Mama dragostei frumoase

Ego quasi vitis frutcificavi... sunt ca o viţă cu ramuri încântătoare, dar şi florile mele sunt rodul măririi şi bogăţiei⁵. Aşa citim în Epistolă. Fie ca această mireasmă delicată care este devoţiunea faţă de mama noastră să umple sufletul nostru şi sufletul tuturor creştinilor şi să ne dea cea mai deplină încredere în cel ce veghează mereu pentru noi.

Eu sunt mama dragostei frumoase, a temei, a ştiinţei şi al sfintei speranţe⁶. Lecţii pe care ni le aminteşte azi sfânta Maria. Lecţie de dragoste frumoasă, de viaţă curată, de inimă sensibilă şi pasionată, ca să învăţăm să fim credincioşi în slujba Bisericii. Nu este o dragoste oarecare aceasta: este dragostea. Aici nu există trădări, nici calcule, nici uitări. O dragoste frumoasă, pentru că are ca început şi ca sfârşit pe Dumnezeu de trei ori sfânt, care este toată frumuseţea şi toată bunătatea şi toată măreţia.

Dar se vorbeşte de asemenea despre teamă. Nu îmi imaginez mai mare teamă decât aceea de a te îndepărta de dragoste. Pentru că Dumnezeu, Domnul nostru, nu ne vrea timizi, timoraţi, sau cu o dăruire oarecare. Are nevoie de noi îndrăzneţi, curajoşi, delicaţi. Teama de care ne aminteşte textul sfânt ne aduce în minte acea altă tânguire din Scriptură: Am căutat pe iubitul inimii mele; l-am căutat, dar nu l-am găsit⁷.

Asta se poate întâmpla dacă oamenii nu au înţeles în profunzime ce înseamnă să îl iubeşti pe Dumnezeu. Se întâmplă atunci că inima se lasă atrasă de lucruri care nu conduc la Domnul. Şi, în consecinţă, îl pierdem din vedere. Alteori, poate este Domnul cel care se ascunde: El ştie de ce. Ne încurajează atunci să îl căutăm cu mai multă ardoare şi, când îl descoperim, exclamăm bucuroşi: L-am apucat şi nu l-am mai lăsat să plece⁸.