Lista numerelor

Există 12 numere în «Drum», al căror subiect Voia Domnului .

Iată cheia pentru a deschide poarta şi a intra în Împărăţia Cerurilor: „qui facit voluntatem Patris mei qui in coelis est, ipse intrabit in regnum coelorum“ — cel ce face voia Tatălui meu…, acela va intra!

De felul în care tu şi eu ne vom purta cum vrea Dumnezeu — nu uita — depind multe lucruri mari.

Noi suntem pietre, de construcţie, care se mişcă, simt, au o voinţă extrem de liberă.

   Dumnezeu însuşi este pietrarul care ne îndepărtează colţurile, potrivindu-ne, modificându-ne, după cum doreşte El, cu lovituri de ciocan şi de daltă.

   Să nu vrem să ne îndepărtăm, să nu vrem să ne ferim de Voinţa Lui, pentru că în niciun chip nu putem să evităm loviturile. — Vom suferi mai mult şi zadarnic, iar în loc de piatră şlefuită şi dispusă de clădit, vom fi o grămadă informă de pietriş, pe care lumea o va călca în picioare cu dispreţ.

Resemnare?… Conformism?… Să vrem să împlinim Voia Domnului!

Acceptarea cu supunere a Voinţei lui Dumnezeu aduce, neîndoios, bucurie şi pace: fericirea pe Cruce. — Atunci se vede că jugul lui Cristos este blând şi că povara lui nu este grea.

Pace, pace!, îmi spui. — Pacea este… pentru oamenii de „bună“ voinţă.

Un raţionament care conduce la pace şi pe care Sfântul Duh îl dă acelora care vor să facă Voia Domnului: „Dominus regit me, et nihil mihi deerit“ — Domnul mă conduce şi nimic nu-mi va lipsi.

   Ce ar putea nelinişti un suflet care-şi repetă cu încredere aceste cuvinte?

Om liber, supune-te de bunăvoie unei slujiri, pentru ca Isus să nu trebuiască să spună despre tine ceea ce se istoriseşte că i-a spus despre alţii Sfintei Tereza din Ávila: „Tereza, eu am vrut… Dar oamenii n-au vrut“.

Act de identificare cu Voinţa lui Dumnezeu:

   Tu vrei, Doamne?… Şi eu vreau!

Nu te îndoi: lasă să iasă din inimă pe buze un „Fiat“ — facă-se!… — care să fie încununarea sacrificiului.

Cu cât apostolul este mai aproape de Dumnezeu, cu atât se simte mai universal: inima se măreşte pentru ca să încapă toţi şi toate, cu dorinţa de a pune universul întreg la picioarele lui Isus.

Vreau mai presus de toate Voia Ta, Doamne, decât — dacă ar fi cu putinţă asemenea absurditate — gloria însăşi fără împlinirea Voinţei Tale.

Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură