Lista numerelor

Există 12 numere în «Drum», al căror subiect Unitate.

Să nu-ţi pese dacă se spune că ai spirit de echipă. Ce vor? Un instrument delicvescent, care se face bucăţi în clipa în care este luat în mână?

Puterea iubirii! — Slăbiciunea voastră reciprocă este, de asemenea, un sprijin care vă menţine drepţi în îndeplinirea datoriei dacă trăiţi frăţietatea voastră binecuvântată: precum se susţin reciproc, sprijinindu-se unele de altele, cărţile de joc.

Ştii că sufletul acelei persoane este în pericol? — De departe, cu viaţa ta solidară, îi poţi fi de un real ajutor. — Hai, deci! Şi nu te îngrijora.

Vezi ? Un fir şi altul şi multe, bine împletite, formează această funie în stare să ridice greutăţi imense.

   — Tu şi fraţii tău, dacă vă uniţi fiecare voinţa pentru a o împlini pe cea a lui Dumnezeu, veţi fi în stare să înfrângeţi toate piedicile.

Împărtăşanie, unire, comunicare, încredere: Cuvânt, Pâine, Iubire.

Îţi va fi mai uşor să-ţi împlineşti datoria dacă te gândeşti la ajutorul pe care ţi-l dau fraţii tăi şi la acela pe care tu nu li-l dai dacă eşti lipsit de fidelitate.

Ierarhie. — Fiecare piesă la locul său. — Ce ar rămâne dintr-un tablou de Velázquez dacă fiecare culoare s-ar desprinde de la locul ei, dacă fiecare fir al pânzei s-ar desface şi dacă fiecare bucată de lemn din ramă s-ar dezlipi de cealaltă?

Nu fi… prost: e adevărat că joci — în cel mai bun caz — rolul unui mic şurub în acest mare proiect al lui Cristos.

   Dar ştii ce înseamnă dacă şurubul nu e destul de strâns sau iese din locul său?: Piesele mai mari vor slăbi, sau roţile vor cădea făcute bucăţi.

   Munca va amorţi. — Poate că întreaga maşinărie va fi inutilizabilă.

   Ce lucru mare e să fii un mic şurub!

Cât de mult se ostenesc oamenii să plece din locurile lor! — Ce s-ar întâmpla dacă fiecare os, fiecare muşchi al corpului uman ar vrea să ocupe alt loc decât cel căruia îi aparţine?

   Nu-i alta cauza nemulţumirii oamenilor. — Stăruie în locul tău, fiule: de acolo cât vei putea lucra pentru domnia efectivă a Mântuitorului nostru!

Strădania fiecăruia dintre voi, separat, se dovedeşte ineficientă. — Dacă vă uneşte iubirea de Cristos, veţi fi uimiţi de eficienţă.

Nu uitaţi că unitatea este simptomul vieţii: a se dezbina înseamnă putreziciune, semn sigur de a fi un cadavru.

Te uimeşte că am aprobat lipsa de „uniformitate“ în acest apostolat în care lucrezi. Şi ţi-am spus: unitate şi varietate. — Trebuie să fiţi tot atât de diferiţi cum sunt sfinţii din cer, căci fiecare îşi are trăsăturile personale cu totul speciale. — Şi, de asemenea, în acord atât de mare unii cu alţii, precum sfinţii, care nu ar fi sfinţi dacă fiecare din ei nu s-ar fi identificat cu Cristos.