Lista numerelor

Aţi putea să ne spuneţi dacă, sau în ce măsură, Opus Dei are în Spania o orientare economică sau politică? Dacă ar fi aşa, aţi putea s-o definiţi?

Opus Dei nu are nicio orientare economică sau politică, nici în Spania şi nici altundeva. Desigur că, îndemnaţi de doctrina lui Cristos, membrii săi apără întotdeauna libertatea personală şi dreptul tuturor oamenilor la viaţă şi la muncă, la îngrijire în caz de boală sau de bătrâneţe, la formarea unui cămin, la aducerea pe lume a copiilor şi la educarea acestora ţinând seama de talentul fiecăruia, precum şi la acordarea unui tratament demn de oameni şi cetăţeni.

Însă Lucrarea nu le propune niciun drum concret, nici economic, nici politic şi nici cultural. Fiecare dintre membrii săi are deplină libertate de a gândi şi acţiona cum i se pare mai bine în acest domeniu. În tot ce este vremelnic membrii Lucrării sunt cu desăvârşire liberi: îşi găsesc loc în Opus Dei persoane de toate tendinţele politice, culturale, sociale şi economice pe care conştiinţa creştină le poate admite.

Eu nu vorbesc niciodată de politică. Misiunea mea ca preot este exclusiv spirituală. De altfel, chiar dacă aș exprima vreodată o părere în domeniul lumesc, membrii Lucrării n-ar avea nicio obligaţie de a o urma.

Niciodată directorii Lucrării nu pot impune un criteriu politic sau profesional celorlalţi membri. Dacă vreodată un membru al Opus Dei ar încerca s-o facă, sau să se folosească de alţi membri pentru scopuri omeneşti, ar fi exclus fără menajamente, deoarece ceilalţi membri s-ar revolta pe bună dreptate.

N-am întrebat şi nici nu voi întreba vreodată un membru al Operei din ce partid face parte sau ce doctrină politică susţine, fiindcă mi s-ar părea un atentat la libertatea lui legitimă. Şi la fel procedează directorii Opus Dei în toată lumea.

Ştiu, totuşi, că printre membrii Lucrării – în Spania, ca în orice altă ţară – există de fapt o mare varietate de opinii, iar eu nu am de obiectat. Le respect pe toate, aşa cum voi respecta întotdeauna orice opţiune lumească, luată de un om care se străduieşte să acţioneze conform conştiinţei sale. Acest pluralism nu este, pentru Lucrare, o problemă. Dimpotrivă, este o manifestare de spirit drept, care pune în evidenţă legitima libertate a fiecăruia.

Mulţi studenţi se simt solidari şi doresc să adopte o atitudine activă faţă de realitatea pe care o constată şi anume aceea că, pe tot globul, foarte multe persoane suferă, fizic şi moral sau trăiesc în sărăcie. Ce idealuri sociale aţi recomanda acestui tineret intelectual de astăzi?

Idealul este, mai ales, realitatea muncii bine făcute, pregătirea ştiinţifică adecvată în timpul studiilor universitare. Cu această bază, sunt mii de locuri în lume care necesită braţe de lucru, care aşteaptă o muncă personală, susţinută şi plină de abnegaţie. Universitatea nu trebuie să formeze oameni care apoi să se folosească în chip egoist de beneficiile obţinute prin studiile lor, ci să îi pregătească pentru misiunea de a-şi ajuta cu generozitate semenii, dând dovadă de fraternitate creştină.

Adesea, această solidaritate se reduce la manifestări, orale sau scrise sau chiar la dispute sterile ori primejdioase: eu măsor solidaritatea prin opere în slujba oamenilor, şi cunosc mii de cazuri de studenţi spanioli şi din alte ţări care au renunţat să-şi construiască mica lor lume privată, dăruindu-se semenilor printr-o muncă profesională pe care încearcă s-o ducă la bun sfârşit, cu perfecţiune omenească, prin opere de învăţământ, de asistenţă, în opere sociale etc., cu un spirit veşnic tânăr şi plin de bucurie.

Am dori să ne vorbiţi, în calitatea dumneavoastră de Mare Consilier al Universităţii din Navarra, de principiile care v-au inspirat în fondarea ei şi de semnificaţia ei actuală în cadrul Universităţii spaniole.

Universitatea din Navarra s-a înfiinţat în 1952 – după ce am făcut rugăciuni ani de zile, mă bucur s-o spun – cu dorinţa fierbinte de a crea o instituţie universitară în care să prindă viaţă idealurile culturale şi apostolice ale unui grup de profesori dăruiţi întru totul muncii lor didactice. Năzuia pe atunci – şi o face şi astăzi – să contribuie, umăr la umăr cu celelalte universităţi, la soluţionarea unei grave probleme educative: cea a Spaniei şi a multor altor ţări, care au nevoie de oameni bine pregătiţi pentru a construi o societate mai dreaptă.

Când a fost întemeiată, cei care au iniţiat-o nu erau străini de Universitatea spaniolă: erau cadre didactice care se formaseră şi îşi exercitaseră profesia la Madrid, Barcelona, Sevilla, Santiago, Granada şi în alte universităţi. Această colaborare strânsă - m-aş încumeta să spun mai strânsă decât cea pe care o au între ele universităţi vecine - a continuat: există frecvente schimburi reciproce şi vizite ale unor profesori, congrese naţionale unde se lucrează la unison etc. De asemenea s-a păstrat şi continuă să se păstreze un contact asemănător cu cele mai bune universităţi din alte ţări: actuala decernare a titlului de doctor honoris causa unor profesori de la Sorbona, Harvard, Coimbra, Munchen şi Louvain confirmă acest fapt.

Universitatea din Navarra a canalizat apoi ajutorul multor persoane care văd în studiile universitare o bază fundamentală a progresului ţării, atunci când au acces la ele toţi cei care merită să studieze, oricare le-ar fi resursele economice. Este o realitate Asociaţia Prietenii Universităţii din Navarra care, prin contribuţia sa generoasă, a reuşit să distribuie un număr însemnat de burse de studiu. Acest număr va continua să crească, şi se va mări, de asemenea, numărul studenţilor afroasiatici şi latinoamericani.

Unii ziarişti au scris că Universitatea din Navarra este o universitate pentru bogaţi şi că, în pofida acestui fapt, primeşte subvenţii mari de la Stat. În privinţa primei afirmaţii, ştim că nu este aşa, pentru că şi noi suntem studenţi şi ne cunoaştem colegii; dar ce se întâmplă cu subvenţiile de la Stat?

Există date concrete, la îndemâna tuturor, fiindcă au fost difuzate prin presă, care arată că – fiind vorba cam de aceleaşi costuri ca în celelalte universităţi - numărul studenţilor care primesc ajutor financiar pentru a studia la Universitatea din Navarra este superior celui al oricărei alte universităţi din ţară. Vă pot spune că acest număr va creşte şi mai mult, pentru a încerca să ajungă la un procentaj mai mare sau cel puţin similar, cu acela al universităţilor din străinătate, care se disting cel mai mult prin munca lor de promovare socială.

Înţeleg că atrage atenţia faptul că Universitatea din Navarra este văzută ca un organism viu, care funcţionează admirabil, ceea ce induce ideea că există enorme mijloace economice. Dar nu se ţine cont, gândind astfel, că resursele materiale nu sunt suficiente pentru a se merge mai departe în bune condiţii: viaţa acestui centru universitar se datorează, în principal, abnegaţiei, zelului şi muncii pe care cu toţii le dedică Universităţii - profesorii, studenţii, membrii ai corpului auxiliar, acele binecuvântate şi mult iubite femei din Navarra care se ocupă de curăţenie. Dacă n-ar fi aşa, Universitatea nu s-ar fi putut susţine.

Sub aspect economic, Universitatea se finanţează din subvenţii. În primul rând, cea de la Diputación Foral de Navarra ¹ pentru cheltuieli de întreţinere. De asemenea, trebuie menţionată cedarea terenurilor de către Primăria din Pamplona, pentru a se putea construi clădirile, cum este practica obişnuită în municipiile multor ţări. Ştiţi din experienţă ce interes moral şi economic presupune pentru o regiune ca Navarra şi concret pentru Pamplona, existenţa unei universităţi moderne, care le deschide tuturora posibilitatea de a beneficia de un învăţământ superior de bună calitate.

Mă întrebaţi despre subvenţiile de la Stat. Statul spaniol nu ne ajută să suportăm cheltuielile de întreţinere ale Universităţii din Navarra. A acordat câteva subvenţii pentru crearea de noi locuri de şcolarizare, care uşurează marele efort economic impus de noile instalaţii.

Altă sursă de venituri, în mod concret pentru Şcoala Tehnică Superioară de Ingineri Industriali, este Casa Provincială de Economii din Guipúzcoa, care face unele donaţii.

O importanţă deosebită a avut-o, încă de la începuturile Universităţii, ajutorul din partea unor fundaţii spaniole sau străine, de stat sau particulare. Menţionăm astfel: remarcabila donaţie oficială din partea Statelor Unite, destinată dotării Şcolii de Ingineri Industriali cu instrumentar ştiinţific; contribuţia organizației de asistenţă germană Misereor la proiectarea noilor edificii; cea a Fundaţiei Huarte, pentru cercetări referitoare la cancer; cele ale Fundaţiei Gulbenkian etc.

Menţionăm apoi ajutorul pentru care suntem încă şi mai recunoscători: cel al miilor de persoane din toate clasele sociale, multe dintre ele având resurse economice modeste, care, în Spania şi în afara ei, colaborează, în măsura posibilităţilor lor, la susţinerea Universităţii.

În sfârşit, nu trebuie uitate acele firme care sunt interesate şi cooperează la realizarea activităţilor de cercetare ale Universităţii sau o ajută în orice fel.

Vă gândiţi poate că, având în vedere toate acestea, banii prisosesc. Nu este aşa: Universitatea din Navarra continuă să fie deficitară. Aş dori să ne ajute şi mai multe persoane şi mai multe fundaţii, pentru a putea continua pe o scară mai amplă această misiune de slujire şi promovare socială.

Trecând acum la o temă foarte concretă: tocmai s-a anunţat inaugurarea la Madrid a unei Şcoli-cămin conduse de Secţia feminină a Opus Dei, care îşi propune să creeze o atmosferă familială şi să ofere o formaţie completă femeilor de serviciu, calificându-le în ocupaţia lor. Ce influenţă credeţi că poate avea, pentru societate, acest tip de activităţi ale Opus Dei?

Această operă apostolică – sunt multe asemănătoare realizate de asociate ale Opus Dei care lucrează împreună cu alte persoane ce nu aparţin Operei noastre – are ca obiectiv principal să înnobileze ocupaţia femeilor de serviciu, astfel încât să-şi poată face munca în spirit ştiinţific. Spun în spirit ştiinţific, fiindcă e necesar ca munca în cămin să se desfăşoare aşa cum este: ca o adevărată profesie.

Nu trebuie uitat că s-a dorit să se prezinte această muncă drept ceva umilitor. Nu este adevărat: umilitoare erau, fără îndoială, condiţiile în care îşi desfăşurau adesea această activitate. Şi, uneori, continuă să fie umilitoare şi acum; pentru că lucrează după capriciul unor stăpâni arbitrari, fără garanţie de drepturi, cu retribuţie economică redusă, fără afecţiune. Trebuie să se impună respectarea unui contract de muncă adecvat, cu asigurări clare şi precise: trebuie să se stabilească limpede drepturile şi îndatoririle fiecărei părţi.

De asemenea - pe lângă aceste garanţii juridice – trebuie ca persoana care prestează acest serviciu să aibă capacitatea, pregătirea profesională. Am spus serviciu – chiar dacă astăzi acest cuvânt nu este agreat – deoarece orice muncă socială bine făcută este chiar asta, un serviciu minunat; atât munca femeii de serviciu, cât şi cea a profesorului sau a judecătorului. Nu este serviciu doar munca cuiva care condiţionează totul de propria-i bunăstare.

Munca în cămin este un lucru de primă importanţă! De altfel, toate muncile pot avea aceeaşi calitate supranaturală: nu există munci importante sau mărunte, toate sunt importante, dacă se fac cu dăruire. Muncile considerate importante îşi pierd din însemnătate atunci când se pierde spiritul creştin al vieţii. În schimb, există lucruri, în aparenţă neînsemnate, care pot fi foarte valoroase prin consecinţele lor reale.

Pentru mine este la fel de importantă munca uneia din fiicele mele din Opus Dei care este femeie de serviciu, ca şi munca unei fiice care are un titlu nobiliar. În ambele cazuri, nu mă interesează decât ca munca pe care o realizează să fie mijloc şi prilej de sfinţire personală şi a semenilor; şi va fi mai importantă munca persoanei care, în propria ei ocupaţie şi în propria ei stare, se sfinţeşte tot mai mult şi îşi îndeplineşte cu mai multă dăruire misiunea primită de la Domnul.

În faţa lui Dumnezeu, are aceeaşi calitate o profesoară universitară ca şi femeia care lucrează ca vânzătoare într-un magazin, sau ca secretară, sau ca muncitoare, sau ca ţărancă: toate sufletele sunt egale. Numai că, uneori, sunt mai frumoase sufletele persoanelor mai simple şi întotdeauna sunt mai plăcute Domnului cele care vorbesc cu mai multă căldură cu Dumnezeu Tatăl, cu Dumnezeu Fiul şi cu Dumnezeu Sfântul Duh.

Cu această Şcoală care s-a deschis la Madrid se pot face multe: se poate da un ajutor autentic şi eficient societăţii, într-o activitate importantă şi se poate înfăptui o muncă creştină în casele oamenilor, aducându-le bucurie, pace, înţelegere. Aş sta ore întregi să vorbesc despre acest subiect, dar e de-ajuns ceea ce am spus pentru a vedea că înţeleg munca în cămin ca pe o meserie de deosebită însemnătate, pentru că prin ea se poate face mult bine sau mult rău în sânul familiilor. Să sperăm ca va fi mult bine, căci vor fi multe persoane care, cu calităţi omeneşti, cu competenţă şi cu râvnă apostolică, vor face din această ocupaţie o sarcină plăcută, de extremă eficacitate în atâtea cămine din lume.

Însă Opus Dei sprijină centre de formare muncitorească, de pregătire a ţăranilor, de învăţământ primar, mediu şi universitar şi alte activităţi, foarte multe şi foarte variate, în toată lumea, pentru că dorinţa sa apostolică fierbinte este - aşa cum am scris cu mulţi ani în urmă - ca o mare fără margini.

Dar cum să mai stărui în această privinţă, dacă însăşi prezenţa voastră este mai elocventă decât un lung discurs? Voi, Prietenii Universităţii din Navarra, faceţi parte dintr-o colectivitate care ştie că s-a angajat să contribuie la progresul societăţii din care face parte. Zelul vostru cordial, rugăciunile voastre, sacrificiul şi aportul vostru nu curg prin matca unui confesionalism catolic: cooperând, sunteţi o mărturie clară a unei conştiinţe cetăţeneşti drepte, preocupate de binele comun temporal; adeveriţi faptul că o Universitate poate lua fiinţă din energiile poporului şi poate fi susţinută de popor.

Cu acest prilej, doresc încă o dată să mulţumesc pentru colaborarea în cadrul Universităţii noastre, nobilului meu oraş Pamplona, marii şi puternicei regiuni Navarra, prietenilor provenind din toată geografia spaniolă şi – o spun cu deosebită emoţie – celor care nu sunt spanioli şi nici chiar catolici sau nici creştini, care au înţeles – arătând prin fapte - ţelul şi spiritul acestei inițiative.

Datorită tuturor Universitatea este un focar, tot mai viu, de libertate civică, de pregătire intelectuală, de întrecere profesională şi un stimulent pentru învăţământul universitar. Sacrificiul vostru generos este temeiul activităţii universale care urmăreşte progresul ştiinţelor umane, promovarea socială, pedagogia credinţei.

Toate acestea au fost înţelese, cu claritate, de locuitorii din Navarra, care recunosc în Universitatea lor şi acel factor de stimulare economică pentru întreaga regiune şi, în mod special, de promovare socială, care a permis multora dintre fiii săi să acceadă la profesii intelectuale, ceea ce – altminteri – ar fi fost dificil şi, în anumite cazuri, cu neputinţă. Înţelegerea rolului pe care Universitatea avea să-l joace în viaţa sa a motivat cu siguranţă sprijinul pe care Navarra i l-a acordat de la bun început: sprijin care va fi, de bună seamă, pe zi ce trece, tot mai puternic şi entuziast.

Nutresc mai departe speranţa – deoarece corespunde unui criteriu just precum şi realităţii existente din multe ţări – că va sosi momentul în care Statul spaniol va contribui, la rândul său, la uşurarea greutăţilor unei universităţi care nu urmăreşte niciun fel de profit particular, ci – dimpotrivă –, consacrându-se în întregime binelui societăţii, se străduieşte să muncească eficient pentru prosperitatea prezentă şi viitoare a naţiunii.