Lista numerelor

Obişnuiesc să afirm că trei sunt punctele care ne umplu de bucurie pe pământ şi ne aduc fericirea eternă în cer: o fidelitate fermă, delicată, veselă şi indiscutabilă faţă de credinţă, faţă de chemarea pe care fiecare a primit-o şi faţă de puritate. Cel care rămâne agăţat de tufele cu spini de pe drum – senzualitatea, mândria... –, va rămâne din propria voinţă şi dacă nu se corectează, va fi un nefericit pentru că a întors spatele iubirii lui Cristos.

Afirm din nou că toţi avem slăbiciuni. Dar mizeriile noastre nu trebuie să ne facă niciodată să nesocotim iubirea lui Dumnezeu, ci să ne refugiem în această iubire, să ne plasăm în această bunătate divină, la fel cum războinicii din vechime intrau în armura lor: acel ecce ego, quia vocasti me²⁶ – aici sunt, pentru că m-ai chemat – este apărarea noastră. Nu trebuie să ne îndepărtăm de Dumnezeu, pentru că descoperim slăbiciunile noastre; trebuie să atacăm mizeriile, tocmai pentru că Dumnezeu are încredere în noi.

Crezi că păcatele tale sunt multe, că Domnul nu te va putea auzi? Nu este aşa, pentru că are profunzimi de milostivire. Dacă, în pofida acestui minunat adevăr, îţi percepi nimicnicia, arată-te lui ca vameşul²⁸: Doamne, aici sunt, fă cu mine ce vrei! Şi observaţi ce ne povesteşte sfântul Matei, despre momentul în care în faţa lui Isus a fost adus un paralitic. Acel bolnav nu spune nimic: doar se află acolo, în prezenţa lui Dumnezeu. Iar Cristos, mişcat de această căinţă, de această durere a celui care ştie că nu merită nimic, nu întârzie să reacţioneze cu mila lui obişnuită: Ai încredere, fiule, iertate sunt păcatele tale²⁹.

Eu te sfătuiesc ca, în rugăciunea ta, să intervii în pasajele evangheliei, ca un personaj în plus. Mai întâi, imaginează-ţi scena sau misterul, care îţi va sluji pentru a te reculege şi a medita. Apoi, aplică inteligenţa, pentru a medita asupra acelei trăsături a vieţii Învăţătorului: inima sa duioasă, umilinţa sa, puritatea sa, îndeplinirea voinţei Tatălui. Apoi povesteşte-i ce ţi se întâmplă ţie de obicei în astfel de situaţii, prin ce treci, ce se petrece. Rămâi atent, pentru că poate el va dori să îţi arate ceva: şi vor apărea aceste mişcări interioare, aceste revelaţii, aceste mustrări.

Acum, în schimb, pe eşafodul sacrificiului pe cruce, sfânta Maria era prezentă, ascultând tristă cum trecătorii îl huleau, clătinându-şi capetele şi zicând: Tu, cel ce dărâmi templul şi în trei zile îl zideşti, mântuieşte-te pe tine însuţi! Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, coboară-te de pe cruce²⁶ . Maica Domnului asculta cuvintele Fiului său, unindu-se durerii sale: Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit²⁷? Ce putea să facă ea? Să se contopească în dragostea răscumpărătoare a Fiului său, să-i ofere Tatălui durerea imensă – ca o spadă ascuţită – care îi străpungea inima sa curată.

Din nou Isus se simte încurajat, de această prezenţă discretă şi plină de dragoste a mamei sale. Nu plânge Maria, nu aleargă de colo-colo. Stabat: stă în picioare, lângă Fiu. Acela este momentul când Isus o priveşte, îndreptându-şi apoi privirea spre Ioan. Şi exclamă: Femeie, iată fiul tău. Apoi îi zise discipolului: Iată mama ta²⁸. Prin Ioan, Cristos îi încredinţează mamei sale pe toţi oamenii şi mai ales pe discipolii lui: cei care au crezut în el.

Felix culpa²⁹, cântă Biserica, păcat fericit, pentru că a ajuns să aibă un atât de mare răscumpărător. Păcat fericit, putem să adăugăm, de asemenea, care ne-a făcut să o primim drept mamă pe sfânta Maria. Acum suntem siguri, acum nimic nu mai trebuie să ne îngrijoreze: pentru că Maica Domnului, încoronată regină a cerurilor şi a pământului, este atotputernica rugătoare în faţa lui Dumnezeu. Isus nu îi poate refuza nimic Mariei, nici nouă, fii ai aceleiaşi mame.