Lista numerelor

Unii trăiesc tot timpul în amărăciune. Totul le provoacă neliniște. Adorm cu o obsesie fizică: această evadare, singura posibilă, va dura aşa de puţin. Se trezesc cu sentimentul dăunător şi descurajant că au încă o zi în faţa lor.

Mulţi au uitat că Domnul ne-a pus în această lume în drumul nostru spre fericirea veşnică; şi nu se gândesc că o vor putea atinge numai aceia care merg, pe pământ, cu bucuria fiilor lui Dumnezeu.

Adevăratul creştin este totdeauna gata să apară în faţa lui Dumnezeu. Pentru că – dacă luptă pentru a trăi ca un om al lui Cristos – este în fiecare clipă pregătit să-şi îndeplinească datoria.

Senin în faţa morţii: iată cum te vreau! – Nu cu stoicismul rece al unui păgân, ci cu fervoarea unui copil al lui Dumnezeu, care ştie că viaţa se schimbă, nu se sfârșește. – A muri?... A trăi!

Un doctor în drept şi în filologie se pregătea pentru un concurs pentru a deveni profesor la Universitatea din Madrid. Două cariere strălucite, parcurse strălucit.

Am primit un mesaj de la el: era bolnav şi dorea să mă duc să-l văd. Am ajuns la pensiunea unde locuia. – „Părinte, mor!”, aşa m-a salutat. L-am îmbărbătat cu afecţiune. A vrut să facă o spovedanie generală. Şi a murit în noaptea aceea.

Un arhitect şi un medic m-au ajutat să-l învelesc în giulgiu. – Şi, la vederea acelui trup tânăr, care începea să se descompună repede… toţi trei am căzut de acord: cele două cariere universitare nu valorau nimic, în comparaţie cu cariera definitivă pe care, bun creștin, tocmai o obținuse.

Totul se repară, în afară de moarte… Şi moartea repară totul.

Moartea va veni, inexorabilă. Așadar, cât este de van a-ți centra existenţa pe această viaţă! Priveşte cât suferă toţi aceştia, bărbaţi şi femei. Pe unii, pentru că viaţa se termină, îi doare că o părăsesc; pe alții, pentru că ea durează, îi plictiseşte… În niciun caz nu își are locul ideea falsă de a justifica trecerea noastră pe acest pământ drept un scop în sine.

Trebuie să părăsim această logică şi să ne ancorăm bine în cealaltă: logica veşnică. Este nevoie de o schimbare totală: să ne golim de noi înşine, de motivele egocentrice, care sunt perimate, pentru a renaşte în Cristos, care este veşnic.

Când te gândeşti la moarte, să nu-ţi fie teamă, în pofida păcatelor tale… Căci El ştie bine că tu Îl iubeşti… şi ştie bine din ce lut eşti făcut.

– Dacă Îl cauţi, El te va întâmpina, precum tatăl îl întâmpină pe fiul risipitor: dar trebuie să-L cauţi cu adevărat!

«Non habemus hic manentem civitatem» – locuinţa noastră definitivă nu este pe acest pământ. – Şi, pentru ca să nu uităm, acest adevăr ne apare crud, câteodată, în ceasul morţii: lipsă de înţelegere, persecuţie, dispreţ… – Şi, totdeauna, singurătatea, pentru că – chiar dacă am fi înconjurați de afecţiune – fiecare moare singur.

– Să desfacem toate otgoanele! Să ne pregătim mereu pentru această trecere, care ne va conduce la prezenţa veşnică a Preasfintei Treimi.

Timpul este comoara noastră, „banul” cu care cumpărăm veşnicia.

Te-ai consolat cu ideea că viața înseamnă a ne cheltui, a arde în serviciul lui Dumnezeu. – Astfel, cheltuindu-ne în întregime pentru El, va veni eliberarea morții, care ne va aduce stăpânirea Vieții.

Un prieten preot lucra cu gândul la Dumnezeu, agăţat de mâna Lui părintească și ajutându-i pe ceilalţi să asimileze ideile esenţiale. De aceea, îşi spunea: când o să mori, totul va fi bine, pentru că El va continua să se ocupe de tot.

Nu face din moarte o tragedie, pentru că nu este! Numai nişte copii indiferenţi nu se bucură să își întâlnească părinţii.