Lista numerelor

Rugaţi-vă împreună cu mine la Domnul: Doce me facere voluntatem tuam, quia Deus meus es tu¹⁷; Învaţă-mă să fac voia ta, pentru că tu eşti Dumnezeul meu. Într-un cuvânt, să răzbată de pe buzele noastre râvna sinceră de a răspunde, cu dorinţă eficientă, invitaţiilor Creatorului nostru, încercând să urmăm planurile sale cu o credinţă de nezdruncinat, cu convingerea că el nu poate da greş.

Iubind în acest mod voinţa divină, vom înţelege că valoarea credinţei nu stă doar în claritatea cu care o explicăm, ci în hotărârea de a o apăra cu fapte: şi ne vom comporta în consecinţă.

Dar să revenim la scena care se desfăşoară la ieşirea din Ierihon. Acum eşti tu, cel căruia îi vorbeşte Cristos. Îţi spune: Ce vrei de la mine? Să văd, Doamne, să văd! Şi Isus răspunde: Mergi, credinţa ta te-a mântuit. Şi numaidecât recăpătă vederea, şi-l urma pe drum¹⁸. Urmează-l pe drum. Tu ai aflat ceea ce îţi propune Domnul şi te-ai hotărât să îl însoţeşti pe drum. Tu încerci să calci pe urmele paşilor lui, să te îmbraci cu veşmintele lui Cristos, să fii acelaşi Cristos: atunci, credinţa ta, credinţa în această lumină pe care Domnul ţi-o dă, trebuie să fie operativă şi cu spirit de sacrificiu. Nu-ţi face iluzii, nu te gândi să descoperi modalităţi noi. Credinţa pe care el ne-o cere este aceasta: trebuie să mergem în ritmul lui cu fapte pline de generozitate, aruncând şi desprinzându-ne de ceea ce deranjează.

Cum să ne rugăm

Cum să ne rugăm? Îndrăznesc să vă asigur, fără teamă că mă înşel, că sunt multe, infinite moduri de a ne ruga, s-ar putea spune. Dar eu aş dori pentru noi toţi autentica rugăciune a fiilor lui Dumnezeu, nu vorbăria goală a ipocriţilor, care ar trebui să îl asculte pe Isus: Nu oricine îmi zice: Doamne, Doamne! va intra în împărăţia cerurilor¹⁶. Cei care sunt conduşi de ipocrizie pot, probabil, să obţină sunetul rugăciunii – a scris sfântul Augustin –, dar nu şi vocea ei, pentru că acolo lipseşte viaţa¹⁷, şi este absentă râvna de a îndeplini voinţa Tatălui. Fie ca chemarea noastră, Doamne, să fie unită cu dorinţa eficientă de a transforma în realitate aceste mişcări interioare, pe care Duhul Sfânt le trezeşte în sufletul nostru.

Trebuie să ne străduim, pentru ca în noi să nu rămână nicio umbră de duplicitate. Prima cerinţă pentru a smulge din rădăcină acest rău pe care Domnul îl condamnă cu duritate este să încercăm să ne comportăm cu predispoziţia clară, obişnuită şi actuală, de aversiune faţă de păcat. Cu tărie, cu sinceritate, trebuie să simţim – în inimă şi în minte – oroare faţă de păcatul grav. Şi, de asemenea, trebuie să avem atitudinea, profund înrădăcinată, de a condamna păcatul lesne-iertător deliberat, aceste abdicări de la principii, care nu ne privează de harul divin, dar slăbesc făgaşurile prin care acesta se revarsă asupra noastră.