Acum, în schimb, pe eşafodul sacrificiului pe cruce, sfânta Maria era prezentă, ascultând tristă cum trecătorii îl huleau, clătinându-şi capetele şi zicând: Tu, cel ce dărâmi templul şi în trei zile îl zideşti, mântuieşte-te pe tine însuţi! Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, coboară-te de pe cruce²⁶ . Maica Domnului asculta cuvintele Fiului său, unindu-se durerii sale: Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit²⁷? Ce putea să facă ea? Să se contopească în dragostea răscumpărătoare a Fiului său, să-i ofere Tatălui durerea imensă – ca o spadă ascuţită – care îi străpungea inima sa curată.

Din nou Isus se simte încurajat, de această prezenţă discretă şi plină de dragoste a mamei sale. Nu plânge Maria, nu aleargă de colo-colo. Stabat: stă în picioare, lângă Fiu. Acela este momentul când Isus o priveşte, îndreptându-şi apoi privirea spre Ioan. Şi exclamă: Femeie, iată fiul tău. Apoi îi zise discipolului: Iată mama ta²⁸. Prin Ioan, Cristos îi încredinţează mamei sale pe toţi oamenii şi mai ales pe discipolii lui: cei care au crezut în el.

Felix culpa²⁹, cântă Biserica, păcat fericit, pentru că a ajuns să aibă un atât de mare răscumpărător. Păcat fericit, putem să adăugăm, de asemenea, care ne-a făcut să o primim drept mamă pe sfânta Maria. Acum suntem siguri, acum nimic nu mai trebuie să ne îngrijoreze: pentru că Maica Domnului, încoronată regină a cerurilor şi a pământului, este atotputernica rugătoare în faţa lui Dumnezeu. Isus nu îi poate refuza nimic Mariei, nici nouă, fii ai aceleiaşi mame.