Lista numerelor

Există 3 numere în „Prietenii lui Dumnezeu” al căror subiect este Biserică → Preasfânta Fecioară și Biserica.

Prudenţa, virtute necesară

În pasajul din evanghelie amintit în Liturghia de astăzi, citim: Tunc abeuntes pharisaei, consilium inierunt ut caperent eum in sermone3; S-au întâlnit fariseii, ca să vorbească între ei cum ar putea să îl prindă pe Isus cu un cuvânt din ceea ce spusese. Nu uitaţi că această metodă a ipocriţilor este o tactică obişnuită şi în aceste timpuri; cred că iarba rea a fariseilor nu va dispărea niciodată din lume: mereu a fost de o fecunditate uimitoare. Poate Domnul o tolerează să crească, pentru a ne face prudenţi pe noi, fiii săi; pentru că virtutea prudenţei este indispensabilă oricui se află în situaţia de a sfătui, de a întări, de a corecta, de a aprinde, de a îmbărbăta. Şi chiar aşa, ca un apostol, profitând de împrejurările oferite de treburile obişnuite, trebuie să se poarte un creştin cu cei care îl înconjoară.

Îmi înalţ în acest moment inima la Dumnezeu şi îi cer, prin intermediul Fecioarei Preasfinte – care este în Biserică dar deasupra Bisericii: între Cristos şi Biserică, pentru a proteja, pentru a domni, pentru a fi mamă a oamenilor, cum este mama lui Isus Domnul nostru –; cer să ne acorde această prudenţă tuturor, şi în special celor care, amestecaţi în torentul circulator al societăţii, dorim să lucrăm pentru Dumnezeu: cu adevărat este bine pentru noi să învăţăm să fim prudenţi.

Mama Bisericii

Îmi place să mă întorc cu imaginaţia în acei ani pe care Isus i-a petrecut alături de mama lui, care cuprind aproape toată viaţa Domnului nostru în această lume. Să îl văd mic, când Maria îl îngrijeşte şi îl sărută şi îl distrează. Să-l văd crescând, sub ochii plini de dragoste ai mamei sale şi ai lui Iosif, tatăl său pe pământ. Cu câtă duioşie şi cu câtă delicateţe s-au ocupat Maria şi sfântul patriarh de Isus în timpul copilăriei lui şi, în linişte, au învăţat mult şi constant de la el. Sufletele lor se modelau după sufletul acelui Fiu, om şi Dumnezeu. De aceea mama – şi, după ea, Iosif – cunoaşte ca nimeni altcineva sentimentele din inima lui Cristos, şi cei doi sunt cel mai bun drum, aş spune că unicul, pentru a ajunge la Mântuitorul.

Fie ca în fiecare dintre voi, a scris sfântul Ambrozie, să fie sufletul Mariei, pentru a-l lăuda pe Domnul; ca în fiecare dintre voi să fie spiritul Mariei, pentru a se bucura în Dumnezeu. Şi acest părinte al Bisericii adaugă câteva consideraţiuni care, la prima vedere, par îndrăzneţe, dar care au un sens spiritual clar pentru viaţa creştinului. După carne, una singură este mama lui Cristos; după credinţă, Cristos este rodul nostru al tuturor12.

Dacă ne identificăm cu Maria, dacă imităm virtuţile sale, putem face ca Isus să se nască, prin har, în sufletul multora care se vor identifica cu el prin acţiunea Duhului Sfânt. Dacă o imităm pe Maria, într-un fel participăm la maternitatea sa spirituală. În linişte, ca Maica Domnului; fără să se observe, aproape fără cuvinte, cu mărturia integră şi coerentă a unui comportament creştin, cu generozitatea de a repeta fără încetare un fiat care se reînnoieşte ca o legătură intimă între noi şi Dumnezeu.

Dragostea mare pentru Maica Domnului şi lipsa de cultură teologică l-au făcut, pe un bun creştin, să-mi spună o anecdotă pe care o să o vă povestesc deoarece – cu toată naivitatea ei – este logică pentru o persoană puţin cultivată.

Luaţi-o – mi-a spus – ca pe o confesiune: înţelegeţi tristeţea mea în faţa unor lucruri care se întâmplă în aceste vremuri. În timpul pregătirii şi al desfăşurării actualului Conciliu, s-a propus includerea temei Fecioarei. Aşa: tema. Vorbesc în acest mod fiii? Aceasta este credinţa pe care au profesat-o mereu credincioşii? De când dragostea pentru Fecioară este o temă, asupra căreia se admite să aibă loc o dispută cu privire la convenienţa ei?

Dacă este ceva opus dragostei, aceasta este zgârcenia. Nu-mi pasă că sunt foarte tranşant; dacă nu aş fi – a continuat – mi s-ar părea o ofensă faţă de mama noastră sfântă. S-a discutat dacă este oportun sau nu să fie numită Maria mamă a Bisericii. Mă supără să cobor mai mult în detalii. Dar mama lui Dumnezeu şi, prin aceasta, mama tuturor creştinilor, nu este mama Bisericii, care este uniunea celor care au fost botezaţi şi au renăscut în Cristos, fiu al Mariei?

Nu-mi explic – a continuat – de unde se naşte meschinăria de a răstălmăci acest titlu în lauda Maicii Domnului. Ce diferită este credinţa de Biserică! Tema Fecioarei. Încearcă fiii să-i vorbească despre tema dragostei mamei lor? O iubesc şi gata. O să o iubească mult dacă este vorbă de fii buni. Despre temă – sau despre schemă – vorbesc străinii, cei care studiază cazul cu răceala enunţării unei probleme. Până aici a fost confesiunea corectă şi pioasă, dar nedreaptă, a acelui suflet simplu şi plin de devotament.

Note
3

Mt 22,15.

Note
12

Sf. Ambrozie, Expositio Evagelii secundum Lucum, 2, 26 (PL 15, 1561).