Lista numerelor

Vă amintiţi parabola bunului samaritean? Un om a rămas căzut pe drum, rănit de hoţii care i-au furat şi ultima centimă. Au trecut pe acolo un preot al legii vechi şi, puţin după aceea, un levit; cei doi şi-au continuat drumul, fără să le pese. Dar un drumeţ samaritean, când ajunse la el şi-l văzu, i se făcu milă. Se apropie de el şi îi legă rănile, turnând ulei şi vin pe ele; îl urcă pe animalul său, îl duse la un han şi-i purtă de grijă⁶. Gândiţi-vă că acesta nu este un exemplu pe care Domnul îl dă doar pentru câteva suflete alese, pentru că imediat a adăugat, răspunzându-i celui care îl întrebase – fiecăruia dintre noi – : Du-te de fă şi tu la fel⁷.

Prin urmare, când în viaţa noastră personală sau în a altora observăm ceva ce nu merge, ceva care are nevoie de ajutorul spiritual şi uman pe care putem şi trebuie să îl dăm noi, fiii lui Dumnezeu, o manifestare clară de prudenţă ar fi oferirea remediului oportun, în profunzime, cu caritate şi cu forţă, cu sinceritate. Nu încap inhibiţiile. Este greşit să gândim că, cu omisiuni sau cu întârzieri, se rezolvă problemele.

Prudenţa cere ca, de fiecare dată când situaţia o cere, să se folosească medicamentul, fără paleative, după ce se descoperă rana infectată. La observarea celor mai mici simptome ale răului, fiţi sensibili, sinceri, atât când trebuie să vindecaţi, cât şi atunci când trebuie să primiţi acest ajutor. În aceste cazuri, trebuie să i se permită celui care se află în situaţia de a vindeca în numele lui Dumnezeu, să apese de departe, apoi din ce în ce mai de aproape, până când iese tot puroiul, astfel încât focarul de infecţie rămâne curat. În primul rând trebuie să procedăm aşa cu noi înşine şi cu aceia pe care, din dreptate sau din caritate, avem obligaţia de a-i ajuta, într-un mod special mă rog pentru părinţi, şi pentru cei care se dedică unor misiuni de formare şi de învăţare.

Nu vă ascund că, atunci când trebuie să corectez sau să iau o decizie care va produce durere, sufăr înainte, în timp ce acţionez şi după aceea; şi nu sunt un sentimental. Mă consolează gândul că doar animalele nu plâng: plângem noi, oamenii, fiii lui Dumnezeu. Înţeleg că în anumite momente şi vouă o să vă fie greu, dacă vă străduiţi să duceţi până la capăt cu fidelitate datoria voastră. Nu uitaţi că este mai comod – dar este o abatere – să evitaţi cu orice preţ suferinţa, cu scuza de a nu-l supăra pe celălalt: frecvent, în această inhibiţie se ascunde o ruşinoasă fugă de durerea proprie, pentru că de obicei nu este plăcut să faci o atenţionare serioasă. Fiii mei, amintiţi-vă că infernul este plin de guri închise.

Mă ascultă acum câţiva medici. Iertaţi-mi îndrăzneala dacă iau un exemplu din medicină; poate îmi va scăpa vreo aberaţie, dar comparaţia ascetică funcţionează. Pentru a vindeca o rană, mai întâi se curăţă bine, şi în jur, chiar la distanţă destul de mare. Ştie foarte bine chirurgul că doare; dar, dacă omite această operaţiune, va durea şi mai mult, după aceea. În plus, se dă imediat cu dezinfectant: ustură – pişcă, se spune pe meleagurile mele –, mortifică, şi nu mai există alt remediu decât acesta pentru ca rana să nu se infecteze.

Dacă pentru sănătatea corporală este evident că trebuie să se folosească aceste mijloace, chiar dacă este vorba despre zgârieturi neînsemnate, în lucrurile mari ale sănătăţii sufletului – în punctele nevralgice ale vieţii unui om –, gândiţi-vă cum va trebui spălat, cum va trebui făcută o incizie, cum va trebui şlefuit, cum va trebui dezinfectat, cum va trebui să suferim! Prudenţa ne cere să intervenim astfel şi să nu evităm datoria, pentru că ocolirea ei ar demonstra o lipsă de consideraţie, şi inclusiv un atentat grav împotriva dreptăţii şi împotriva tăriei.

Fiţi convinşi că un creştin, dacă într-adevăr pretinde că acţionează corect, cu faţa spre Dumnezeu şi spre oameni, are nevoie de toate virtuţile, cel puţin în potenţial. Părinte, mă veţi întreba, şi cum rămâne cu slăbiciunile mele? Vă voi răspunde: oare nu vindecă medicul care este bolnav, chiar şi când suferinţa care îl chinuieşte este cronică? Îl împiedică boala să le prescrie altor bolnavi reţeta potrivită? Sigur că nu: pentru a vindeca, îi este suficient să aibă ştiinţa potrivită şi să o pună în practică, cu acelaşi interes cu care combate propria suferinţă.