Lista numerelor

De multe ori v-am amintit acea scenă mişcătoare pe care ne-o relatează evanghelia: Isus este în corabia lui Petru, de unde le-a vorbit oamenilor. Această mulţime care îl urma i-a aprins întreaga dorinţă arzătoare de a ajuta suflete care îi consumă inima, iar Învăţătorul divin vrea ca discipolii săi să participe de acum la această strădanie. După ce le spune să se avânte în largul mării – Duc in altum¹!–, îi sugerează lui Petru să arunce plasele pentru a pescui.

Nu mă voi opri acum asupra detaliilor, atât de pline de învăţăminte, ale acestor momente. Aş dori să analizăm reacţia apostolului Petru, la vederea miracolului: Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos²! Un adevăr – nu mă îndoiesc – care se potriveşte perfect situaţiei personale a tuturor. Cu toate acestea, vă asigur că, întâlnind de-a lungul vieţii mele atâtea minuni ale harului, făcute prin intermediul mâinilor omeneşti, mă simt înclinat, cu fiecare zi mai înclinat, să strig: Doamne, nu pleca de la mine, pentru că fără tine nu pot face nimic bun.

Înţeleg foarte bine, tocmai de aceea, acele cuvinte ale episcopului de Hippona, care sună ca un cântec minunat al libertăţii: Dumnezeu, care te-a creat fără tine, nu te va salva fără tine³, pentru că ne mişcăm mereu, fiecare dintre noi, tu, eu, cu posibilitatea – tristă – de a ne ridica împotriva lui Dumnezeu, de a-l respinge – poate prin comportamentul nostru – sau de a exclama: Nu vrem ca omul acesta să împărăţească peste noi⁴.

Vă amintesc că, dacă sunteţi sinceri, dacă vă arătaţi aşa cum sunteţi, dacă vă îndumnezeiţi, pe baza umilinţei, nu a mândriei, voi şi eu vom rămâne stabili în orice mediu: vom putea vorbi totdeauna despre victorii şi ne vom numi învingători. Cu aceste victorii intime ale iubirii faţă de Dumnezeu, care atrag seninătate, fericirea sufletului, înţelegerea.

Umilinţa ne va impulsiona să ducem la capăt mari lucrări; dar cu condiţia să nu pierdem din vedere conştiinţa micimii noastre, cu convingerea sărăciei noastre care să crească în fiecare zi. Recunoaşte fără şovăire că eşti un servitor obligat să facă un mare număr de servicii. Să nu te împăunezi pentru că eşti numit fiu al lui Dumnezeu – să recunoaştem harul, dar să nu uităm natura noastră –; să nu te înfumurezi dacă ai slujit bine, pentru că ai îndeplinit ceea ce aveai de făcut. Soarele îşi îndeplineşte sarcina, luna ascultă; îngerii îşi îndeplinesc rolul. Instrumentul ales de Domnul pentru păgâni, spune: Eu nu merit numele de apostol, pentru că am persecutat Biserica lui Dumnezeu (1Cor 15,9)... Nici noi să nu pretindem să fim lăudaţi pentru noi înşine²⁶; pentru meritele noastre, mereu meschine.