Lista numerelor

Există 9 numere în „Forja” al căror subiect este Lume → sfințirea lumii .

Lumea trăiește din minciună. Și iată că se împlinesc douăzeci de veacuri de când Adevărul a venit pentru oameni.

Trebuie să spunem adevărul! La aceasta suntem destinați noi, copiii lui Dumnezeu. În ziua când oamenii se vor obișnui să proclame și să asculte adevărul, va fi multă înțelegere pe pământul nostru.

Învăţătura Sfântului Paul ne învaţă că trebuie să reînnoim lumea în spiritul lui Isus Cristos, că trebuie să Îl aşezăm pe Domnul în vârful şi în centrul tuturor lucrurilor.

— Eşti convins că faci cu adevărat aceasta în munca ta profesională, în răspunderea ce ţi s-a încredinţat?

Nici un fiu al Sfintei Bisericii nu poate trăi liniștit fără să simtă îngrijorare în fața acestor mase depersonalizate: turme, bande, gloate îți scriam eu altădată. Câte nobile pasiuni sub aparența indiferenței! Deci câte posibilități!

E necesar să-i slujești pe toți, să-ți pui mâinile peste toți — „singulis manus imponens“, cum făcea Isus — pentru a le reda tuturor viața, a le lumina mintea și a le întări voința și toți vor deveni folositori!

Decide-te să aprinzi lumea cu aceste iubiri limpezi; da, poți! Și astfel vei aduce fericirea omenirii întregi, apropiind-o într-adevăr de Dumnezeu.

„Qui sunt isti, qui ut nubes volant, et quasi columbae ad fenestras suas?“ — cine sunt aceștia care zboară ca norii, ca porumbeii spre cuiburile lor? — întreabă Profetul. Și un autor comentează: „norii își au originea în mare și în râuri, și după o cursă mai mult sau mai puțin îndelungată revin la izvor“. Iar eu adaug: este ceea ce trebuie să fii tu, un nor ce face să rodească lumea, făcând-o să trăiască din viața lui Cristos… Aceste ape divine scaldă, îmbibându-le, măruntaiele pământului și în loc să fie murdărite, se vor filtra trecând prin atâtea impurități și vor țâșni în izvoare curate, care vor deveni râuri și fluvii imense, capabile să astâmpere setea omenirii. — Retrage-te apoi în Marea ta imensă, în Dumnezeul tău, știind că alte fructe se vor coace neîncetat datorită irigării supranaturale a apostolatului tău, datorită fecundității apelor lui Dumnezeu, care vor curge până la sfârșitul timpurilor.

Pentru ca lumea noastră să urmeze o cale creștină — singura ce merită osteneală — trebuie să trăim între oameni arătându-le o prietenie sinceră, bazată, în primul rând, pe iubirea sinceră față de Dumnezeu.

Prin faptele noastre de slujire, îi putem pregăti Domnului un triumf mai mare decât cel al intrării Sale în Ierusalim… Căci scena cu Iuda nu va mai avea loc, nici cea din Grădina Măslinilor, nici ce s-a petrecut în acea noapte întunecată…

Vom reuși să aprindem lumea de flacăra focului pe care El a venit să-l aducă pe pământ!… Și lumina Adevărului — însuși Isus — va lumina cugetele în ziua fără de sfârșit.

Străduiește-te să răspândești în lume simțul tău creștin, ca să existe în ea mulți prieteni ai Crucii.

Te asigur: dacă vom voi, noi, copii lui Dumnezeu, vom contribui enorm la iluminarea muncii și a vieții oamenilor, datorită splendorii divine — eterne! — pe care Domnul a binevoit s-o pună în sufletele noastre.

— Însă „cel care rămâne în Isus, trebuie să urmeze calea pe care El însuși a urmat-o“, după cum ne arată Sfântul Ioan: o cale care duce totdeauna la slavă, dar care, tot întotdeauna, trece prin sacrificiu.

Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură