În ce sens înţelegeţi libertatea învăţământului şi în ce condiţii o consideraţi necesară? În acest sens, ce atribuţii trebuie să fie rezervate Statului în materie de învăţământ superior? Consideraţi că autonomia este un principiu fundamental pentru organizarea Universităţii? Aţi putea să ne schiţaţi liniile directoare pe care trebuie să se bazeze sistemul autonom?

Libertatea învăţământului este doar un aspect al libertăţii în general. Consider că libertatea personală este necesară tuturor şi în toate privinţele permise din punct de vedere moral. Susţin, prin urmare, libertatea învăţământului, la toate nivelurile şi pentru toate persoanele. Cu alte cuvinte, orice persoană sau asociaţie abilitată trebuie să aibă posibilitatea de a întemeia centre de învăţământ în egalitate de condiţii şi fără obstacole inutile.

Funcţia Statului depinde de situaţia socială: este diferită în Germania sau în Anglia, în Japonia sau în Statele Unite, pentru a menţiona ţări cu structuri educaţionale foarte diferite. Statul are funcţii evidente de promovare, de control, de supraveghere. Şi aceasta impune egalitate de şanse intre iniţiativa particulară şi ceea a Statului: a supraveghea nu înseamnă a pune piedici, nici a interzice sau limita libertatea.

De aceea consider necesară autonomia învăţământului: autonomie este un alt mod de a numi libertatea învăţământului. Universitatea, în calitate de corporaţie, trebuie să aibă independenţa unui organ într-un corp viu: libertate, în cadrul misiunii sale specifice în slujba binelui obştesc.

În vederea realizării efective a acestei autonomii, câteva cerinţe ar putea fi: libertatea de alegere a corpului docent şi a celui administrativ; libertatea de a stabili planurile de studiu; posibilitatea de a-şi forma patrimoniul şi a-l gestiona. Într-un cuvânt, toate condiţiile necesare pentru ca universitatea să se bucure de viaţă proprie. Având această viaţă proprie, ea va şti să şi-o închine binelui întregii societăţi.