Lista numerelor

Nu toţi pot să devină bogaţi, savanţi, celebri… În schimb, toţi – da, „toţi” – suntem chemaţi să fim sfinţi.

Fidelitatea față de Dumnezeu presupune să lupți. Și luptă corp la corp, om cu om – omul cel vechi împotriva omului lui Dumnezeu –, un lucru mărunt după altul, fără să cedezi.

Nu neg, această încercare este foarte grea: trebuie să mergi înainte ca și cum ai urca o pantă abruptă, să mergi „contra curentului”.

– Ce te sfătuiesc? Repetă aceste cuvinte: «omnia in bonum», tot ce se întâmplă, „tot ce mi se întâmplă”, este pentru binele meu… Prin urmare – şi aceasta este concluzia cea bună – acceptă ceea ce ţi se pare atât de scump plătit, ca pe o dulce realitate.

Astăzi nu mai este suficient să fim bărbați buni, femei bune. – Mai mult, nu este destul de bun cel care se mulțumește să fie aproape… bun: trebuie să fii „revoluţionar”.

În faţa hedonismului, în faţa mărfii păgâne şi materialiste care ni se oferă, Cristos are nevoie de nonconformişti, de rebeli ai Iubirii!

Sfinţenia, efortul autentic de a o atinge, nu-şi îngăduie nici pauze, nici vacanţe.

De-a lungul întregii lor vieţi, unii se comportă ca si cum Domnul nu a vorbit despre dăruirea de sine şi despre comportamentul drept decât celor pe care acestea nu-i costă – aceştia nu există! – sau celor care n-ar avea nevoie să lupte.

Ei uită un lucru: că Isus a spus pentru toţi că Împărăţia Cerurilor se cucereşte prin violenţă, printr-o luptă sfântă în fiecare clipă.

Ce dorinţă arzătoare de reformă la atâţia oameni! Nu ar fi mai bine să ne reformăm noi toţi, fiecare dintre noi, pentru a ne îndeplini cu fidelitate datoria?

Te joci cu tentaţiile, te pui în primejdie, glumești cu văzul şi cu imaginaţia, vorbești… prostii. – Şi apoi te înspăimântă că îndoielile, scrupulele, tulburările, tristeţea şi descurajarea te hărţuiesc.

– Trebuie să fii de acord că eşti prea puţin consecvent.

După entuziasmul începutului au venit ezitările şi amânările, temerile. – Te preocupă studiile tale, familia ta, problemele economice şi, mai ales, gândul că nu poți, că, poate, nu ești destul de bun, că îţi lipseşte experienţa de viață.

Îţi voi da un mijloc infailibil pentru a depăşi aceste temeri – tentaţii care vin de la diavol sau din lipsa ta de generozitate! – „dispreţuieşte-le”, şterge din memoria ta aceste amintiri. A spus-o clar Învățătorul, cu douăzeci de secole în urmă: „Nu privi înapoi!”

Trebuie să cultivăm în sufletul nostru o autentică oroare de păcat. Doamne – repetă cu inima plină de remușcări – fie să nu te mai supăr! Dar nu te speria dacă resimţi greutatea acestui biet trup şi a pasiunilor omeneşti: ar fi o prostie şi o naivitate copilărească să-ţi dai seama acum că „aceasta” există. Nimicnicia ta nu trebuie să fie un obstacol, ci un imbold să te unești mai mult cu Dumnezeu, să Îl cauți cu perseverenţă, pentru că El ne purifică.

Dacă imaginaţia ta clocoteşte în jurul a tine însuți, dă naştere la situaţii iluzorii, idei care, în mod normal, nu sunt compatibile cu drumul tău, care te distrag, te răcesc şi te îndepărtează de Dumnezeu. Aceasta este vanitate.

Dacă imaginaţia ta se învârtește în jurul celorlalți, cazi cu ușurință în păcatul de a judeca, atunci când nu aceasta este sarcina ta, şi interpretezi într-un mod răutăcios şi puţin obiectiv comportamentul lor. Acestea sunt judecăţi temerare.

Dacă imaginaţia ta planează asupra propriilor tale talente şi a modului tău de a vorbi sau asupra admiraţiei pe care o trezeşti în ceilalţi, te expui să-ţi pierzi corectitudinea intenției şi să faci loc orgoliului.

În general, a da frâu liber imaginaţiei este o pierdere de timp. Şi mai mult, dacă nu o stăpâneşti, imaginația deschide calea unui întreg șir de tentaţii voluntare.

– Nu întrerupe în nicio zi mortificarea ta interioară!

Îndepărtează acest soi de naivitate care te face să crezi că trebuie să înduri tentaţii pentru a fi sigur că ești ferm pe drumul tău. Este ca şi cum ai dori să îți fie oprită inima pentru a-ţi dovedi că vrei să trăieşti.

Întotdeauna m-am gândit că, pentru mulţi, „mâine”, „după aceea” înseamnă împotrivire față de har.

Alt paradox al drumului spiritual: sufletul care are cel mai puţin nevoie de reformă în conduita sa se străduieşte să o obţină şi nu se opreşte până ce nu a izbutit. Şi dimpotrivă.

Câteodată îţi inventezi „probleme” pentru că nu mergi la rădăcina comportamentului tău.

– Singurul lucru de care ai nevoie este să schimbi cu hotărâre modul de atac: să îți îndeplineşti cu loialitate datoria şi să urmezi cu fidelitate indicaţiile care ţi-au fost date în îndrumarea spirituală.

Ai resimţit cu mai multă tărie urgenţa, „ideea fixă”, de a fi sfânt şi ţi-ai asumat lupta cotidiană fără ezitare, convins că trebuie să distrugi cu curaj orice simptom de îmburghezire.

Apoi, în timp ce vorbeai în rugăciunea ta cu Domnul Nostru, ai înţeles cu şi mai multă claritate că luptă este sinonim cu Iubire şi I-ai cerut o Iubire şi mai mare, fără teamă de a înfrunta ceea ce te aşteaptă, pentru că vei lupta pentru El, împreună cu El şi în El.

Complicaţii? Fii sincer şi recunoaşte că preferi să fii sclavul egoismului tău decât să-L serveşti pe Dumnezeu sau pe acel suflet. Recunoaște!

«Beatus vir qui suffert tentationem…» – fericit omul care îndură ispita căci, după ce a fost pus la încercare, va primi coroana Vieţii.

Nu te umpli de bucurie când îți dai seama că acest sport interior este un izvor de pace care nu seacă niciodată?

«Nunc coepi!» – Acum încep! Aceasta este strigătul sufletului îndrăgostit care, în fiecare moment, fie că a fost fidel sau lipsit de generozitate, îşi reînnoieşte dorinţa de a-L sluji – de a-L iubi – pe Dumnezeul nostru cu deplină loialitate.

Te-a durut sufletul când ţi s-a spus: ceea ce cauţi tu nu este convertirea, ci o casetă pentru mizeriile tale…; astfel, să continui cu ușurință – dar cu gust de fiere! – să porți această tristă povară.

Nu ştii ce a pus stăpânire pe tine, dacă este o oboseală fizică sau un fel de oboseală interioară, sau amândouă deodată…: lupți fără să lupţi, fără dorinţa unei schimbări pozitive autentice, pentru a transmite sufletelor bucuria şi dragostea lui Cristos.

Îţi voi aminti cuvintele clare ale Duhului Sfânt: va fi încununat doar acela care a luptat «legitime» – cu adevărat, în pofida tuturor îndoielilor.

Aş putea să mă comport mai bine, să acţionez cu mai multă hotărâre, să răspândesc în jurul meu mai mult entuziasm… De ce nu o fac? Pentru că – iartă-mi sinceritatea – eşti un caraghios: diavolul ştie prea bine că una dintre porţile cele mai prost păzite ale sufletului este aceea a prostiei omeneşti: vanitatea. Pe acolo dă atacul cu toată forţa: amintiri pseudo-sentimentale, complexe de oaie neagră, care te fac să vezi lucrurile într-un fel isteric, impresia amăgitoare a unei lipse de libertate…

Ce aştepţi pentru a urma cuvintele Învăţătorului: vegheaţi şi rugaţi-vă, căci nu cunoaşteţi nici ziua, nici ceasul?

Ai comentat cu un aer de frondă şi nesigur: unii urcă şi alţii coboară… Şi alţii – ca mine – suntem mai înceți pe drum.

Nepăsarea ta m-a întristat şi am adăugat: pe trândavi îi târăsc cei care urcă şi, de obicei, cu și mai multă forță, cei care coboară. Gândeşte-te la penibila rătăcire în care eşti pe cale să te afunzi: preasfințitul episcop de Hippona a spus-o deja: a nu înainta înseamnă a merge îndărăt.

Sunt în viaţa ta două elemente care nu se potrivesc: capul și sentimentul.

Inteligența – luminată de credință – îţi arată clar nu numai drumul, ci şi diferenţa dintre moduleroic și cel stupid de a-l parcurge. Mai ales, te aşază în faţa măreţiei şi frumuseţii divine ale lucrărilor pe care Sfânta Treime le încredinţează mâinilor noastre.

Sentimentul, în schimb, se leagă de tot ceea ce dispreţuieşti, chiar și atunci când îl consideri demn de dispreț. Este ca şi cum o mie de fleacuri pândesc cea mai mică ocazie și de îndată ce – din cauza oboselii fizice sau a pierderii viziunii supranaturale – sărmana ta voinţă slăbeşte, aceste nimicuri se acumulează și se agită în imaginaţia ta până când formează un munte care te apasă şi te descurajează: greutăţile muncii; împotrivirea față de ascultare; lipsa de mijloace; mirajul unei vieţi uşoare; tentaţii mici şi mari, respingătoare; puseuri de sensibilitate; oboseala; gustul amar al mediocrităţii spirituale… Şi, câteodată, şi teama: teama pentru că ştii că Dumnezeu vrea ca tu să fii sfânt şi nu eşti.

Îngăduie-mi să-ţi vorbesc fără menajamente. Ai prea multe „motive” să îți întorci spatele şi îţi lipseşte îndrăzneala de a răspunde harului pe care El ţi l-a acordat, căci te-a chemat ca să fii un alt Cristos, «ipse Christus» – Cristos însuşi. Ai uitat mustrarea pe care Domnul Nostru i-a adresat-o Apostolului: „harul meu îţi este de ajuns”, care este o confirmarea faptului că dacă vrei, poţi.