Am dori să ne vorbiţi, în calitatea dumneavoastră de Mare Consilier al Universităţii din Navarra, de principiile care v-au inspirat în fondarea ei şi de semnificaţia ei actuală în cadrul Universităţii spaniole.

Universitatea din Navarra s-a înfiinţat în 1952 – după ce am făcut rugăciuni ani de zile, mă bucur s-o spun – cu dorinţa fierbinte de a crea o instituţie universitară în care să prindă viaţă idealurile culturale şi apostolice ale unui grup de profesori dăruiţi întru totul muncii lor didactice. Năzuia pe atunci – şi o face şi astăzi – să contribuie, umăr la umăr cu celelalte universităţi, la soluţionarea unei grave probleme educative: cea a Spaniei şi a multor altor ţări, care au nevoie de oameni bine pregătiţi pentru a construi o societate mai dreaptă.

Când a fost întemeiată, cei care au iniţiat-o nu erau străini de Universitatea spaniolă: erau cadre didactice care se formaseră şi îşi exercitaseră profesia la Madrid, Barcelona, Sevilla, Santiago, Granada şi în alte universităţi. Această colaborare strânsă - m-aş încumeta să spun mai strânsă decât cea pe care o au între ele universităţi vecine - a continuat: există frecvente schimburi reciproce şi vizite ale unor profesori, congrese naţionale unde se lucrează la unison etc. De asemenea s-a păstrat şi continuă să se păstreze un contact asemănător cu cele mai bune universităţi din alte ţări: actuala decernare a titlului de doctor honoris causa unor profesori de la Sorbona, Harvard, Coimbra, Munchen şi Louvain confirmă acest fapt.

Universitatea din Navarra a canalizat apoi ajutorul multor persoane care văd în studiile universitare o bază fundamentală a progresului ţării, atunci când au acces la ele toţi cei care merită să studieze, oricare le-ar fi resursele economice. Este o realitate Asociaţia Prietenii Universităţii din Navarra care, prin contribuţia sa generoasă, a reuşit să distribuie un număr însemnat de burse de studiu. Acest număr va continua să crească, şi se va mări, de asemenea, numărul studenţilor afroasiatici şi latinoamericani.