Lista numerelor

Există 8 numere în „Drum” al căror subiect este Apostol → prin intermediul muncii .

Educatorule, străduinţa de netăgăduit cu care cunoşti şi practici cea mai bună metodă pentru ca elevii tăi să dobândească ştiinţa umană, aplică-o şi pentru cunoaşterea şi practicarea ascezei creştine, singura metodă pentru ca ei şi cu tine să deveniţi mai buni.

Aconfesionalism. Neutralitate. — Vechi mituri care încearcă mereu să întinerească.

   Ţi-ai dat osteneala să te gândeşti cât este de absurd să încetezi a fi catolic, intrând la universitate sau într-o asociaţie profesională sau în adunarea academică sau în parlament, ca unul ce-şi lasă pălăria la poartă?

A sta fără ocupaţie este ceva de neînţeles la un bărbat cu suflet de apostol.

Dă un motiv supranatural activităţii tale profesionale obişnuite, şi-ţi vei sfinţi munca.

Îmi place deviza ta de apostol: „A munci fără odihnă”.

Să nu confundăm drepturile funcţiei cu acelea ale persoanei. — La primele nu se poate renunţa.

Ceea ce te minunează pe tine mie mi se pare firesc. — Că Dumnezeu a venit să te caute în exerciţiul profesiunii tale?

   Tot astfel i-a căutat şi pe cei dintâi: pe Petru, pe Andrei, pe Ioan şi pe Iacob, lângă năvoadele lor. Pe Matei şezând pe banca vameşului…

   Şi — minunează-te! — Pe Paul în îndârjirea lui de a distruge sămânţa creştinilor.

Cât de mult se ostenesc oamenii să plece din locurile lor! — Ce s-ar întâmpla dacă fiecare os, fiecare muşchi al corpului uman ar vrea să ocupe alt loc decât cel căruia îi aparţine?

   Nu-i alta cauza nemulţumirii oamenilor. — Stăruie în locul tău, fiule: de acolo cât vei putea lucra pentru domnia efectivă a Mântuitorului nostru!