Lista numerelor

Credinţa ta este destul de puţin eficientă: s-ar crede că este mai degrabă cea a unui bigot decât cea a unui om care luptă pentru a fi sfânt.

Înţeleg bucuria supranaturală şi omenească a cuiva care a avut norocul să se găsească în primele rânduri ale semănatului divin.

„Este minunat să te simți unic, să răscolești un oraș și împrejurimile lui”, repeta el, plin de convingere.

– Nu aştepta până când ai mai multe mijloace sau până când vin și alții: sufletele au nevoie de tine astăzi, acum.

Fii cutezător în rugăciunea ta, şi Domnul Nostru te va transforma din pesimist în optimist, din timid în îndrăzneţ, din om cu un spirit timorat în om de credinţă, în apostol.

Problemele care odinioară te îngrijorau – care îţi apăreau ca nişte lanţuri înalte de munţi – au dispărut complet; s-au spulberat într-un mod divin, aşa cum Domnul a comandat vântului şi mării să se liniştească.

– Și când mă gândesc că te îndoiai încă!

„Nu-L ajuta atâta pe Duhul Sfânt”, îmi spunea un prieten în glumă, dar plin de frică.

– I-am răspuns: cred că-L „ajutăm” prea puţin.

Când văd atâta laşitate, atâta falsă prudenţă … la ei și la ele, ard de dorinţa de a-i întreba: atunci, credinţa şi încrederea sunt bune numai pentru a fi propovăduite şi nu pentru a fi practicate?

Te afli într-o situaţie care îţi pare destul de bizară: inhibat, pe de o parte, când priveşti în tine însuţi şi, pe de altă parte, sigur şi plin de curaj, când priveşti spre cer.

– Nu te îngrijora: este semn că eşti pe cale de a te cunoaşte mai bine şi – asta contează cel mai mult – că eşti pe cale de a-L cunoaşte mai bine pe El.

Nu ai nicio scuză. Este numai vina ta. Dacă ştii – te cunoști suficient de bine –, că poți sfârși în prăpastie cu aceste lecturi, cu această companie…, de ce te încăpăţânezi să crezi că, poate, sunt o scurtătură care te ajută la formarea ta sau care face să se maturizeze personalitatea ta? Schimbă-ți în mod radical planurile tale, chiar dacă aceasta presupune mai mult efort pentru tine și mai puţine distracții la îndemână. Este timpul să te comporţi ca o persoană responsabilă.

Cât îl face să sufere pe Domnul inconştienţa acestei mulţimi de bărbaţi şi de femei care nu se străduiesc să evite în mod deliberat păcatele lesne iertătoare. Este normal – gândesc și se justifică ei – căci toţi cădem în aceste greşeli.

Ascultă-mă cu atenție: cea mai mare parte din acea mulțime care L-a condamnat pe Cristos şi L-a omorât a început doar prin a striga – ca şi ceilalţi! – și a urca spre Grădina Măslinilor – cu ceilalţi…

În cele din urmă, împinși şi ei de ce făceau „toţi”, nu au ştiut cum sau nu au mai vrut să dea înapoi… şi L-au răstignit pe Isus!

– Acum, după douăzeci de secole, tot nu am învăţat nimic.

Cum mai devreme sau mai târziu trebuie să te lovești de evidenţa propriei tale nimicnicii, vreau să te previn împotriva unor tentaţii pe care diavolul ţi le va sugera atunci şi pe care va trebui să le respingi de îndată: gândul că Dumnezeu te-a uitat, chemarea ta la apostolat este deşartă sau că greutatea durerii şi a păcatelor din lume este peste puterile tale de apostol…

– Nimic din toate acestea nu este adevărat!

Dacă lupţi cu adevărat, trebuie să-ţi faci examenul de conştiinţă.

Ai grijă de acest examen zilnic: vezi dacă simţi într-adevăr o durere din Iubire, pentru că nu Îl tratezi pe Domnul Nostru aşa cum ar trebui.

La fel cum mulţi se duc la „punerea pietrei de temelie” fără să le pese dacă lucrarea începută va fi terminată, păcătoşii se înşeală pe ei înşişi cu acele „ultime dăți”.

Când este vorba despre „a pune capăt”, să nu uiți, „ultima dată” trebuie să fie cea dinainte, cea care deja s-a întâmplat.

Te sfătuiesc să încerci să revii câteodată… la începutul „primei convertiri”, ceea ce, dacă nu înseamnă să redevenim copii, seamănă mult cu aceasta: în viața spirituală, trebuie să te lași condus cu deplină încredere, fără teamă, fără duplicitate; trebuie să vorbești cu absolută claritate despre ceea ce ai în cap și în inimă.

Cum vei ieşi din această stare de lipsă de entuziasm, de jalnică lâncezeală, dacă nu faci nimic? Lupţi foarte puţin şi când faci un efort, îl faci parcă cu furie şi cu proastă dispoziţie, aproape cu dorinţa ca slabele tale eforturi să nu producă niciun efect, pentru a te autojustifica: pentru a nu cere mai mult de la tine însuţi şi să nu ți se ceară mai mult.

– Îndeplinești voința ta şi nu pe aceea a lui Dumnezeu. Dacă nu te schimbi cu adevărat, nu vei fi fericit şi nu vei obţine pacea care-ţi lipseşte acum.

– Umileşte-te în faţa lui Dumnezeu şi încearcă să vrei cu adevărat.

Câtă pierdere de vreme şi ce viziune prea omenească, atunci când se reduce totul la tactici, ca şi când într-asta ar consta secretul eficienței!

– Se uită faptul că „tactica” lui Dumnezeu este caritatea, Iubirea fără margini: astfel, El a acoperit prăpastia de netrecut pe care omul o deschide, prin păcat, între Cer şi Pământ.

Fii de o sinceritate „sălbatică” în examenul tău de conştiinţă; adică fii curajos: la fel ca atunci când te uiți în oglindă, ca să știi unde te-ai rănit sau unde te-ai murdărit, ori unde sunt defectele pe care trebuie să le elimini.

Trebuie să te previn împotriva unei subtilităţi de care „satana” – da, cu literă mică, pentru că nu merită mai mult – încearcă să se slujească în circumstanţele cele mai normale pentru a ne face să deviem puţin sau mult de la calea care ne duce spre Dumnezeu.

Dacă lupţi şi, mai ales, dacă lupţi cu adevărat, nu trebuie să te miri că apar oboseala sau sentimentul că înaintezi „contra curentului”, fără nicio consolare spirituală sau omenească. Ascultă ce mi-a scris cineva demult, şi am păstrat gândindu-mă la aceia care consideră că harul face abstracţie de natură: „Părinte, de câteva zile mă aflu într-o stare de lene şi de apatie teribile în îndeplinirea planului meu de viaţă: fac totul forţându-mă şi cu foarte puţină tragere de inimă. Rugaţi-vă pentru mine, pentru ca să treacă repede această criză, căci sufăr mult când mă gândesc că ea poate să mă abată din drumul meu”.

– Mam limitat să răspund: nu ştiai că Dragostea cere sacrificiu? Citeşte pe îndelete cuvintele Învăţătorului: „cine nu îşi ia Crucea «quotidie» – în fiecare zi – nu este vrednic de Mine”. Şi mai departe: „nu vă voi lăsa orfani…”. Domnul Nostru îngăduie ca tu să ai parte de o asemenea uscăciune, care te apasă atât de mult, pentru ca tu să-L iubești mai mult, ca să ai încredere doar în El, pentru ca tu, cu Crucea, să poți să fii co-răscumpărător, pentru ca să-L găseşti.

Cât de puțin inteligent pare diavolul!, comentai tu. Nu înţeleg cum poate să fie atât de prost: întotdeauna aceleaşi amăgeli, aceleaşi minciuni…

– Ai perfectă dreptate. Dar noi, oamenii, suntem și mai puţin inteligenţi şi nu învăţăm din experienţa altora… Şi satana contează pe asta pentru a ne ispiti.

Am auzit spunându-se cândva că în timpul marilor bătălii se petrece un fenomen ciudat. Cu toate că victoria este asigurată dinainte datorită superiorităţii numerice şi a mijloacelor, nu lipsesc momentele în care, în toiul luptei, din cauza slăbiciunii unui sector, înfrângerea ameninţă. Atunci vin ordinele dure de la comandamentul suprem şi sunt acoperite breșele din flancul aflat în dificultate.

– M-am gândit la tine şi la mine. Cu Dumnezeu, care nu pierde nicio bătălie, vom fi întotdeauna învingători. De aceea, în lupta pentru sfinţenie, dacă te simţi fără puteri, ascultă ordinele, dă-le atenţie, lasă-te ajutat,… pentru că El nu dă greș.

Ţi-ai deschis, cu sinceritate, inima Directorului tău, i-ai vorbit în prezenţa lui Dumnezeu… şi ce minunat a fost să vezi că ai găsit singur răspunsul potrivit la intențiile tale de evaziune.

Să iubim direcția spirituală!

Câteodată îţi inventezi „probleme” pentru că nu mergi la rădăcina comportamentului tău.

– Singurul lucru de care ai nevoie este să schimbi cu hotărâre modul de atac: să îți îndeplineşti cu loialitate datoria şi să urmezi cu fidelitate indicaţiile care ţi-au fost date în îndrumarea spirituală.

Ai resimţit cu mai multă tărie urgenţa, „ideea fixă”, de a fi sfânt şi ţi-ai asumat lupta cotidiană fără ezitare, convins că trebuie să distrugi cu curaj orice simptom de îmburghezire.

Apoi, în timp ce vorbeai în rugăciunea ta cu Domnul Nostru, ai înţeles cu şi mai multă claritate că luptă este sinonim cu Iubire şi I-ai cerut o Iubire şi mai mare, fără teamă de a înfrunta ceea ce te aşteaptă, pentru că vei lupta pentru El, împreună cu El şi în El.

«Felix culpa» – cântă Biserica… Binecuvântată să fie greşeala ta – îţi repet la ureche – dacă ţi-a servit ca să nu cazi din nou şi ca să îl înţelegi și să îl ajuți mai bine pe aproapele tău, care nu este dintr-o sămânţă mai proastă decât tine.

Este, oare, posibil, ai întrebat tu, după ce ai respins această ispită, este posibil, Doamne, că eu aș fi putut să fiu… acel celălalt?

Voi rezuma cazul tău clinic: când cad, când mă ridic… Acest din urmă punct este important. – Ei bine, continuă această luptă interioară, chiar dacă înaintezi în ritm de țestoasă. Înainte!

– Știi bine, copilul meu, unde poţi ajunge, dacă nu lupţi: o prăpastie atrage alte prăpăstii.

Eşti plin de ruşine în faţa lui Dumnezeu şi a celorlalţi oameni. Ai descoperit în tine un putregai vechi şi nou: nu e niciun instinct rău sau o înclinaţie proastă pe care să nu le simţi că ies la suprafață… şi ai în inima ta norul îndoielii. În plus, tentaţia îşi face apariţia când nu vrei sau când te aştepţi mai puţin, atunci când voinţa ta slăbeşte din pricina oboselii.

–Nu mai ştii dacă aceasta te umileşte, cu toate că suferi să te vezi astfel… Dar suferă pentru El, din dragoste pentru El. Această căinţă din dragoste te va ajuta să rămâi vigilent, pentru că lupta va dura atât cât trăim.

Arzi de marea dorinţă de a pecetlui, din nou, dăruirea de sine, pe care ai făcut-o la timpul său: să te ştii copil al lui Dumnezeu şi să trăieşti ca atare:

– Pune în mâinile Domnului multele tale nimicnicii şi infidelităţi. Pentru că acesta este, de asemenea, singurul mod de a le uşura greutatea.

Reînnoire nu înseamnă relaxare.

Zile de reculegere. Reculegere pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu, pentru a te cunoaşte şi, astfel, a progresa. Un timp necesar pentru a descoperi în ce şi cum trebuie să te schimbi: ce trebuie să fac? ce trebuie să evit?

Să nu se mai repete ce s-a întâmplat anul trecut.

– „Cum a fost reculegerea?”, ai fost întrebat. Şi tu ai răspuns: „ne-am odihnit foarte bine...”.

Zile de tăcere şi de har intens… Rugăciune faţă în faţă cu Dumnezeu…

Am avut imboldul de a mulțumi când am văzut aceste persoane serioase, având în vedere vârsta şi experienţa lor, deschizându-şi inima la atingerea harului divin şi răspunzând ca nişte copii, entuziasmați de posibilitatea de a-și mai transforma încă viața în ceva util… care să şteargă toate rătăcirile şi toate omisiunile lor.

Amintindu-mi de această scenă, ţi-am recomandat de îndată: nu neglija lupta în viaţa de evlavie.

«Auxilium christianorum» – Ajutorul creştinilor, se spune cu încredere în Litania Lauretană. Ai încercat să repeţi această rugăciune jaculatorie în momentele grele? Dacă o faci plin de credinţă şi cu dragostea unei fiice sau a unui fiu, vei vedea eficiența mijlocirii Mamei tale, Sfânta Maria, care te va duce la izbândă.

Luptă împotriva asperităţilor caracterului tău, împotriva egoismelor tale, împotriva delăsării tale, împotriva antipatiilor tale… În afară de faptul că trebuie să fim co-răscumpărători, premiul pe care îl vei primi – gândeşte-te bine – va fi în relație directă cu ce ai semănat.

Te prezinţi ca un teoretician remarcabil… – Dar nu cedezi nici în cele mai mărunte lucruri! – Nu cred în acest spirit al tău de mortificare!