Lista numerelor

Există 12 numere în „Drum” al căror subiect este Lupta ascetică  → smerită.

„Infelix ego homo!, quis me liberabit de corpore mortis hujus?“ — Sărmanul de mine! Cine mă va elibera din acest trup al morţii? Astfel strigă Sfântul Paul. — Curaj: şi el lupta.

Iubirea pentru Maica noastră va fi suflu ce aprinde în flacără vie jarul virtuţilor ce stau ascunse în cenuşa lâncezelii tale.

Iubeşte-o pe Maica Domnului. Şi Ea îţi va dobândi har din belşug, ca să învingi în această luptă zilnică. — Şi la nimic nu-i vor folosi celui blestemat acele dorinţe perverse, care urcă şi urcă, clocotind în tine, până a voi să înece în putreziciunea lor atrăgător mirositoare marile idealuri, poruncile sublime pe care Cristos însuşi le-a pus în inima ta. — „Serviam!“

Sfânta Fecioară Maria, Maica Iubirii Frumoase, îţi va alina inima, când te va face să simţi că inima ta e de carne, dacă alergi la Ea cu încredere.

Înainte, singur nu puteai… — acum, ai alergat la Maica Domnului şi cu Ea, cât de uşor este!

Ai încredere. — Întoarce-te. — Invocă pe Maica Domnului şi vei deveni credincios.

Îţi lipsesc oare, câteodată, puterea? — De ce nu o spui Maicii tale: „Consolatrix afflictorum, auxilium christianorum…, Spes nostra, Regina apostolorum“?

Maică! — Cheam-o tare, tare. — Ea te ascultă, te vede poate în primejdie şi-ţi oferă, Maica ta Sfânta Maria, cu Harul Fiului Său, mângâierea sânului Ei şi blândeţea dezmierdărilor Sale. Şi te vei simţi întărit pentru noua luptă.

Foarte adâncă îţi este căderea! — Începe şi pune temeliile de la această adâncime. — Fii smerit. — „Cor contritum et humiliatum, Deus, non despicies“. — Nu va dispreţui Dumnezeu o inimă pocăită şi smerită.

Nu dispera niciodată. Mort şi aproape putrezit era Lazăr :”Jam foetet, quatriduanus est enim” — miroase, pentru că este îngropat de patru zile, îi spune Marta lui Isus.

   Dacă dai ascultare inspiraţiei lui Dumnezeu şi o urmezi — „Lazare, veni foras!“ — Lazăre, ieşi afară! —, te vei întoarce la Viaţă.

Dacă edificiul tău spiritual se clatină, dacă totul ţi se pare în aer…, sprijină-te cu încredere filială în Isus şi în Maria, stâncă neclintită şi sigură pe care trebuia să clădeşti de la început.

Îmi spui că porţi în piept foc şi apă, frig şi căldură, mici pasiuni şi pe Dumnezeu…: o lumânare aprinsă Arhanghelului Mihail şi una diavolului.

   Linişteşte-te: Cât timp vrei să lupţi, nu vor exista două lumânări aprinse în pieptul tău, ci numai una: pentru Arhanghel.

Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură