Lista numerelor

Voinţa. Este o caracteristică foarte importantă. Nu dispreţui lucrurile mici, pentru că perseverând în a nega şi a te lepăda de tine cu ocazia acestor lucruri — care nu sunt deloc neînsemnate şi nici fleacuri — îţi vei întări, cu harul lui Dumnezeu, propria ta voinţă, îi vei da bărbăţie, pentru ca să fii foarte stăpân pe tine însuţi, în primul rând. Iar, apoi, călăuză, conducător, lider!…, să obligi, să îndemni, să captivezi cu exemplul şi cuvântul tău, cu priceperea şi autoritatea ta.

Vrei să-ţi spun tot ce cred despre „drumul tău“? — Iată: dacă răspunzi chemării, vei lucra pentru Cristos, ca cel mai bun; dacă devii om al rugăciunii, vei avea parte de răspunsul de care spuneam înainte şi vei căuta, cu sete de sacrificiu, cele mai grele munci…

   Şi vei fi fericit aici şi cu totul fericit apoi, în Viaţă.

Alungă de la tine disperarea pe care ţi-o dă cunoaşterea propriei tale mizerii. — E adevărat: din punctul de vedere al prestigiului economic, eşti un zero… din punctul de vedere al prestigiului social, alt zero… şi altul din punctul de vedere al virtuţilor şi altul din cel al talentului…

   Dar, la stânga acestor negative, se află Cristos… Şi ce cifră incomensurabilă rezultă!

Inimă dreaptă şi bunăvoinţă: cu aceste două elemente şi cu privirea îndreptată spre împlinirea voinţei lui Dumnezeu, vei vedea realizate visele tale de Iubire şi săturată setea ta de suflete.

Nu-ţi pierde niciodată curajul, dacă eşti apostol. — Nu există potrivnicie pe care să nu o poţi învinge. — De ce eşti trist?

Trepte: a se resemna faţă de Voinţa lui Dumnezeu: a se conforma Voinţei lui Dumnezeu: a iubi Voinţa lui Dumnezeu.

Ai vrea să-l atragi către apostolat pe omul cel învăţat, pe cel puternic, pe cel plin de prudenţă şi de virtuţi.

   Roagă-te, oferă jertfe şi fă-le prin exemplul şi prin cuvântul tău. — Nu vin! — Nu-ţi pierde liniştea: înseamnă că nu sunt de trebuinţă.

   Crezi că pe vremea lui Petru nu existau oameni învăţaţi, puternici, prudenţi, virtuoşi, în afara apostolatului celor doisprezece?

Îmi scrii: „Dorinţa atât de mare pe care o avem cu toţii ca «asta» să avanseze şi să crească, se pare că se va transforma în nerăbdare. Când, oare, va sări în aer, când se va sfărâma… când, oare, lumea va fi a noastră?“

   Şi adaugi: „Dorinţa nu va fi inutilă dacă prin ea putem să-l «constrângem», să-l inoportunăm pe Domnul: atunci, ne vom fi câştigat formidabil de bine timpul“.