Ştiţi desigur că, în unele sectoare ale opiniei publice, Opus Dei este oarecum controversată. Mi-aţi putea spune de ce anume se întâmplă aşa, şi în special cum se răspunde la acuzaţia de „secret al conspiraţiei” care adesea vizează Opus Dei?

Mă supără profund tot ce poate părea laudă de sine. Însă, dat fiind că ridicaţi această problemă, nu pot să nu vă spun că socotesc că Opus Dei este una din organizaţiile catolice care contează pe cei mai mulţi prieteni în toată lumea. Milioane de persoane, precum şi numeroşi oameni care nu sunt catolici sau care nu sunt creştini o preţuiesc şi o sprijină.

Pe de altă parte, Opus Dei este o organizaţie spirituală şi apostolică. Dacă se uită acest fapt fundamental – sau dacă cineva refuză să ia în seamă buna credinţă a membrilor Lucrării, afirmând aceasta – este imposibil să se înţeleagă ce fac. Din cauza neputinţei de a înţelege, se inventează versiuni complicate şi secrete care nu au existat niciodată.

Vorbiţi de acuzaţia de secret. Asta e o poveste veche. V-aş putea spune, punctual, care este originea istorică a acestei acuzaţii calomnioase. Timp de mulţi ani o organizaţie puternică, de care prefer să nu vorbesc – o iubim şi am iubit-o întotdeauna -, s-a apucat să falsifice ceea ce nu cunoştea. Insistau să ne considere la fel ca niște călugări, şi se întrebau: de ce nu gândesc toţi la fel?, de ce nu poartă rasă sau vreun semn distinctiv? Şi ajungeau în chip ilogic la concluzia că alcătuim o societate secretă.

Astăzi povestea aparţine trecutului, şi orice om, relativ informat, ştie că nu este vorba de niciun secret; că nu purtăm un semn distinctiv fiindcă nu suntem călugări, ci creştini obişnuiţi; că nu gândim la fel, pentru că admitem cel mai larg pluralism în tot ce este lumesc şi în chestiunile teologice care pot fi discutate. O mai bună cunoaştere a realităţii şi depăşirea unei gelozii neîntemeiate a pus capăt acestei triste şi calomnioase situaţii.

Nu trebuie totuşi să ne mirăm că, din când în când, cineva reînvie vechile mituri: deoarece încercăm să muncim pentru Domnul, apărând libertatea personală a tuturor oamenilor, ne vom confrunta veşnic cu duşmanii sectari ai acestei libertăţi personale, din orice domeniu, cu atât mai agresivi dacă sunt oameni care nu pot suporta nici măcar ideea de religie, sau, mai rău, dacă se bazează pe o gândire religioasă de tip fanatic.

Totuşi, cele mai multe publicaţii - din fericire – nu se mulţumesc să repete aceste lucruri vechi şi neadevărate, având conştiinţa clară că a fi imparţial nu înseamnă să difuzezi ceva pe jumătate real, pe jumătate calomnios, fără să te străduieşti să oglindeşti adevărul obiectiv. Personal, cred că este o ştire şi să spui adevărul, îndeosebi când este vorba de a informa despre activitatea atâtor persoane care, făcând parte din Opus Dei sau colaborând cu Asociaţia, se străduiesc, în ciuda greşelilor personale – fac şi eu greşeli şi nu mă miră că şi ceilalţi le fac -, să îndeplinească o misiune în slujba tuturor oamenilor. A distruge un mit fals este întotdeauna interesant. Consider că este o datorie importantă a ziaristului să se documenteze temeinic şi să obţină informaţii la zi, chiar dacă, uneori, aceasta presupune să-şi schimbe judecăţile pe care le-a emis înainte. Este atât de greu să admiţi că poate exista ceva pur, nobil şi bun, fără a amesteca neadevăruri absurde, învechite şi discreditate?

A te informa în legătură cu Opus Dei este foarte simplu. În toate ţările Asociaţia lucrează la lumina zilei, cu recunoaşterea juridică a autorităţilor civile şi ecleziastice. Sunt bine cunoscute numele directorilor şi ale operelor sale apostolice. Oricine doreşte informaţii despre Lucrarea noastră, le poate obţine fără nicio dificultate, punându-se în contact cu directorii sau apelând la una din operele noastre corporative. Dumneavoastră înşivă vă puteţi încredinţa că, niciodată, nimeni dintre conducătorii Opus Dei sau dintre cei care se ocupă de ziarişti, nu a pregetat să le uşureze sarcina informativă, răspunzându-le la întrebări sau furnizându-le documentaţia necesară.

Nici eu şi nici vreunul dintre membrii Opus Dei nu pretindem să ne înţeleagă toată lumea sau să ne împărtăşească idealurile spirituale. Sunt un mare prieten al libertăţii şi al ideii că fiecare trebuie să-şi urmeze drumul. Dar este evident că avem dreptul elementar de a fi respectaţi.