Lista numerelor

Lucruri mici şi viaţa în copilărie

Gândindu-mă la aceia dintre voi care, cu trecerea anilor, încă se mai lasă pradă visării – cu visuri deşarte şi puerile, ca Tartarin din Tarascon – crezându-se în cuşca cu lei, pe coridoarele din casa lor, acolo unde nu sunt decât, poate, şoareci şi nimic altceva; gândindu-mă la ei, insist, vă amintesc de măreţia aspiraţiei spre divin în îndeplinirea fidelă a obligaţiilor obişnuite ale zilei, cu aceste lupte care îl umplu de bucurie pe Domnul şi pe care doar el şi noi le cunoaştem.

Să fiţi convinşi că, de obicei, nu veţi găsi loc pentru fapte eroice uimitoare, între alte motive, pentru că, de regulă, nu apar prilejuri pentru acestea. În schimb, nu vor lipsi ocaziile de a demonstra prin lucruri mărunte, normale, dragostea pe care o aveţi pentru Isus Cristos. Şi în lucrurile mărunte, comentează sfântul Ieronim, se demonstrează măreţia sufletului. Pe Creator nu îl admirăm doar în cer şi pe pământ, în soare şi în ocean, în elefanţi, cămile, boi, cai, leoparzi, urşi şi lei; ci şi în animale minuscule, ca furnica, ţânţarii, muştele, viermii şi celelalte animale de acest gen, pe care le deosebim mai mult după corpul lor decât după numele lor: atât în cele mari, ca şi în cele mici, admirăm aceeaşi măiestrie. Astfel, sufletul care i se dă lui Dumnezeu pune în lucrurile mărunte aceeaşi fervoare ca şi în cele mari¹³.

În primii ani ai deceniului 1940, mergeam mult prin Valencia. Nu aveam pe atunci niciun mijloc omenesc şi, cu aceia care – ca şi voi acum – se reuneau cu acest biet preot, ne rugam pe unde puteam, în unele seri pe o plajă solitară. Ca primii prieteni ai Învăţătorului, îţi aminteşti? Scrie sfântul Luca despre faptul că, plecând din Tir cu Paul, pe drumul spre Ierusalim, ne-au însoţit toţi, cu soţiile şi copiii, până afară din cetate. Am îngenuncheat pe mal şi ne-am rugat¹⁹.

Într-o zi, la ultima oră a serii, în timpul unuia dintre acele minunate apusuri de soare, am văzut că s-a apropiat o barcă de ţărm şi au sărit din ea nişte bărbaţi bruneţi, puternici ca stâncile, uzi, cu pieptul gol, atât de arşi de soare încât păreau din bronz. Au început să scoată din apă plasa plină cu peşti strălucitori ca argintul, care era prinsă de barcă. Trăgeau cu multă vigoare, cu picioarele afundate în nisip, cu o forţă remarcabilă. Deodată a venit un copil, şi el foarte brunet, s-a apropiat de frânghie, a prins-o cu mânuţele lui şi a început să tragă cu evidentă stângăcie. Acei pescari grosolani, fără pic de delicateţe, probabil că au simţit o tresărire în inimă şi l-au lăsat pe micuţ să-i ajute; nu l-au alungat, deşi mai mult îi încurca.

M-am gândit la voi şi la mine; la voi, pe care încă nu vă cunoşteam, şi la mine; la acest tras de frânghie în fiecare zi, în atâtea lucruri. Dacă ne prezentăm în faţa lui Dumnezeu, Domnul nostru, ca acest micuţ, convinşi de slăbiciunea noastră, dar dispuşi să-i urmăm planurile, vom atinge mai uşor ţinta: vom trage plasa până la mal, plină de roade, pentru că acolo unde lipsesc forţele noastre ajunge puterea lui Dumnezeu.

Să încercăm să înteţim în adâncul inimii o dorinţă arzătoare, o mare râvnă de a atinge sfinţenia, deşi ne vedem plini de mizerii. Nu vă speriaţi; pe măsură ce se avansează în viaţa interioară, se percep cu mai mare claritate defectele personale. Se întâmplă ca prezenţa harului să se transforme într-un fel de lupă şi se văd cu dimensiuni gigantice chiar cel mai minuscul fir de praf, grăuntele de nisip aproape imperceptibil, pentru că sufletul dobândeşte fineţea divină, şi chiar şi umbra cea mai mică deranjează conştiinţa, căreia îi place doar curăţenia lui Dumnezeu. Spune-i acum, din adâncul inimii tale: Doamne, cu adevărat vreau să fiu sfânt, cu adevărat vreau să fiu un demn discipol al tău şi să te urmez fără condiţii. Şi imediat trebuie să îţi propui intenţia de a reînnoi în fiecare zi marile idealuri care te animă în aceste momente.

Isuse, dacă noi, cei care ne reunim în dragostea ta, am fi perseverenţi! Dacă am reuşi să traducem în fapte aceste năzuinţe pe care tu însuţi le trezeşti în sufletele noastre! Întrebaţi-vă foarte des: eu de ce sunt pe pământ? Şi aşa veţi încerca să terminaţi perfect – cu multă dragoste – datoriile pe care le întreprindeţi în fiecare zi în lucrurile mărunte. Vom privi exemplul sfinţilor: persoane ca noi, din carne şi oase, cu defecte şi slăbiciuni, pe care au ştiut să le învingă şi care s-au învins din dragoste pentru Dumnezeu; să ne gândim la comportamentul lor şi – la fel ca albinele, care extrag din fiecare floare nectarul cel mai preţios – să profităm de luptele lor. Voi şi eu vom învăţa, de asemenea, să descoperim atâtea virtuţi în cei care ne înconjoară – ne dau lecţii de muncă, de abnegaţie, de bucurie... –, şi nu ne vom opri prea mult asupra defectelor lor; doar când este neapărat necesar, pentru a-i ajuta cu corectarea fraternă.

Puterea vindecătoare a propriilor slăbiciuni

Voi, ca şi mine, vă descoperiţi în fiecare zi plini de greşeli, dacă vă examinaţi cu îndrăzneală în faţa lui Dumnezeu. Când luptăm pentru a le îndepărta, cu ajutorul divin, le lipseşte importanţa decisivă şi le depăşim, chiar dacă pare că niciodată nu reuşim să le smulgem din rădăcini complet. În plus, dincolo de aceste slăbiciuni, tu vei contribui la corectarea marilor lipsuri ale altora, atâta timp cât te vei strădui să răspunzi harului lui Dumnezeu recunoscându-te la fel de slab ca ei – capabil de toate erorile şi de toate ororile –, vei fi mai înţelegător, mai delicat şi, în acelaşi timp, mai exigent, pentru ca toţi să ne hotărâm să îl iubim pe Dumnezeu din toată inima.

Creştinii, fiii lui Dumnezeu, trebuie să îi ajutăm pe ceilalţi, punând în practică cu cinste ceea ce acei ipocriţi îi şopteau cu viclenie Învăţătorului: Nu te uiţi cum arată omul¹². Altfel spus, vom respinge total favorizarea anumitor persoane – ne interesează toate sufletele! – deşi, logic, trebuie să începem prin a ne ocupa de aceia pe care, printr-o împrejurare sau alta – şi din motive pur omeneşti, în aparenţă – Dumnezeu i-a adus alături de noi.

De fiecare dată când simţim în inimă dorinţa de a fi mai buni, de a-i răspunde mai generos Domnului, şi căutăm o călăuză, un punct de reper clar pentru existenţa noastră creştină, Duhul Sfânt ne aduce aminte cuvintele evangheliei: Este bine să vă rugaţi cu perseverenţă şi să nu vă descurajaţi¹. Rugăciunea este fundamentul oricărei lucrări supranaturale; cu rugăciunea suntem atotputernici şi, dacă am renunţa la acest instrument, nu am obţine nimic.

Aş vrea că astăzi, în meditaţia noastră, să ne convingem definitiv de necesitatea de a ne propune să fim suflete contemplative, pe stradă, la muncă, cu o conversaţie continuă cu Dumnezeul nostru, care nu trebuie să scadă în intensitate de-a lungul zilei. Dacă încercăm să urmăm cu loialitate paşii Învăţătorului, acesta este singurul drum.