Lista numerelor

Înţelepciunea inimii

Cel ce este înţelept se cheamă priceput¹⁰, se spune în Cartea Proverbelor lui Solomon. Nu vom înţelege ce înseamnă prudenţa dacă o concepem ca laşitate şi lipsă de îndrăzneală. Prudenţa se manifestă în înclinaţia de a acţiona bine: de a clarifica obiectivul şi de a căuta mijloacele cele mai convenabile de a-l atinge.

Dar prudenţa nu este o valoare supremă. Trebuie să ne întrebăm tot timpul: prudenţă, pentru ce? Pentru că există o falsă prudenţă – pe care ar trebui să o numim mai bine viclenie – care este în slujba egoismului, care profită de mijloacele cele mai bune pentru a atinge obiective strâmbe. A te folosi atunci de multă perspicacitate nu face decât să agraveze predispoziţia rea şi să facă meritat acel reproş pe care sfântul Augustin l-a formulat, predicând poporului: Pretinzi să îndoi inima lui Dumnezeu, care este tot timpul dreaptă, ca să se potrivească perversităţii inimii tale¹¹? Aceasta este falsa prudenţă a celui care crede că îi ajung propriile forţe pentru a se justifica. Nu vă socotiţi voi înşivă înţelepţi¹², spune sfântul Paul, căci este scris: Pierde-voi înţelepciunea celor înţelepţi şi ştiinţa celor învăţaţi voi nimici-o¹³

Respectul omenesc

Să nu vă oprească niciun motiv ipocrit: administraţi medicamentul pur. Dar lucraţi cu blândeţe maternă, cu delicateţea infinită a mamelor noastre, când ne vindecau rănile mari sau mici din jocurile sau căzăturile noastre de copii. Când trebuie să se aştepte câteva ore, se aşteaptă; niciodată mai mult timp decât este necesar, pentru că altă atitudine ar antrena comoditate, laşitate, lucruri foarte diferite de prudenţă. Respingeţi toţi, şi mai ales cei care vă asumaţi sarcina formării altora, frica de a dezinfecta rana.

Este posibil ca vreunul să şoptească viclean la urechea celor care trebuie să vindece, şi nu se hotărăsc sau nu doresc să îşi asume misiunea lor: Învăţătorule, ştim că eşti sincer⁸.... Nu toleraţi ironicul elogiu: cei care nu se străduiesc să ducă până la capăt cu vrednicie sarcina lor nu sunt învăţători, pentru că nu arată drumul autentic; nici nu sunt sinceri, întrucât cu falsa lor prudenţă iau drept o exagerare sau dispreţuiesc normele clare, de mii de ori verificate, de comportament corect, de vârstă, de ştiinţa bunei guvernări, de cunoaşterea slăbiciunii omeneşti şi de dragoste faţă de fiecare oaie, care ne îndeamnă să vorbim, să intervenim, să arătăm interes.

Pe falşii învăţători îi domină teama de a se descoperi adevărul întreg; îi înspăimântă simpla idee – sau obligaţie – de a recurge la antidotul dureros în anumite circumstanţe. Într-o asemenea atitudine – să fiţi convinşi – nu există prudenţă, nici pietate, nici chibzuinţă; această atitudine reflectă lipsă de îndrăzneală, lipsă de responsabilitate, nesăbuinţă, neghiobie. Sunt aceiaşi care, după aceea, cuprinşi de panică din cauza dezastrului, pretind că stăvilesc răul, atunci când este deja târziu. Nu îşi amintesc că virtutea prudenţei cere să se culeagă şi să se transmită la timp sfatul ponderat al maturităţii, al experienţei verificate, al privirii curate, al limbii fără piedici.

Să urmărim relatarea după sfântul Matei: Ştim că eşti sincer, că înveţi cu adevărat calea spre Dumnezeu⁹ . Niciodată nu voi înceta să fiu uimit în faţa acestui cinism. Sunt conduşi de intenţia de a răstălmăci cuvintele lui Isus Domnul nostru, de a-l prinde descoperit şi, în loc să spună deschis ceea ce ei considerau că ar fi o problemă fără soluţie, încearcă să îl năucească pe Învăţător cu laude care ar trebui să iasă doar de pe buze credincioase, din inimi drepte. Mă opresc dinadins asupra acestor nuanţe, ca să învăţăm să nu fim suspicioşi, ci prudenţi; să nu acceptăm frauda prefăcătoriei, chiar dacă apare acoperită de fraze sau de gesturi care, în sine, corespund realităţii, aşa cum se întâmplă în pasajul asupra căruia medităm. Tu nu faci diferenţe, îi spun. Tu ai venit pentru toţi oamenii. Pe tine nimic nu te opreşte să proclami adevărul şi să înveţi binele¹⁰.

Repet: prudenţi, da; circumspecţi, nu. Acordaţi cea mai absolută încredere tuturor, fiţi foarte nobili. Pentru mine, valorează mai mult cuvântul unui creştin, al unui om loial – am încredere totală în fiecare –, decât semnătura autentificată a o sută de notari, deşi uneori am fost înşelat urmând acest criteriu. Prefer să mă expun situaţiei în care cineva lipsit de scrupule abuzează de această încredere, înainte să privez pe cineva de creditul pe care îl merită ca persoană şi ca fiu al lui Dumnezeu. Vă asigur că niciodată nu m-au dezamăgit rezultatele acestui mod de a proceda.