Aţi dori să ne descrieţi cum şi de ce aţi fondat Opus Dei şi evenimentele pe care le consideraţi jaloanele cele mai importante în dezvoltarea ei?

De ce? Operele care se nasc din voia Domnului nu au altă raţiune decât dorinţa divină de a le folosi ca expresie a voinţei sale de mântuire universală. Din primul moment, Lucrarea era universală, catolică. Nu venea pe lume pentru a soluţiona problemele concrete ale Europei anilor douăzeci, ci pentru a spune bărbaţilor şi femeilor din toate ţările, de orice condiţie, rasă, limbă, sau din orice mediu – şi de orice stare: celibatari, căsătoriţi, văduvi, preoţi – că îl pot iubi şi sluji pe Domnul, fără a înceta să trăiască făcând munca lor obişnuită, cu familia lor, în variatele lor relaţii sociale fireşti.

Cum s-a întemeiat? Fără nicio resursă omenească. Eu nu aveam decât douăzeci şi şase de ani, harul Domnului şi bună dispoziţie. Lucrarea s-a născut micuţă: nu era decât rezultatul dorinţei unui tânăr preot care se străduia să facă aşa cum îi cerea Domnul.

Mă întrebaţi de jaloanele ei. Pentru mine, este un reper fundamental în cadrul Lucrării orice moment, orice secundă în care, prin intermediul Opus Dei, un suflet se apropie de Domnul, devenind astfel un frate şi mai bun pentru celorlalţi fraţi, semenii lui.

Poate doriţi să vă vorbesc despre punctele cruciale sub aspect cronologic. Cu toate că nu sunt cele mai importante, vă voi da din memorie câteva date, mai mult sau mai puţin aproximative. Încă din primele luni ale anului 1935, totul era pregătit pentru a lucra în Franţa, şi anume la Paris. Însă au survenit mai întâi războiul civil spaniol şi apoi cel de al doilea război mondial şi a trebuit să fie amânată expansiunea Lucrării. Întrucât această dezvoltare era necesară, amânarea a fost minimă. Încă din 1940 s-a început activitatea în Portugalia. Aproape în același timp cu sfârşitul ostilităţilor, după câteva călătorii din anii anteriori, se încep activităţile şi în Anglia, Franţa, Italia, Statele Unite, Mexic. Mai târziu, expansiunea are un ritm progresiv: din 1945 şi 1950, în Germania, Olanda, Elveţia, Argentina, Canada, Venezuela şi restul ţărilor europene şi americane. În acelaşi timp, activitatea se extinde în alte continente: în nordul Africii, Japonia, Kenya şi alte ţări din Africa de Est, Australia, Filipine, Nigeria etc.

Îmi face plăcere să reamintesc de asemenea, ca date capitale, îndeosebi nenumăratele ocazii în care dragostea Suveranilor Pontifi pentru Opera noastră s-a manifestat într-un mod concret. Eu locuiesc la Roma din 1946, şi astfel i-am putut cunoaşte pe Pius al XII-lea, Ioan al XXIII-lea şi Paul al VI-lea, şi am putut sta de vorbă cu ei. Am simţit întotdeauna din partea lor dragostea unui părinte.