Lista numerelor

Există 10 numere în „Drum” al căror subiect este Lupta ascetică  → necesitate şi obiective.

Nu-ţi îngădui să stai de vorbă cu pofta dezordonată: dispreţuieşte-o.

Desprinde-te de făpturi până te vei goli de ele. Căci — spune Sfântul Papă Grigore — diavolul nu are nimic propriu în această lume şi merge despuiat la bătălie. Dacă tu te duci îmbrăcat să lupţi cu el, vei cădea repede la pământ: pentru că va avea de unde să te apuce.

Cum se simte această inimă? — Nu te îngrijora: sfinţii — care erau fiinţe foarte robuste şi normale, ca tine şi ca mine — simţeau şi ei aceste înclinaţii „naturale“. Şi dacă nu le-ar fi simţit, puţin merit ar fi avut reacţia lor „supranaturală“ de a-şi păstra inima — sufletul şi trupul — pentru Dumnezeu, în loc de a o dărui vreunei făpturi.

   De aceea, odată înţeles drumul, cred că slăbiciunea inimii nu trebuie să fie un obstacol pentru un suflet hotărât şi „foarte îndrăgostit“.

Întrebuinţează aceste sfinte „procedee omeneşti“ pe care ţi le-am recomandat pentru a nu pierde prezenţa lui Dumnezeu: scurte rugăciuni fierbinţi, acte de Iubire şi de ispăşire, împărtăşanii spirituale, „priviri“ în faţa icoanei Maicii Domnului…

Că viaţa omului pe pământ e ostăşie, a spus-o Iob cu multe veacuri în urmă.

   — Încă există oameni foarte comozi, care n-au aflat asta.

Îmi scrii şi eu copiez: „Bucuria mea şi pacea mea. Niciodată nu voi putea avea bucurie adevărată, dacă nu am pace. Şi ce e pacea? Pacea este ceva strâns legat de război. Pacea este consecinţa victoriei. Pacea pretinde din partea mea o luptă neîncetată. Fără luptă nu voi putea avea pace.“

Ai dat greş! — Noi nu dăm greş niciodată. — Ţi-ai pus toată încrederea în Dumnezeu. — Apoi, nu ai precupeţit niciun mijloc uman.

   Convinge-te de acest adevăr: succesul tău — acum şi în cazul acesta — era să dai greş. — Mulţumeşte-i Domnului şi ia-o de la început!

Iubeşte-o pe Maica Domnului. Şi Ea îţi va dobândi har din belşug, ca să învingi în această luptă zilnică. — Şi la nimic nu-i vor folosi celui blestemat acele dorinţe perverse, care urcă şi urcă, clocotind în tine, până a voi să înece în putreziciunea lor atrăgător mirositoare marile idealuri, poruncile sublime pe care Cristos însuşi le-a pus în inima ta. — „Serviam!“

Nu te tulbura dacă atunci când cugeţi la minunile lumii supranaturale, simţi cealaltă voce — lăuntrică, insinuantă — a omului vechi.

   Este „trupul pieritor“, care-şi strigă drepturile pierdute… Harul îţi este îndestul: fii credincios şi vei învinge.

Nu ştiu să mă înving!, îmi scrii descurajat. — Şi-ţi răspund: Dar, oare ai încercat să pui în joc mijloacele?

Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură