Rugaţi-vă împreună cu mine la Domnul: Doce me facere voluntatem tuam, quia Deus meus es tu¹⁷; Învaţă-mă să fac voia ta, pentru că tu eşti Dumnezeul meu. Într-un cuvânt, să răzbată de pe buzele noastre râvna sinceră de a răspunde, cu dorinţă eficientă, invitaţiilor Creatorului nostru, încercând să urmăm planurile sale cu o credinţă de nezdruncinat, cu convingerea că el nu poate da greş.

Iubind în acest mod voinţa divină, vom înţelege că valoarea credinţei nu stă doar în claritatea cu care o explicăm, ci în hotărârea de a o apăra cu fapte: şi ne vom comporta în consecinţă.

Dar să revenim la scena care se desfăşoară la ieşirea din Ierihon. Acum eşti tu, cel căruia îi vorbeşte Cristos. Îţi spune: Ce vrei de la mine? Să văd, Doamne, să văd! Şi Isus răspunde: Mergi, credinţa ta te-a mântuit. Şi numaidecât recăpătă vederea, şi-l urma pe drum¹⁸. Urmează-l pe drum. Tu ai aflat ceea ce îţi propune Domnul şi te-ai hotărât să îl însoţeşti pe drum. Tu încerci să calci pe urmele paşilor lui, să te îmbraci cu veşmintele lui Cristos, să fii acelaşi Cristos: atunci, credinţa ta, credinţa în această lumină pe care Domnul ţi-o dă, trebuie să fie operativă şi cu spirit de sacrificiu. Nu-ţi face iluzii, nu te gândi să descoperi modalităţi noi. Credinţa pe care el ne-o cere este aceasta: trebuie să mergem în ritmul lui cu fapte pline de generozitate, aruncând şi desprinzându-ne de ceea ce deranjează.