi, văduvi, preoţi – că îl pot iubi şi sluji pe Domnul, fără a înceta să trăiască făcând munca lor obişnuită, cu familia lor, în variatele lor relaţii sociale fireşti.

Cum s-a întemeiat? Fără nicio resursă omenească. Eu nu aveam decât douăzeci şi şase de ani, harul Domnului şi bună dispoziţie. Lucrarea s-a născut micuţă: nu era decât rezultatul dorinţei unui tânăr preot care se străduia să facă aşa cum îi cerea Domnul.

Mă întrebaţi de jaloanele ei. Pentru mine, este un reper fundamental în cadrul Lucrării orice moment, orice secundă în care, prin intermediul Opus Dei, un suflet se apropie de Domnul, devenind astfel un frate şi mai bun pentru celorlalţi fraţi, semenii lui.

Poate doriţi să vă vorbesc despre punctele cruciale sub aspect cronologic. Cu toate că nu sunt cele mai importante, vă voi da din memorie câteva date, mai mult sau mai puţin aproximative. Încă din primele luni ale anului 1935, totul era pregătit pentru a lucra în Franţa, şi anume la Paris. Însă au survenit mai întâi războiul civil spaniol şi apoi cel de al doilea război mondial şi a trebuit să fie amânată expansiunea Lucrării. Întrucât această dezvoltare era necesară, amânarea a fost minimă. Încă din 1940 s-a început activitatea în Portugalia. Aproape în același timp cu sfârşitul ostilităţilor, după câteva călătorii din anii anteriori, se încep activităţile şi în Anglia, Franţa, Italia, Statele Unite, Mexic. Mai târziu, expansiunea are un ritm progresiv: din 1945 şi 1950, în Germania, Olanda, Elveţia, Argentina, Canada, Venezuela şi restul ţărilor europene şi americane. În acelaşi timp, activitatea se extinde în alte continente: în nordul Africii, Japonia, Kenya şi alte ţări din Africa de Est, Australia, Filipine, Nigeria etc.

Îmi face plăcere să reamintesc de asemenea, ca date capitale, îndeosebi nenumăratele ocazii în care dragostea Suveranilor Pontifi pentru Opera noastră s-a manifestat într-un mod concret. Eu locuiesc la Roma din 1946, şi astfel i-am putut cunoaşte pe Pius al XII-lea, Ioan al XXIII-lea şi Paul al VI-lea, şi am putut sta de vorbă cu ei. Am simţit întotdeauna din partea lor dragostea unui părinte.

Care este situaţia actuală a Lucrării în restul lumii şi în mod special în lumea anglosaxonă?

Opus Dei se simte la fel de bine în Anglia ca în Kenya, în Nigeria ca în Japonia; în Statele Unite ca în Austria, în Irlanda ca în Mexic sau Argentina; în fiecare loc există un fenomen teologic şi bisericesc înrădăcinat în sufletele locuitorilor. Lucrarea nu este ancorată într-o cultură anume şi nici într-o perioadă concretă a istoriei. În lumea anglosaxonă, Opus Dei a înfăptuit, graţie ajutorului Domnului şi cooperării multor persoane, opere apostolice de diverse tipuri: Netherhall House, la Londra, care acordă atenţie deosebită studenţilor afroasiatici; Hudson Center, la Montreal, destinat formării umane şi intelectuale a tinerelor fete; Nairana Cultural Center, care se adresează studenţilor din Sydney... În Statele Unite, unde Opus Dei a început să lucreze în 1949, se pot menţiona: Midtown, pentru muncitori într-un cartier din inima oraşului Chicago; Stonecrest Community Center, la Washington, destinat educării femeilor lipsite de o pregătire profesională; Trimount House, cămin studenţesc din Boston etc. O ultimă observaţie: influenţa Lucrării, în măsura în care există de la caz la caz, va fi întotdeauna de natură spirituală, religioasă şi niciodată lumească.

S-a vorbit uneori de Opus Dei ca despre o organizaţie a aristocraţiei intelectuale, care doreşte să pătrundă în mediile politice, economice şi culturale cele mai relevante, pentru a le controla de dinăuntru, chiar dacă cu bune intenţii. Este adevărat?

Aproape toate instituţiile care au adus un mesaj nou ori care s-au străduit să slujească efectiv omenirea, trăind plenar Creştinismul, au suferit din cauza lipsei de înţelegere, mai cu seamă la început. Aceasta explică de ce, la început, unii n-au înţeles doctrina privitoare la apostolatul laicilor pe care o trăia şi o propovăduia Opus Dei.

Trebuie să mai spun – deşi nu îmi place să vorbesc despre astfel de lucruri – că, pe deasupra, în cazul nostru am înfruntat o campanie organizată şi perseverentă de calomniere. Au fost unii care au susţinut că noi lucrăm în secret - asta poate că o făceau ei -, că vrem să ocupăm posturi importante etc. Vă pot spune, în mod concret, că această campanie a fost iniţiată, acum aproape treizeci de ani, de către un călugăr spaniol care mai târziu şi-a părăsit ordinul şi Biserica, s-a căsătorit civil şi acum este pastor protestant.

Calomnia, după ce a fost lansată, trăieşte o vreme mai departe prin inerţie, fiindcă sunt oameni care scriu fără să se informeze şi pentru că nu toţi sunt ca acei ziarişti competenţi, care nu se cred infailibili şi dau dovadă de corectitudine, rectificând atunci când verifică o greșeală. Şi aşa s-a întâmplat, chiar dacă aceste calomnii sunt dezminţite de o realitate pe care toată lumea a putut să o constate, ca să nu mai vorbim de faptul că, încă de la prima vedere, se dovedesc și de necrezut. Este suficient să spunem că defăimările la care v-aţi referit nu au apărut decât în Spania; şi, bineînţeles, a crede că o instituţie internaţională ca Opus Dei gravitează în jurul problemelor unei singure ţări, demonstrează îngustime de vederi, provincialism.

Pe de altă parte, majoritatea membrilor Opus Dei – în Spania şi în toate ţările – sunt casnice, muncitori, mici negustori, funcţionari, ţărani etc; adică persoane care fac munci fără deosebită relevanţă politică sau socială. Faptul că există un mare număr de muncitori membri ai Opus Dei nu atrage atenţia; însă prezenţa unui politician, da. În realitate, pentru mine este la fel de importantă vocaţia unui hamal din gară ca şi aceea a unui director de firmă. Vocaţia este dată de Dumnezeu şi în operele Domnului nu încap discriminări, și cu atât mai puțin dacă sunt demagogice.

Cei care, văzându-i pe membrii Operei lucrând în cele mai diverse domenii de activitate, nu se gândesc decât la presupuse influenţe sau controale, dovedesc că au o concepţie meschină despre viaţa creştină. Opus Dei nu domină şi nu pretinde să domine nicio activitate lumească; doreşte numai să răspândească un mesaj evanghelic, acela că Domnul le cere tuturor oamenilor din lume să-l iubească şi să-l slujească tocmai prin activităţile lor pământeşti. În consecinţă, membrii Lucrării, care sunt creştini obişnuiţi, muncesc unde şi cum li se pare potrivit: Lucrarea se ocupă numai cu acordarea ajutorului spiritual, pentru ca aceştia să poată acţiona întotdeauna cu conştiinţă creştină.

Referințe la Sfânta Scriptură