Lista numerelor

Nu aş putea să stabilesc care este principala virtute omenească: depinde de punctul de vedere din care se priveşte. În plus, întrebarea este irelevantă, pentru că nu este vorba despre a practica una sau mai multe virtuţi: este necesar să se lupte pentru a se dobândi şi practica toate. Fiecare se înlănţuie cu celelalte şi, astfel, strădania de a fi sinceri ne face drepţi, veseli, prudenţi, senini.

Nu reuşesc să mă convingă nici aceste modalităţi de a gândi, care fac distincţie între virtuţile personale şi virtuţile sociale. Nu există vreo virtute care ar putea facilita egoismul; fiecare are drept rezultat în mod necesar binele sufletului nostru şi al sufletelor celor care ne înconjoară. Oamenii toţi, şi toţi fii ai lui Dumnezeu, nu putem concepe viaţa noastră drept pregătirea plină de râvnă a unui curriculum, a unei cariere strălucite. Toţi trebuie să ne simţim solidari şi, prin har, suntem uniţi prin legăturile supranaturale ale comuniunii sfinţilor.

În acelaşi timp, trebuie să luăm în consideraţie faptul că decizia şi responsabilitatea ţin de libertatea personală a fiecăruia şi, de aceea, virtuţile sunt, de asemenea, în mod radical personale, ale persoanei. Fără îndoială, în această bătălie a dragostei, nimeni nu luptă singur – nimeni nu este un vers liber, obişnuiesc să repet – : într-un fel sau altul, ne ajutăm sau ne dăunăm. Toţi suntem verigi ale aceluiaşi lanţ. Cereţi acum împreună cu mine, lui Dumnezeu, Domnul nostru, ca acest lanţ să ne ancoreze în inima lui, până când va veni ziua să-l contemplăm faţă în faţă în cer pentru totdeauna.

Tărie, seninătate, răbdare, mărinimie

Aici suntem, consummati in unum¹!, în unitate de cerere şi de intenţii, dispuşi să începem acest timp de conversaţie cu Domnul, cu dorinţa reînnoită de a fi instrumente eficiente în mâinile sale. În faţa lui Isus în Preasfântul Sacrament – cât îmi place să fac un act de credinţă explicită în prezenţa reală a Domnului în Euharistie! – aprindeţi şi mai mult în inimile voastre râvna de a transmite, cu rugăciunea voastră, o zvâcnire plină de forţă, care să ajungă în toate locurile de pe pământ, până în ultimul colţ al planetei unde există un om care să îşi risipească generos existenţa în slujba lui Dumnezeu şi a sufletelor. Pentru că, datorită realităţii inefabile a comuniunii sfinţilor, suntem solidari – cooperatori, spune sfântul Ioan² – în misiunea de a răspândi adevărul şi pacea Domnului.

Este firesc să ne gândim la modul nostru de a-l imita pe Învăţător; să ne oprim, să reflectăm, pentru a învăţa direct din viaţa Domnului câteva dintre virtuţile care trebuie să se remarce în viaţa noastră, dacă aspirăm cu adevărat să extindem împărăţia lui Cristos.