Lista numerelor

Există 12 numere în «Forja», al căror subiect Mărturie.

Dorința mea este ca purtarea ta să fie ca a lui Petru și a lui Ioan! Altfel spus, ca rugăciunea ta să poarte nevoile prietenilor tăi, ale colegilor tăi… ca să vorbești despre ele cu Isus… și ca să poți apoi să le spui, datorită exemplului tău: „respice in nos“ — priviți-ne!

Gândește-te la ce s-ar întâmpla dacă noi, creștini, nu am mai voi să trăim ca niște creștini… și astfel îndreaptă-ți purtarea!

Să fii sfânt! Un fiu al lui Dumnezeu are datoria să exagereze în exercitarea virtuții, dacă se poate exagera în privința aceasta… Oamenii se vor privi atunci în El ca într-o oglindă și numai dacă el țintește foarte sus, vor ajunge și ceilalți pe la mijloc.

Fii natural în trăirea vieții creștine! Insist asupra acestui lucru: fă-L cunoscut pe Cristos prin purtarea ta, așa după cum o oglindă trimite aidoma imaginea. Dacă vei fi întocmai acestei oglinzi, vei reflecta viața lui Cristos și vei îngădui celorlalți s-o vadă.

Ai nevoie de viaţă interioară şi de formaţie doctrinală: Fii exigent cu tine însuţi! Tu, care eşti creştin, tu trebuie să fi sarea pământului şi lumina lumii, pentru că ai obligaţia de a da un bun exemplu de sfânta imprudență.

— Caritatea lui Cristos trebuie sa te mâne fără răgaz. Și dacă te simți, dacă te știi un alt Cristos din momentul în care i-ai spus că-L vei urma, nu te vei despărți de semenii tăi, — părinții, prieteni, colegi —, după cum nu se poate despărți sarea de bucate.

Viața ta interioară și formația ta comportă pietatea și discernământul pe care trebuie să le aibă un fiu al lui Dumnezeu, pentru ca prezența sa activă să poată releva totul.

Roagă-L pe Domnul să fii mereu o mirodenie în viața celorlalți.

Datoria ta: să Îl imiţi pe Isus Cristos şi să Îl faci cunoscut prin purtarea ta. Să nu uiţi că El a luat firea noastră pentru a-i aduce pe toţi oamenii la viaţa divină şi, astfel, unindu-ne cu El, să putem trăi, în viaţa noastră individuală şi socială, poruncile Cerului.

Când îţi vorbesc de „exemplul bun“, vreau să-ţi indic prin aceasta şi alte îndatoriri: a înţelege şi a ierta, a umple lumea de pace şi de iubire.

Tu care ești creștin ai obligația să duci o viață exemplară pe toate planurile, inclusiv ca cetățean, când trebuie să respecți legile ce vizează binele comun.

Întrucât ești atât de exigent în privința celorlalți, pentru îndeplinirea datoriilor pe care le au, inclusiv a serviciilor publice, te-ai întrebat oare cum îți respecți tu programul de lucru și cu câtă conștiinciozitate îți faci munca?

Să-ți respect toate îndatoririle civice, fără să te sustragi de la îndeplinirea vreunei obligații. Și exercită-ți toate drepturile, pentru binele colectivității, fără a omite vreunul, din imprudență.

— Și în acest domeniu trebuie să dai mărturia de creștin.

Înfruntă problemele acestei lumi cu spirit supranatural şi rămânând în acord cu principiile morale care nici nu ameninţă, nici nu distrug personalitatea, ci o canalizează.

— Vei imprima astfel conduitei tale o forţă vitală atrăgătoare iar mersul tău pe calea cea dreaptă va fi mai sigur.

În virtutea condiției tale de cetățean și de „laic“ care este și a colegilor tăi, trebuie ca să ai curajul — puțin banal uneori — de a-ți face vădită credința: să se vadă faptele tale bune și intenția care te mână.

Referințe la Sfânta Scriptură