Lista numerelor

Există 12 numere în „Forja” al căror subiect este Harul divin  → naturaleza y efectos.

Tată — cheamă-L așa, cu această încredere! —, Tatăl meu care ești în Ceruri, privește-mă cu iubirea ta blândă și fă în așa fel încât să-ți răspund.

— Înflăcărează, aprinde inima mea neștiutoare, arde și purifică-mi carnea ce se împotrivește umilinței, inundă-mi cugetul cu miraculoasă ta lumină, ajută glasului meu să înalțe Iubirea și Gloria lui Cristos.

O zi de mântuire, o zi de veșnicie a sosit pentru noi. Încă o dată s-au făcut auzite chemările Divinului Păstor, aceste cuvinte afectuoase: „vocavi te nomine tuo“ — „te-am chemat pe nume“.

Asemeni mamei noastre, El ne cheamă pe nume și încă mai mult, pe numele nostru mic, familiar — și acolo, înăuntrul sufletului tău, te cheamă, și tu trebuie să-I răspunzi, foarte hotărât, de data aceasta: „ecce ego quia vocasti me“ — iată-mă, căci Tu m-ai chemat, ca timpul să nu treacă precum apa peste pietrele netede, fără a lăsa urme.

O Isuse… întărește sufletele noastre! Netezește calea! Și mai ales revarsă-ți Iubirea: fă din noi văpăi dogorâtoare, care să înflăcăreze pământul cu focul divin pe care ai venit să ni-l aduci.

Cu ce te-ai putea mândri? Tot ceea ce te împinge la faptă vine de la El. Trage de aici consecințele.

Doamne, îți mulțumesc! Dacă Tu îngădui ispita, Tu ne dai și frumusețea și forța harului tău pentru ca să fim învingători! Îți mulțumesc, Doamne, pentru ispitele care Tu le îngădui pentru ca să devenim mai smeriți!

„Ure igne Sancti Spiritus!“ aprinde-mă din flacăra Duhului tău, exclami tu. Și apoi adaugi: este necesar ca sărmanul meu suflet să-și ia din nou zborul… și să nu înceteze până ce se va odihni în El.

— Dorințele tale par minunate și Îl voi ruga pentru tine pe Mângâietorul; Îl voi invoca într-una, ca să se așeze în centrul ființei tale, și de acolo să dirijeze și să insufle spirit supranatural tuturor acțiunilor tale, tuturor cuvintelor, gândurilor și preocupărilor tale.

Umil și plin de voie bună, cântul Mariei din „Magnificat“ ne amintește de infinita generozitate a Domnului către cei care devin ca niște copii, către cei ce se fac mici și care sunt conștienți de mica lor însemnătate.

Fii exigent față de tine însuți. Multe suflete o fac în viața lor lăuntrică, pentru ca astfel Domnul singur să strălucească. Aș dori ca tu și cu mine să facem întocmai ca persoana aceea — care se voia într-totul a lui Dumnezeu — în sărbătorea Sfintei Familii.

— „Micile crucificări nu-mi lipsesc. Ieri, una — am și plâns — m-a făcut să mă gândesc că Sfântul Părinte Iosif și Maica mea, Sfânta Maria, nu a vrut să-l lase „pe copilul lor“ în acea zi fără un cadou de Crăciun. Și cadoul acesta a fost să-mi recunosc ingratitudinea față de Isus, căci n-am știut să răspund la harul său prin acea enormă greșeală ce am săvârșit-o comportându-mă nedemn față de Preasfânta Voință a lui Dumnezeu, care m-a ales să-L slujesc“.

Iată cum se ruga un suflet care voia să se dedice întru totul lui Dumnezeu și, pentru El, tuturor sufletelor: „Doamne, te rog să lucrezi în mine, sărmanul păcătos și să îndrepți, să purifici și să treci gândurile și dorințele mele prin creuzetul Iubirii Tale“.

Dumnezeu ne iubește infinit mai mult decât tu însuți te iubești… Lasă-L, așadar, să ceară mult de la tine.

Lasă-te modelat de loviturile de daltă ale harului (fie ele puternice sau delicate). Străduiește-te să nu fii o piedică, ci un instrument! Și dacă vrei cu adevărat, Maica Preasfântă te va ajuta și vei deveni asemeni unui fluviu, în loc să fii bolovanul care abate cursul apelor divine.

„Dominus dabit benignitatem suam et terra nostra dabit fructum suum“ — Domnul Își va da binecuvântarea și pământul nostru va produce rodul său.

— Da, această binecuvântare este la originea oricărui rod bun; este ca climatul necesar pentru ca, în lumea noastră, să putem cultiva sfinți, bărbați și femei ai lui Dumnezeu.

„Dominus dabit benignitatem“ — Domnul Își va da binecuvântarea. — Dar ia aminte, El așteaptă rodul pe care-l vom da — tu și eu. Și nu un rod neînsemnat, mărunt, pentru că nu vom fi știut să ne dăruim. El așteaptă roade bogate, deoarece ne copleșește cu binecuvântări.

Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură