Auzim uneori spunându-se că acum sunt mai puţin frecvente miracolele. Nu, oare, pentru că sunt mai puţine sufletele care trăiesc viaţa de credinţă? Dumnezeu nu îşi poate încălca promisiunea: Cere de la mine şi-ţi voi da neamurile moştenirea ta şi stăpânirea ta, marginile pământului¹. Dumnezeul nostru este adevărul, fundamentul a tot ce există: nimic nu se îndeplineşte fără voinţa sa omnipotentă.

Precum era la început, şi acum, şi pururea şi în vecii vecilor². Domnul nu se schimbă; nu are nevoie să se mişte pentru a merge după lucruri pe care nu le are; este toată mişcarea şi toată frumuseţea şi toată măreţia. Azi ca şi înainte. Cerurile vor trece ca un fum şi pământul ca o haină se va învechi (...) Mântuirea mea va dăinui în veac şi dreptatea mea nu va avea sfârşit³.

Dumnezeu a stabilit prin Isus Cristos nouă şi eternă alianţă cu oamenii. A pus omnipotenţa sa în slujba mântuirii noastre. Când creaturile nu au încredere, când tremură din lipsă de credinţă, îl auzim din nou pe Isaia care anunţă în numele Domnului: Oare mâna mea este prea scurtă, ca să răscumpere, sau nu am destulă putere, ca să izbăvesc? Prin certarea mea sec marea şi râurile le prefac în pustiu; peştii din ele mor pentru că nu mai este apă şi se sfârşesc de sete. Eu îmbrac cerul cu zăbranic şi îl acopăr cu un veşmânt de jale⁴.