Lista numerelor

Permiteţi-mi o scurtă digresiune, care se potriveşte perfect în acest caz. Niciodată nu l-am întrebat pe niciunul dintre cei care s-au apropiat de mine ce crede despre politică: nu mă interesează! Vă arăt, cu această normă a comportamentului meu, o realitate care este foarte profund înrădăcinată în esenţa Opus Dei, căreia, prin harul şi milostivirea divină, m-am dedicat complet, pentru a sluji sfânta Biserică. Nu mă interesează această temă pentru că, fiind creştini, vă bucuraţi de cea mai deplină libertate, cu responsabilitatea personală care rezultă, pentru a interveni, cum vă place mai bine, în probleme de ordin politic, social, cultural etc. fără alte limite decât cele pe care ni le pune magisteriul Bisericii. Mă preocupă doar – pentru binele sufletelor voastre –, dacă depăşiţi aceste limite, pentru că atunci aţi crea o opoziţie netă între credinţa pe care afirmaţi că o practicaţi şi lucrările voastre, iar atunci v-aş avertiza asupra acestui lucru. Acest respect sacrosant pentru opţiunile voastre, atâta timp cât nu se îndepărtează de legea lui Dumnezeu, nu îl înţeleg cei care ignoră adevăratul concept al libertăţii pe care ne-a câştigat-o Cristos pe cruce, qua libertate Christus nos liberavit, Cristos ne-a eliberat ca să fim liberi¹⁸, cei sectari ai unei extreme sau a alteia: cei care pretind să impună drept dogme opiniile lor temporale; sau cei care îl degradează pe om, negând valoarea credinţei, lăsând-o la mila erorilor cele mai brutale.

Să ne întrebăm din nou, în prezenţa lui Dumnezeu: Doamne, de ce ne-ai dat această putere? De ce ai pus în noi această facultate de a te alege sau de a te respinge? Tu vrei ca noi să folosim aşa cum trebuie această capacitate a noastră. Doamne, ce vrei să fac¹⁷? Iar răspunsul delicat, concis: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată gândirea ta¹⁸.

Vedeţi? Libertatea îşi dobândeşte adevăratul sens atunci când se exercită în slujba adevărului care eliberează, când se foloseşte în căutarea iubirii infinite a lui Dumnezeu, care ne dezleagă de toate servituţile. În fiecare zi creşte dorinţa mea de a vesti cu voce tare această insondabilă bogăţie a creştinului: Libertatea slavei copiilor lui Dumnezeu¹⁹! Aici se rezumă voinţa bună, care ne învaţă să urmărim binele, după ce îl deosebim de rău²⁰.

Mi-ar plăcea să meditaţi asupra unui punct fundamental, care ne confruntă cu responsabilitatea conştiinţei noastre. Nimeni nu poate să aleagă pentru noi: Iată aici gradul suprem de demnitate în oameni: faptul că prin ei înşişi, şi nu prin alţii, se îndreaptă spre bine²¹. Mulţi am moştenit de la părinţii noştri credinţa catolică şi, prin harul lui Dumnezeu, de când am primit Botezul, abia născuţi, a început în suflet viaţa supranaturală. Dar trebuie să reînnoim de-a lungul existenţei – şi chiar de-a lungul fiecărei zile – hotărârea de a-l iubi pe Dumnezeu mai presus de toate lucrurile. Este creştin, cu adevărat creştin, cel care se supune imperativului unicului Cuvânt al lui Dumnezeu²², fără să pună condiţii acestei ascultări, gata să reziste tentaţiei diavolului cu aceeaşi atitudine ca Isus: Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai lui să-i slujeşti²³.

Libertatea conştiinţelor

Când, în anii mei de preoţie, nu spuneam că predic, ci că strig dragostea mea pentru libertate, observam la unii o expresie de neîncredere, ca şi cum ar suspecta că apărarea libertăţii ar atrage după sine un pericol pentru credinţă. Să se liniştească aceşti fricoşi. Atentează împotriva credinţei doar o interpretare greşită a libertăţii, o libertate fără vreun scop, fără normă obiectivă, fără lege, fără responsabilitate. Într-un cuvânt: libertinajul. Din nefericire, asta este ceea ce apără unii; această revendicare este, da, un atentat la credinţă.

De aceea nu este corect să vorbim despre libertatea conştiinţei, când aceasta echivalează cu a aprecia drept bine din punct de vedere moral ca omul să-l respingă pe Dumnezeu. Am amintit deja că putem să ne opunem proiectelor salvatoare ale Domnului; putem, dar nu trebuie să o facem. Şi dacă vreunul adoptă această poziţie deliberat, păcătuieşte, încălcând cea dintâi şi fundamentala dintre porunci: Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta³¹.

Eu apăr din toate puterile mele libertatea conştiinţelor³², care înseamnă că nimănui nu îi este permis să împiedice creatura să îi aducă slavă lui Dumnezeu. Trebuie să se respecte aspiraţiile legitime spre adevăr: omul are obligaţia serioasă de a-l căuta pe Domnul, de a-l cunoaşte şi de a-l adora, dar nimeni de pe pământ nu trebuie să îşi permită să îi impună aproapelui practicarea unei credinţe care îi lipseşte; la fel cum nimeni nu trebuie să îşi aroge dreptul de a vătăma credinţa pe care a primit-o de la Dumnezeu.

Trebuie să fim exigenţi cu noi în viaţa cotidiană, cu scopul de a nu inventa false probleme, nevoi artificiale care până la urmă apar din îngâmfare, din capriciu, dintr-un spirit comod şi leneş. Trebuie să mergem la Dumnezeu cu pas rapid, fără greutăţi inventate, nici piedici care să îngreuneze mersul. Tocmai pentru că sărăcia de spirit nu constă în a nu avea, ci în a fi cu adevărat desprinşi, trebuie să rămânem atenţi să nu ne înşelăm cu motive imaginare de forţă majoră. Căutaţi ceea ce este suficient, căutaţi ceea ce ajunge. Şi să nu vreţi mai mult. Ceea ce depăşeşte, este împovărare, nu uşurare; apăsare, în loc de înălţare²⁹.

Dând aceste sfaturi, nu pornesc de la situaţii ciudate, anormale sau complicate. Ştiu pe cineva care folosea, ca semne de carte, nişte hârtii pe care scria rugăciuni jaculatorii care îl ajutau să se menţină în prezenţa lui Dumnezeu. Şi i s-a trezit dorinţa de a păstra cu dragoste acea comoară, până când şi-a dat seama că se agăţa de acele hârtii fără valoare. Vedeţi ce model de virtute! Nu mă deranjează să vă arăt toate mizeriile mele, dacă v-ar folosi la ceva. M-am dat de gol un pic, pentru că, poate şi ţie ţi se întâmplă ceva asemănător: cărţile tale, hainele tale, masa ta..., idolii tăi mărunţi.

În cazuri ca acestea, vă recomand să vă consultaţi cu directorul vostru spiritual, fără infantilism sau scrupule. Uneori, va fi suficientă, ca remediu, mica mortificare de a renunţa la a folosi ceva pentru o scurtă perioadă. Sau, în altă ordine de idei, nu se întâmplă nimic dacă într-o zi renunţi la mijlocul de transport pe care îl foloseşti de obicei şi dai de pomană suma pe care ai cheltui-o, chiar dacă sunt foarte puţini bani. În orice caz, dacă ai spiritul desprinderii, nu vei înceta să descoperi ocazii continue, discrete şi eficiente de a-l practica.

După ce mi-am deschis sufletul în faţa voastră, trebuie să vă mărturisesc de asemenea că am un ataşament la care nu aş vrea să renunţ niciodată: cel de a vă iubi cu adevărat pe toţi. Am învăţat asta de la cel mai bun Învăţător, şi mi-ar plăcea să-i urmez cu cea mai mare fidelitate exemplul, iubind fără limite sufletele, începând cu cele care mă înconjoară. Nu vă mişcă această caritate arzătoare – această duioşie! – a lui Isus Cristos, pe care o foloseşte evanghelistul pentru a-l desemna pe unul dintre discipolii săi: Quem diligebat Iesus³⁰; Acela pe care îl iubea Isus.