Lista numerelor

Există 3 numere în „Prietenii lui Dumnezeu” al căror subiect este Lupta ascetică  → sinceritatea vieții și libertate.

Coerenţa creştină a vieţii

Mă întristează foarte mult când aflu că un catolic – un fiu al lui Dumnezeu care, prin Botez, este chemat să fie un alt Cristos – îşi linişteşte conştiinţa cu o simplă pietate formală, cu o religiozitate care îl împinge să se roage din când în când, doar dacă crede că îi convine! Să asiste la sfânta Liturghie doar în zilele de poruncă – şi nici măcar în toate –, în timp ce are grijă cu punctualitate ca stomacul său să fie liniştit, mâncând la ore fixe; cedând în credinţa lui, schimbând-o pentru o farfurie cu linte, doar ca să nu renunţe la poziţia lui... Şi apoi, cu neruşinare sau în mod scandalos, foloseşte pentru a urca, eticheta de creştin. Nu! Să nu ne mulţumim cu etichetele! Vă vreau creştini cu totul, dintr-o bucată; şi, pentru a fi aşa, trebuie să căutaţi fără trucuri alimentul spiritual oportun.

Din experienţă personală vă spun – şi m-aţi auzit repetând des acest lucru, ca să preîntâmpin descurajarea – că viaţa interioară constă în a începe şi a reîncepe în fiecare zi; şi vă daţi seama în inima voastră, ca şi eu în a mea, că trebuie să luptăm cu continuitate. Aţi observat poate în examenul vostru de conştiinţă – mie mi se întâmplă la fel: iertaţi-mă că fac aceste referiri la persoana mea, dar, în timp ce vă vorbesc, trec în revistă cu Domnul necesităţile sufletului meu –, că faceţi în mod repetat mici paşi înapoi, şi uneori vi se pare că sunt ieşiţi din comun, pentru că arată o evidentă lipsă de dragoste, de încredinţare, de spirit de sacrificiu, de delicateţe. Cultivaţi dorinţa de a repara, cu o căinţă sinceră, dar să nu vă pierdeţi pacea.

Responsabili în faţa lui Dumnezeu

Dumnezeu l-a făcut pe om de la început şi l-a lăsat în mâinile liberului său arbitru (Ecl 15,14). Acest lucru nu s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi avut libertate de alegere41. Suntem responsabili în faţa lui Dumnezeu pentru toate acţiunile pe care le realizăm liber. Nu încape aici anonimatul; omul se găseşte în faţa Domnului său şi în voinţa lui stă să se hotărască să trăiască fie ca prieten, fie ca duşman. Aşa începe drumul luptei interioare, care este o întreprindere pentru toată viaţa pentru că, atâta timp cât durează trecerea noastră pe acest pământ, nimeni nu a atins plenitudinea libertăţii sale.

În plus, credinţa noastră creştină ne face să le asigurăm tuturor un climat de libertate, începând cu îndepărtarea oricărui tip de constrângeri înşelătoare în prezentarea credinţei noastre. Dacă ne târâm după Cristos, credem fără să vrem; se foloseşte atunci violenţa, nu libertatea. Fără să vrei, poţi intra în biserică; fără să vrei, te poţi apropia de altar; fără să doreşti, poţi să primeşti sfântul sacrament. Dar poate să creadă doar cel care îşi doreşte42. Şi devine evident că, ajungând la vârsta raţiunii, se cere libertate personală pentru a intra în Biserică şi pentru a răspunde la continuele chemări pe care Domnul ni le adresează.

Vă repet: nu accept altă sclavie decât aceea a dragostei lui. Şi asta pentru că, aşa cum am spus deja în alte momente, religia este cea mai mare răzvrătire a omului care nu tolerează să trăiască la fel ca un animal, care nu este mulţumit – nu este liniştit – dacă nu stabileşte o legătură şi dacă nu-l cunoaşte pe Creator. Vă vreau rebeli, liberi de orice legătură, pentru că vă vreau – ne vrea Cristos! – fii ai lui Dumnezeu. Sclavie sau filiaţie divină: iată aici dilema vieţii noastre. Sau fii ai lui Dumnezeu, sau sclavi ai mândriei, ai senzualităţii, ai acestui egoism neliniştit în care atâtea suflete par să se zbată.

Dragostea lui Dumnezeu marchează drumul adevărului, al dreptăţii, al binelui. Când ne hotărâm să îi răspundem Domnului: Libertatea mea pentru tine, ne găsim eliberaţi de toate lanţurile care ne legau de lucruri fără importanţă, de preocupări ridicole, de ambiţii meschine. Iar libertatea – comoară inestimabilă, perlă minunată pe care ar fi trist să o aruncăm animalelor46 – este folosită în întregime învăţând să facem binele47.

Aceasta este libertatea glorioasă a fiilor lui Dumnezeu. Creştinii fricoşi – stingheri sau invidioşi – în comportamentul lor, în faţa libertinajului celor care nu au primit cuvântul lui Dumnezeu, vor demonstra că au o înţelegere jalnică a credinţei noastre. Dacă împlinim cu adevărat legea lui Cristos – dacă ne străduim să o îndeplinim, pentru că nu totdeauna reuşim –, vom descoperi că avem această minunată îndrăzneală a spiritului, care nu are nevoie să caute în alt loc sensul celei mai depline demnităţi umane.

Credinţa noastră nu este o povară, nici o limitare. Ce înţelegere jalnică a adevărului creştin ar arăta persoana care ar judeca aşa! Când îl alegem pe Dumnezeu, nu pierdem nimic, câştigăm totul: cel care cu preţul sufletului său îşi va fi găsit viaţa, o va pierde; şi cine îşi va fi pierdut viaţa pentru mine, o va găsi48.

Am tras biletul câştigător, premiul I. Când ceva ne împiedică să vedem asta cu claritate, să examinăm interiorul sufletului nostru, poate există puţină credinţă, puţină conversaţie personală cu Dumnezeu, puţină viaţă de rugăciune. Trebuie să îl rugăm pe Domnul – prin intermediul mamei lui şi mamei noastre – să ne sporească dragostea faţă de el, să ne acorde harul de a savura dulcea lui prezenţă; pentru că doar atunci când se iubeşte se ajunge la libertatea cea mai deplină: aceea de a nu dori să abandonăm niciodată, pentru întreaga veşnicie, obiectul dragostei noastre.

Note
41

Sf. Toma de Aquino, Quaestiones disputatae. De Malo, q. VI, sed contra.

42

Sf. Augustin, In Ioannis Evangelium tractatus, 26, 2 (PL 35, 1607).

Note
46

Cf. Mt 7,6.

47

Cf. Is 1,17.

48

Mt 10,39.

Referințe la Sfânta Scriptură