Lista numerelor

Există în prezent unii care susţin teoria că dragostea justifică orice, şi de aici trag concluzia că logodna e un fel de căsnicie de probă. Susţin că a nu urma ceea ce ei consideră imperativele iubirii este ceva lipsit de autenticitate, ceva retrograd. Ce părere aveţi despre această atitudine?

Cred ceea ce trebuie să creadă un om cinstit şi în mod deosebit un creştin: că este o atitudine nedemnă de un om şi că degradează dragostea omenească, pentru că o confundă cu egoismul şi cu plăcerea.

Sunt retrograzi cei care nu gândesc şi nu acţionează astfel? Retrograd este mai curând cel care merge înapoi până în junglă, fără a recunoaşte alt impuls decât instinctul. Logodna trebuie să fie un prilej de a aprofunda afecţiunea şi cunoaşterea reciprocă. Şi, ca orice şcoală a iubirii, trebuie să fie inspirată nu de dorinţa de posedare, ci de spiritul de dăruire, de înţelegere, de respect, de delicateţe. De aceea, acum un an şi ceva am dorit să dăruiesc Universităţii din Navarra o statuie a Sfintei Maria, Maica Iubirii Frumoase: pentru ca băieţii şi fetele care frecventează cursurile Facultăţilor să înveţe de la Ea nobleţea dragostei, dar şi a dragostei omeneşti.

Căsnicie de probă? Ce puţin cunoaşte despre iubire cel care vorbeşte astfel! Iubirea este o realitate mai sigură, mai reală, mai umană, ceva care nu se poate trata ca un produs comercial, ce se experimentează şi apoi se acceptă sau se respinge, după cum dictează capriciul, comoditatea sau interesul.

Această lipsă de criterii este atât de lamentabilă încât nici măcar nu pare necesar să fie condamnaţi cei care gândesc sau acţionează astfel, pentru că ei înşişi se condamnă la sterilitate, la tristeţe, la o izolare dezolantă, de care vor suferi după doar câţiva ani. Nu pot să nu mă rog mult pentru ei, iubindu-i din tot sufletul şi să încerc să-i fac să înţeleagă că au mai departe deschis drumul de întoarcere la Isus Cristos, că se vor putea sfinţi, vor putea fi creştini integri, dacă se străduiesc, pentru că nu le vor lipsi nici iertarea şi nici harul Domnului. Numai atunci vor înţelege limpede ce este dragostea: Dragostea divină, dar şi dragostea omenească nobilă şi vor afla ce înseamnă pacea, bucuria, rodnicia.

O mare problemă este aceea a femeilor nemăritate. Ne referim la acelea care, având vocaţie matrimonială, nu ajung să se căsătorească. Nereuşind s-o facă, se întreabă: de ce am venit pe lume? Ce le-aţi răspunde?

De ce am venit pe lume? Pentru a-l iubi pe Domnul, din toată inima şi din tot sufletul şi pentru a răspândi această iubire asupra tuturor fiinţelor. Oare asta pare puţin? Domnul nu lasă niciun suflet pradă unui destin orb: pentru toate are un plan, pe toate le cheamă cu o vocaţie foarte personală, netransmisibilă.

Căsnicia este un drum divin, este o vocaţie. Dar nu este unicul drum şi nici unica vocaţie. Planurile Domnului, pentru fiecare femeie, nu sunt legate în mod necesar de căsătorie. Au vocaţie matrimonială şi nu ajung să se căsătorească? În vreun caz poate fi aşa, poate a fost egoismul sau amorul propriu ceea ce a împiedicat împlinirea acestei chemări a Domnului; alteori însă, chiar de cele mai multe ori, acesta poate fi un semn că Domnul nu le-a dat o adevărată vocaţie matrimonială. Da: le plac copiii, simt că ar fi mame bune, că îşi vor dărui inima, cu fidelitate, soţului şi copiilor. Dar asta e ceva normal pentru orice femeie şi pentru toţi cei care, din vocaţie divină, nu se căsătoresc – putând s-o facă -, pentru a se îngriji de slujirea Domnului şi a sufletelor.

Chiar dacă nu s-au căsătorit, să continue, ca până acum, să respecte Voia Domnului, implorând îndeaproape Inima iubitoare a lui Isus, care nu părăseşte pe nimeni, fiind veşnic fidelă, şi care ne poartă de grijă de-a lungul întregii vieţi, ca să ni se dăruiască încă de la început şi pentru totdeauna.

Pe deasupra, femeia îşi poate împlini misiunea – ca femeie, cu toate caracteristicile feminine, inclusiv cu cele afective de mamă – în medii diferite de propria ei familie: în alte familii, în şcoală, în acţiuni de asistenţă, în o mie de locuri. Adesea, societatea este foarte aspră – săvârşind o mare nedreptate – cu cele pe care le numeşte fete bătrâne; există femei necăsătorite care răspândesc în jur bucurie, pace, eficienţă, care ştiu să se dăruiască cu nobleţe slujirii semenilor, şi să fie mame, cu profunzime spirituală, într-un mod mai real decât multe, care sunt mame numai sub aspect fiziologic.

Şi acum, fiii şi fiicele mele, daţi-mi voie să mă opresc la alt aspect – cu deosebire emoţionant – al vieţii obişnuite. Mă refer la dragostea omenească, la dragostea curată între un bărbat şi o femeie, la logodnă, la căsătorie. Trebuie să spun încă o dată că această sfântă dragoste omenească nu este ceva permis, tolerat, alături de adevăratele activităţi ale spiritului, cum s-ar putea insinua de către falsele concepţii spiritualiste la care m-am referit înainte. De patruzeci de ani propovăduiesc, prin viu grai şi prin scris, tocmai contrariul şi pare chiar că încep să o înțeleagă cei care nu au înţeles până acum.

Dragostea, care duce la căsătorie şi la întemeierea unei familii, poate fi şi un drum divin, vocaţional, minunat, o cale pentru a ne dedica în întregime Domnului nostru. Faceţi lucrurile cu dorinţa de perfecţiune, aşa cum v-am mai spus, realizaţi cu dragoste măruntele activităţi zilnice, descoperiţi – insist – acel ceva divin care există în amănunte: toată această doctrină îşi găseşte un loc special în spaţiul vital, în care se încadrează dragostea omenească.

Ştiţi doar cu toţii, profesori, studenţi şi toţi cei care vă dedicaţi activităţilor voastre la Universitatea din Navarra: i-am încredinţat iubirile voastre Sfintei Maria, Maica Iubirii Frumoase. Şi iată, aveţi aici locașul pe care l-am ridicat cu evlavie în campusul universitar, ca să vă primească rugăciunile şi ofranda acestei minunate şi pure iubiri pe care Ea o binecuvântează.

Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt, care este în voi, pe care-l aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri? ⁸ De câte ori, în faţa imaginii Sfintei Fecioare, a Maicii Iubirii Frumoase, veţi răspunde cu o afirmaţie plină de bucurie întrebării Apostolului: Da, ştim şi dorim s-o trăim cu ajutorul tău atotputernic, oh, Sfântă Fecioară Maică a Domnului!

Rugăciunea contemplativă se va ivi în voi ori de câte ori veţi medita la această realitate impresionantă: ceva atât de material cum este trupul meu a fost ales de Sfântul Duh ca să-şi facă lăcaşul.., eu nu-mi mai aparţin..., trupul şi sufletul meu – toată fiinţa mea – sunt ale Domnului... Iar această rugăciune va fi rodnică în rezultate practice, izvorâte din marea consecință pe care o propune însuşi Apostolul: slăviţi dar pe Dumnezeu în trupul vostru ⁹.